Poezie CINE-AR PUTEA DESCRIE UNIVERSUL

Cine-ar putea descrie Universul,

Mai bine decât Cel ce l-a creat?

Cine-ar putea să-I schimbe astăzi mersul,

Ca să lucreze, mult mai calculat?



Cine e omul, să ridice glasul ,

Asupra celui care la-ntocmit?

Când El, e Cel ce a luat compasul,

Şi-apoi pământu-ntreg l-a împărţit.



El despărţit-a apele de ape,

Când printre ele-a aşezat pământul

Creind apoi giganticele cupe!

În care apele şi-au retras cursul.



Formând în mări o nouă-mpărăţie

Cu vietăţi ce nu sunt pe pământ,

Structura lor e greu a o descrie,

Dar toate-s concepute de Cel Sfânt.



El ţine norii falnici, pe nimica,

Deşi cuprind ,ei, lacuri colosale!

Dar Dumnezeu le scutură aripa

Când pe pământ ajung o iau la vale.



Şi-apoi din nou apare curcubeul

C-o amintire, ce s-a petrecut!

Când Dumnezeu a judecat pământul

Căci omul pe Stăpân L-a necinstit!



Dar cum trăim noi, pentru Dumnezeu?

Căci ne-a creat atât de minunat.

Cum ascultăm noi azi de Fiul Său?

Care în Harul Lui ne-a încadrat.



Ne mai gândim noi şi la veşnicie

în drumul nostru către Dumnezeu?

Sau ne întoarcem iarăşi la robie!

Cum a făcut poporul sfânt Evreu



Şi ei pe drumul înspre Canaan ,

Cârteau, doar amintindu-şi de Egipt

Iar Dumnezeul sfânt, al lui Avraam

Pe mulţi din ei pe drum i-a nimicit.



Veniţi, să ne trezim din pribegie!

Şi să privim la Harul ce ni-i dat.

Să renunţăm la tot ce e robie!

Căci nu vrem Cerul a fi supărat!



Vă amintiţi voi, de prorocul Iona?

Când la Ninive striga în cetate,

Doar patruzeci de zile veţi avea

Şi veţi pieri, sortiţi fiind la moarte.



Ei nu au stat nepăsători chemării;

În pulberea de jos s-au aplecat,

Şi s-au căit chemând ceasu-ndurării

Iar Dumnezeu de moarte i-a scăpat.



Noi nu ştim de avem atâtea zile

Ca să trăim pe-acest pământ barbar

Poate că mâine, va fi scris în file,

Destul ai pribegit aici, hoinar!



Ori, se va auzi din cer strigarea,

Vino acasă, fiul meu iubit...

Pământul a fost numai pregătirea

Pentru un loc ce Eu Ţi-am pregătit.



Căci drumul tău nu se va termina!

Pe-acest pământ care va fi distrus,

Ci vei ajunge în patria mea,

Şi te vei bucura cu cei de sus.



Destul ai fost pe-acest pământ pribeag

Şi suferinţa ai avut ca frate,

Destul, s-au făcut lacrimile cheag,

Din ochii care fost-au des, vărsate.



De-acum cu Mine vei trăi tu veşnic,

În patria de tine mult dorită!

Nu vei mai fi, ca pe pământ, vremelnic,

În lumea ce la moarte e sortită!



Căci soarta lumii a fost sigilată

Va dispărea, odată cu pământul

El, Dumnezeu, va face-o judecată!

Se va sfârşi când va suna Cuvântul.



Ce bine e c-avem pe Dumnezeu

De partea noastră-n clipa de-ncercare!

Ce bine e c-avem pe Fiul Său

Ca avocat, în ziua-aceea mare.



Veniţi, dar, până nu e prea târziu,

Să facem Şi noi ca şi Ninivenii,

Să ne proşternem înaintea Celui viu

Să fim salvaţi, când Domnul va veni.



Căci se aude-un suntet peste munţi

Pământul se cutremură de spaimă,

Urgia va veni, pentru cei mulţi

Iar cei aleşi, vor fi luaţi pe palmă.





5/27/2008 10:39:04 AMgl