Poezie Vasul cu mir

Vai, lasă, Iuda, n-o mustra

și n-o mai fă să plângă!

Tu nu știi cu ce trudă grea

a vrut Maria-n cinstea Mea

un vas de mir să frângă.



Vai, lasă, Iuda, e de-ajuns!

Tu n-ai răspuns chemării.

În gândul Meu tu n-ai pătruns,

n-ai strâns în vasul Meu ascuns

risipa adorării.



Ea vremea ei deplin și-a dat.

Nu și-a oprit o clipă.

În cioburi viața și-a sfărmat,

dar nu-i nimic mai câștigat

ca sfânta ei risipă.



Tu doar cu spini uscați de vânt

ți-ai împletit cuvântul.

Iar ea a dat ce-avea mai sfânt.

Și mirul vasului ei frânt

Mi-a-mbălsămat mormântul.



Dar pentru toți acei ce plâng

în noaptea lor adâncă,

am vrut și Eu un mir să strâng

și visul dragostei să-l frâng

pe-o muchie de stâncă.



Un cer întreg va izbucni

din cupa sfărâmată.

Iar când cei plânși Mă vor iubi,

tu mirul scump nu-l vei simți

vai, Iuda, niciodată.