Poezie Povestea mea

Fără a ști și fără a vrea

M-am trezit și eu pe lume...

Nu m-a-ntrebat nimenea

Nici măcar când mi-au pus nume...



Am crescut, dorind să-ajung

Când ca unul, când ca altul...

Dar zi de zi m-a pus la jug

Și m-a înfășurat păcatul...



Mi-am croit prin viață un drum

După cum am crezut eu...

Dar în curând s-a făcut scrum,

Totul, făr`de Dumnezeu!



Unii au vrut să mă îndrume

Spre-un țel sfânt și-adevărat,

Dar pe-a Domnului Sfânt urme

Eu nu m-am lăsat îndrumat!



Deși-am luptat și m-am zbătut

N-am fost scutit de ruină...

Căci lupta mea, m-a abătut

De la harul sfânt; de la Lumină...



Sufletu-mi s-a umplut de rele

Și mă-ngrozea ce mi-a rămas!

Căci perspectiva vieții mele

Era-n scrum! De vreme-a ars!



Vai, din ruină, am tot strigat...

Vrând să-mi vărs a mea durere,

Dar nimeni nu m-a ascultat

Ci doar, mi s-a cerut tăcere!



Și vai!...Întunericul din mine

Mă tot făcea din orb, mai orb

Să nu văd că-s plin de sine

Și nici că sunt departe, rob!



Din gheara groaznicelor fapte

Ce mă zdrobeau, din suferință

Cu ochii mei căutam departe,

Vreo rază doar, de biruință...



Dar cine avea să înțeleagă

Un suflet distrus de păcate

Și cine-ar fi putut să aleagă

A merge-n locul meu la moarte?!



O, Isus Hristos a-nțeles bine

Durerea, și-ale mele lacrimi,

El, a-ntins mâna după mine

În mormântul meu de patimi!



Și dintr-un suflet în ruină

Ars de focuri blestemate,

Templu Sfânt plin de lumină

A făcut, călcând pe moarte...



Doar El, Stăpânu-Eternității,

El, m-a înțeles și m-a iubit...

Să-mi poată da cununa vieții

În locul meu, El S-a jertfit!



Și-acum, prin viața Lui trăiesc,

De pace plin, și-atât de fericit,

Din inimă-L urmez și Îl slăvesc

Căci El, din veșnicie m-a iubit.



Când nici nu eram conceput,

El, mă cunoștea preabine,

În planul Lui sfânt m-a avut

Și S-a-ngrijit mereu de mine.



Zaragoza 14/07/2012

de Ioan Hapca (Ionică)