Poezie Nu pleca

De ce așa curînd trece toate?

Și vîntul parcă le-ar purta,

Cînd ceasul bate, ploaia cade,

Și inima să zboare-ar vrea.



De ce poveștile crezute

Se spulberă ca fumul cald,

Și fericirile avute

Se suie către cerul ‘nalt?



Și zîmbetul ca roua

Se stinge-n zori, cînd anii cresc.

Speranțele încet se uită

Și visurile se topesc.



Cînd zorii zilei iar aduc

Frumosul soare, fermecat.

Nu poți să-ntorci tot ce-a trecut

s-aduci înapoi tot ce-a plecat.



Doar să-ți întorci privirea-n urmă

Mai poți spre-un răsărit de stea,

Mai vino iar, copilărie,

Rămîi te rog, și nu pleca!



Ne trec în lume anii

Ca plumbul dus la vale,

Ce bine e O, Doamne,

Să fim pe-a Ta cale.



Ce bine e în viață

Să ai speranța vie,

Că anii care pleacă

Rămîn în veșnicie.