Poezie CUVANTAREA DE PE MUNTE...

Atunci cand Te-ai suit pe muntre

noroadele Te-nconjurau

Si ucenicii Tai cu Tine ,

indeaproape te urmau.



Erau uimiti de-nvatatura

Cand pe popor Il adunai,

Si cum le talmaceai scriptura

Iar pe bolnavi ii vindecai.



Cum le vorbeai de fericire,

Caci cei saraci in duh o au

Si-a lor este Imparatia

La masa-n cer cu Tine stau.



Chiar cei ce plang sunt mangaiati

Si-acei ce-s blanzi vor mosteni,

Iar cei flamanzi si insetati,

Neprihaniti se vor numi...



Cei milostivi vor fi ferice

Si-acei cu inima curata,

Neintinati de-aceasta lume

Vedea-vor Fata Ta de TATA.



Printre acei ce-n duh de cearta

Vor fi si impaciuitori,

Pe ei chiar Dumnezeu ii face

Cu Fiul sau mostenitori...



Iar daca pentru-a sa lucrare,

Si chiar credinta-n Dumnezeu,

Cei ce-n pacat si-n desfranare

Va vor vorbi numai de rau,



Ferice ,o, de voi, ferice,

Va fi chiar si pe acest pamant,

Iar colo sus, in stralucire

Veti mosteni cu Domnul Sfant.



Deci bucurati-va in Domnul,

Rasplata voastra va fi mare

Nu e ca plata ce-o da omul ,

E de la Domnul Sfant si Tare...

amin