Poezie Din liniștea iubirii

Din liniștea iubirii, din darul ei nestins,

mereu cu alte lacrimi,chemăm același plâns.

Și din suspinu-atâtor adâncuri ce-nfior,

mereu cu alte cânturi, chemăm același dor!



Nălțați din slavă-n slavă, spre-al cerurilor prag,

mereu, cu alte daruri, chemăm un Nume drag.

Așa, Isuse până în clipa care plin,

va fi întreg pământul, de chipul Tău Divin!



Și până-n clipa-n care, cu sufletul uimit,

privi-voi măreția Mărețului Sfârșit.

Și slava fără seamăn, a Altui Început,

din care tot ce-i zbucium, va fi necunoscut!