Poezie CUPTORUL (1)

Sunt doar o fiinţă muritoare

Dar Duhul mi se-nalţă-n sus,

Spre lumea-n care-i veşnic soare

Spre locul sfânt de necuprins.



Eu mă înalţ spre orizontul

Unei cetăţii cu ape limpezi,

Acolo–l voi vedea pe Domnul

Pe-al cerului sfinte livezi.



Sunt doar un lut, pus în cuptor

Să ardă zgura de pe mine,

Să se topească-orice zăvor!

Care mă leagă mult de lume.



Să simt apoi divinătatea

Care mă cheamă înspre cer

Acolo va fi libertatea

Lăsând pământul efemer.



Sunt doar un om pe-acest pământ

Ce mă înalţ spre veşnicie

Căci am primit de la Cel sfânt

Făgăduinţa apei vie.



Sunt doar o fiinţă muritoare

În care mai lucrează firea!

Adesea-s pus la încercare!

Ca să se nască nemurirea.



Chiar de e greu în suferinţă

Când arde-adânc în firea ta,

Când simţi că e cu neputinţă

Cristos izbândă îţi va da.



Domnu-i cu tine în cuptor

La fel ca şi cu cei trei tineri,

Căci Dumnezeu e iubitor

Şi nu Te lasă ca să pieri.



Încrede-te în Dumnezeu

Când simţi în tine cald fiorul!

Căci vrea să ardă eul tău

S-ajungi unde este izvorul.



S-ajungi în ţara mult dorită

Ce-i pregătită de Isus,

Să scapi de lumea mohorâtă

Şi să te-nalţi mereu în sus.



Sunt doar un om ce se înalţă

De pe pământ, spre nemurire

Ca fumul alb, un fir de aţă,

Pluteşte înspre fericire.



Căci tot ce-i greu în foc rămâne

Acolo-şi va avea peirea,

Iar pentru cer rămase-n mine

Numai cât a cuprins iubirea.



Deci nu te întrista o, frate,

Când simţi că eşti pus în cuptor

Chiar de e greu te va desparte

De lutul care-i trecător.



De lumea care te-nconjoară

De patimile omeneşti,

De firea ta ce se măsoară

În tot ce-aduni şi ce zideşti.



Dar Dumnezeu toate le ştie,

Încă de când ai apărut!

Cunoaşte starea ta pe glie

Şi nu vrea ca s-ajungi pierdut.



Te vrea în lumea cea divină

Să fii în ţara cea de sus!

Să străluceşti tu în lumină

Căci zgura de pe tine-a curs.

De-acum eşti liber şi curat,

Pentru-a pătrunde-n nemurire

Ai fost pe deplin curăţat

-Păstrează-te pân' la răpire.



23.05.2008 Gl