Poezie Revenire (4)

Apus fără soare,

dimineaţă fără lumină...

paşi rari şi nesiguri într-un labirint înceţoşat!

Cuvinte fără sens, obositoare,

mâini fără putere,

pustiu nemărginit...

căldură inutilă, înăbuşitoare,

gânduri fără glas,

vise fără împlinire;

ticăit irosit al ceasornicului!

privesc prin fântâna amintirilor

şi din când în când zăresc câte o floare de primăvară

un zâmbet, o îmbrăţişare,

o emoţie profundă, iubire

amestecate prin noroiul trudei şi disperării.

Le adun pe toate, iar braţele-mi slăbite

le înalţ spre Creator:

Cel care mi-a zidit făptura fărâmă cu fărâmă,

"Te laud o Stăpâne,

că-n viaţa asta goală,

Tu ne înfloreşti destinul cu câte-o primăvară,

şi ne ridici din praful secundelor tăcute,

ca să ne dai victoria vieţii împlinite..."