Poezie Poate...

Poate că te gândeşti la veşnicul mâine

Şi ai vrea timpul să-l opreşti,

Te întrebi în urma ta ce va rămâne

Când te vei ridica spre cele Cereşti?



Poate că trăieşti cu o teamă,

Ce zi de zi tot mai adânc te străpunge,

Eşti tot mai nebăgat în seamă

Şi puţina dragoste ce o primeşti, nu-ţi ajunge.



Poate că, neîntrerupt, primejdii te pândesc

În trăirile tale mărunte

Şi cu forţă, când te întâlnesc,

Lovesc în tine ca într-un munte.



Poate că tot mai mult trudeşti

Şi aduni din mers, cu grabă

Nu mai ai timp nici să te odihneşti

Sau să răspunzi la cel ce te întreabă.



Poate că ai suportat – nevinovat

Pe cel ce-n tine s-a împins,

Te-ai lăsat pe faţă scuipat

Şi ai ţinut în tine mânia ce s-a aprins.



Poate că strigi, cu o grea mâhnire, mereu

Plângând, în multe rugi, fierbinte

Şi aştepăţi să vină de la Dumnezeu

Un semn că au ajuns până la El ale tale cuvinte.



Poate că nu primeşti răspunsul de-ndată,

Dar tu aşa cum eşti, zdrobit,

Plin de credinţă, stai şi-aşteaptă

Că în ochii Lui, rămâi la fel de preţuit.



Poate că de la credinţă ai căzut,

Într-un moment de slăbiciune, te-a doborât păcatul

Şi acum ţi-e scârbă de tot ce ai făcut,

Te căieşti şi n-ai mai face altul.



Poate că simţi că eşti pierdut,

Şi te înmormântezi cu-n trist grai,

Dar n-ai curaj pentru un nou început

Şi liniştea sfântă nu poţi s-o ai.



Poate c-ai să te ridici victorios

Din firul lung de încercare

Şi îţi vei aprinde glasul cu oştirea lui Hristos,

Că lupta-i grea, dar şi răsplata-i mare.