Poezie LUMINA LINA

Din piatra de vatra stramoseasca

murmura glasuri ca de vaier,

buciumul le duce mai departe,

vremea la prinde in al ei caier.



Trec turmele sa se adape,

e inca tulbure izvorul,

rasar in cate un ochi de apa

stropi mari ingemanati cu dorul



Un cantec pagan se toarce-n noapte,

aspida iese la lumina,

adulmecand strachina cu lapte

si vraji se tes pe luna plina.



Cerul s-a intunecat si ploua,

din pleoape inalte cad in taina

lacrimi limpezi precum roua,

in bolta s-a deschis o rana.



Fara de veste aspida fuge,

vraja in doua se rupe gemand,

pastorii se trezesc din ganduri

uimiti sa vada un om cu chipul bland.



S-apropie tacut ca o lumina,

pasul usor mangaie pamantul,

pastorii inspaimantati se-nchina

caci este Dumnezeu Preasfantul.



Norii se arcuiesc peste paduri,

un vuiet trece prin mugurii verzi,

Omul vorbeste ca din Scripturi

si-i linisteste cu vorbele blanzi.



Se limpezeste catre zori izvorul,

turmele sorb din apa crestina,

se pierde in zare Calatorul

intr-o lumina,dulce lumina.