Poezie Doua drumuri

Era o zi de vara, cu soare arzator.

Pe o campie (parca nesfarsita)

Trecea in gaba , ingandurat, un calator.

Avea o tinta bine definita

Si totusi, era neincrezator.



Mergand prin arsita, sub soare,

Spera ca cineva sa-l intalneasca.

Dorea sa vada o suflare,

Un om, un oarecare,

In drumul lung sa-l insoteasca.



Trecand prin spini si buruieni

Ajunse in curand la o rascuce.

In jurul lui nu era nimeni.

...dar parca tot acolo duce...

Pe cel ingust totusi nu erau oameni.



Tot se gandi el ... Ce sa faca?

Pe care dum sa o apuce?

Pe drumul larg, ce ar fi daca

Ar merge de l-acea rascruce?



"Mi-ar fi mult mai usor

Si oamenii poate ii voi ajunge,

Poate voi fi folositor

Si drumul mai usor il voi strabate."

isi spuse calatorul ganditor.



Si hotari sa mearga pe-acel drum ...

"E mai usor!", isi spuse fericit,

"Ce-am stat pe ganduri? Nu stiu cum,

Sa merg pe-aici de nu m-am hotarat!"



Cu noi sperante , el porni si mai grabit

S-ajunga oamenii ce ii erau 'nainte.

Si era tare feicit,

Chiar de mergea prin soarele fiebinte.



Un om! Aproape il ajunse...

Dar, ... VAI!... Ce se intampla oare?!

Omul din fata disparuse

Si nu se mai vazuse pe carare.



O mlastina era in fata lui.

Privi-ngrozit pe cel cazut

Nici sansa cea mai mica nu-i

Sa fie de la moarte readus.



Statu in loc... pivi si cantari...

"De ce am ales aceasta cale?

De 'naintam puteam muri!"

Si se intoarse atunci pe-ngusta cale.



Poate si tu te afli la rascruce

Sau poate-ai apucat pe drumul lat.

Opreste-te din drum! Nu te mai duce

Pe calea larga de pacat!



Isus e singura carare

Ce duce catre cerul minunat!

Intoarce-te acum de la pierzare!

Alege-L pe Isus, sa fii salvat!