Poezie CE-AI IN MINA? AI O PIATRA?

CE-AI ÎN MÂNĂ? AI O PIATRĂ?



Ioan 8: 1-11

***********************



Ce-ai în mână? Ai o piatră?

Si în cine vrei să dai?

În acel ce vrea să meargă

Zi de zi, voios, spre Rai?

Pune-o jos imediat!

Ti-a gresit – o stiu prea bine

Dar de nu îi dai iertare

Cum să te numesc, crestine?



Poate e numai o piatră,

Poate buzunaru-i plin.

Aruncă piatra în prăpăstii

Goleste-te si de venin!

Si lasă Duhul de viată

Să te inunde integral

Căci doar cu El poti ’nainta

În sigurantă pân’ la mal...



Si, astfel, plin de-o pace sfântă

Vei cuceri un crud îndemn

Si vei cunoaste c-al tău Domn

Trimisu-ti-a un gând, un semn

Si bucuria te va umple

Cînd vei vedea recuperat

Pe cel ce l-a învins păcatul,

Pe cel ce a alunecat.



****



Dar să mergem la Scriptură

Să parcurgem o-ntâmplare

Ce e-n cartea lui Ioan

Despre o femeie care

A fost prinsă-n adulter

(În acel cumplit păcat)

Si-astepta acum pedeapsa

De la grupu-nfuriat...



S-a-ngrozit biata fiintă

Stiind că greii bolovani

Zdrobi-vor trupul ei plăpând

Dar cei din grup, cei inumani

Au dus-o la Isus să vadă

Ce hotărâre va lua

Cum va privi-o pe femeie,

Si cum va reactiona...



Stiau, cu toti, Scriptura bine,

Stiau că după legea lor

Făptura prinsă în păcat

Avea-va parte de omor

Dar asteptau verdictul Lui

Nespus voiau să-L ispitească

Apoi să-L ducă la Pilat

Să-L judece, să-L pedepsească...



"Am prins-o în păcatul crunt

Si, revoltati, venim la Tine

Să ne cofirmi ce zice legea,

S-o omorâm, cum se cuvine

E revoltat si Dumnezeu

De-asa păcat, de-asa purtare

Să dăm în ea cu pietre mari

E-o datorie si-o onoare,



În plus: păcatul ei e public

E o rusine pentru noi

Comunitatea noastră, toată

Nu vrea ratati ci vrea eroi

Puteam pe loc să o linsăm,

Să aplicăm ce zice legea

Să ispăsim rusinea mare,

Să ispăsim fărădelegea."



Asa grăit-au fariseii

Privind, nervosi, seninu-I chip

Dar El – atât de linistit

Scria cu degetu-n nisip

Si le scria la fiecare

Păcatele ce le aveau

Pe care cu atâta grijă

Întotdeauna le-ascundeau...



Si-acolo pe nisipul cald

A scris un rând, apoi mai multe

Iar ei – infatuati fiind

Credeau că vrea să îi insulte

Dar El scria fătărnicia

Ce o aveau in viata lor,

Cum, zilnic, numai de pe buze

Îl proslăveau pe Creator,



Cum măcinati erau de ură

De lăcomii si răutăti,

De nepăsări si de invidii,

De multe, multe nedreptăti

Cum îi priveau de sus pe altii,

Cum pe sărmani îi neglijau

Atunci când ei veneau la usă

Flămânzi – si pâine le cereau...



Si câte...si mai câte scrise

Isus despre purtarea lor

Apoi Si-a ridicat privirea

Si a rostit încetisor:

"Acela care n-are vină

S-arunce pietre-n vinovată,

S-arunce una, două...zece

Să moară, să fie-ngropată."



Si s-a făcut, apoi, tăcere

O vorbă, nimeni, nu scotea

Si-au început să se-ndeparte

De locul unde El stătea

A mai rămas doar păcătoasa

Tăcută si înspăimîntată

Căci nu stia ce va urma

După o dreaptă judecată.



„Unde îti sunt acuzatorii

Care voiau să te omoare?"

O întrebară pe femeia

Ce-avea pe chipul ei sudoare

Dar ea tăcea. Ce să vorbească?

Simtirea ei s-a prăbusit

Si astepta să se-mplinească

Destinul ei nenorocit,



Lăuntrul ei era în flăcări

Si si-a văzut al ei trecut

(Trecutul ei plin de cosmaruri

De când dezastrul a-nceput)

Si-si dase seama prea târziu

De consecintele umblării

Prin lume, fără Dumnezeu

Pe căile înstrăinării.



"O de ar fi, acum, posibil

Să iau de la-nceput viata

As sti ce poate da păcatul,

As sti ce poate da povata

As fi exemplu-n satul meu

De trai frumos, de vrednicie

As pretui, nespus, căminul

Si starea de credinciosie."



Dar gândul i-a fost intrerupt

De vocea Lui atât de lină

"Acuzatorii, toti, s-au dus

Si-un lucru-i cert: n-or să revină

Esti liberă, acum , să pleci

Dar vorba Mea s-o iei cu tine

Ce ai făcut de-atâtea ori

Să nu mai faci! Să faci doar bine!"



Si a plecat îngândurată

Cu sufletul de pace plin

Si hotărâtă să înceapă

Altă viată, alt destin

S-a-ntors spre casa ei – încet,

S-a-ntors pe calea pocăintei

Stia acum că-i drumul care

Deschide taina biruintei.



Din miscătoarea întâmplare

Cu ce rămânem? Ce luăm?

Sunt multe-nvătături aici

Am vrea să le mentionăm:

În primul rând, acuzatorii

Mai sunt si azi? Sigur că sunt

Si vor mai fi de-aci-nainte

Cât viata fi-va pe pămînt...



Asa usor întind ei mâna

Să îi condamne pe căzuti

Ar vrea să-i vadă judecati,

Ar vrea să-i stie dispăruti

Dar să acorde înc-o sansă?

La asta nici nu se gândesc

Ei una stiu: să-nvinuiască,

Să dea în cei care gresesc...



Ei au nevoie să învete

Ce este milă si ce-i Har

Si-acestea nu se pot afla

Decât, acolo, la Calvar

Numai la cruce vor pricepe

Frum’setea tainicei jertfiri,

Numai acolo pot învinge

Îndemnul inumanei firi.



Belsugul Harului ceresc

Ce de la Golgota provine

Are-un ecou: "Recuperati

Pe cei ce cad din stări divine!"

La fel Hristos – cerescul Fiu

Lăsat-a pildă de iubire

Să arătăm la cei pierduti

Îngustul drum spre nemurire,



Să-i ridicăm; să-i ajutăm

Să-nfrunte cu curaj păcatul

C-apoi cu multă dedicare

Îl vor sluji pe Împăratul

Si va fi mare bucurie

Si, sus, în Cer, si pe pămînt

Că s-a înspăimântat infernul

De slava Celui pururi sfânt.



21 Mai, 2008