Poezie La poarta Harului

La poarta Harului



La poarta harului, prea sfânt

Purtând a morţii blestemare,

Voinţa-mi plec şi duhu-nfrânt

Să-mi găsesc pace şi-ndurare.

Mi-e sufletu, greu şi-apăsat

De prea multe negre păcate,

Dar, Doamne, vreau eliberat

Să fiu în sfânta Ta dreptate!



Pătruns de marea Ta iubire,

Azi îndrăznesc să Te implor,

Să-mi înnoieşti întreaga fire

Să-mi torni balsam alinător!

Să cauţi, milostiv, spre mine

Şi-n harul mare,-mbelşugat,

Dureri ce am să mi se-aline,

Să fiu o, Doamne, vindecat!



La poarta harului Tău mare

Eu cad zdrobit de suferinţă;

Şi-n prosternare şi-nchinare

Ţi-aduc ruga-mi, în umilinţă:

Oh, lasa-mă, Doamne Isuse!

Să-Ţi spun păcatele-n plâns,

Căci răni multiple şi nespuse

În suflet ele s-au tot strâns!



Locaş nedemn am devenit

Căci păcatul, prin momeală,

El tot lăuntrul mi-a zdrobit

Şi casa-mi, de Tine-i goală!

Nimica bun n-aduc la Tine,

Decât mulţimea de păcate,

Prin lacrime şi prin suspine,

Şi prin dureri nevindecate!



La poarta harului, eu azi vin,

Recunoscând că-s vinovat,

Cu răni pline de-amar venin

Din mreaja celui rău scăpat.

O, ascultă-mi glasul rugător!

Şi-n mila-Ţi nespus de mare

Fi-mi milostiv, fi-mi Salvator,

Şi dă-mi speranţă-n alinare!



Fiinţa întreagă îmi cuprinde

Cu frânghii cereşti de iubire,

Şi-al harului timp mai întinde,

Să intru în scumpa izbăvire!

Să-mi încep sfânta pocăinţă

Tot ce e rău să-mi biruiesc,

Şi printr-a flacării...credinţă

De dragoste să mă topesc!



La poarta harului, voi bate

Din inimă, cu-n veşnic dor,

Să-mi ştiu păcatele iertate

O, iubit şi Sfânt Mântuitor!

Iartă-mă prin al Tău sânge,

Şi spirit altul pune în mine,

Priveşte-mi inima ce plânge

Când, greşit, eu vin la Tine!



Mă scoală acum din agonie

Şi poarta harului prea sfânt

Deschide-mi, spre veşnicie

Să intru-n sfântul legământ!

Revarsă-Ţi multele îndurări

Şi peste inima-mi zdrobită,

Şi-n orice grele împrejurări

S-o faci de-a pururi fericită!



Flavius Laurian Duverna

28 mai 2008