Poezie Două Căi...
Vizualizări: 68
Scrisa: BBCode: [url=/poezie/id/16028-dou-c-i]Două Căi...[/url]
Două Căi...
Din două căi puse în faţă
Una largă, şi-alta îngustă,
Cuvântul sfânt mă învaţă
S-o aleg pe cea mai justă.
Voi alege pe cea strâmtă
Cu idealul scump şi mare
Al dragostei ce neînfrântă
Jertfă a fost triumfătoare.
Planul Sfânt, de mântuire
Cu prea marea-I suferinţă,
Fost-a adus la îndeplinire
Prin dragostea-n biruinţă.
Prin Hristos, Fiu al Măririi,
Singur fiind la Dumnezeu,
Ceasul mare, al mântuirii
Sună în ceruri tot mereu.
Şi-n anunţ încă îmi spune
Căci mai este timp de har,
Pentru cel ce din genune
Crede-n jertfa, din Calvar.
Şi pe-a vieţii cale îngustă
Voi merge cu drag mereu,
C-am ales, fiind cea justă
Singura, spre Dumnezeu!
Flavius Laurian Duverna
26 mai 2008
Nu a fost notată încă!
Nu a primit aprecieri încă!
Nu a fost comentată încă!
meniu primConsacrarea nu înseamnă a-I da ceva lui Dumnezeu, ci a nu lua nimic din ceea ce Îi aparţine.