Poezie MAI PRESUS DE A OMULUI INCHIPUIRE

MAI PRESUS DE A OMULUI INCHIPUIRE



Ioan 3.16

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea,

că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El,

să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică."



*****



Un astru mărunt-n Univers, lipsit de strălucire,

Din atomi de viaţă primeste înveliş de atmosferă.

Şi-n energia divină prinsă-n sacră plăsmuire,

Pe-al orbitelor lege, Terra-i o suspendată sferă.

Şi-n armonie celestă, Divinitatea cu suflare caldă,

Cheamă la viaţă atomii şi-ntr-o plăsmuie sacră,

O lucrare ce nu-ţi poţi imagina începe să se vadă,

Peste întinderi albastre despicat de uscat şi de apă.

Gingaşe flori, cedri, gâze, animale prind viaţă,

În grădină cu roade bogate, Edenul minunat.

Creatorul din lut modelează minunea ţărânii,

Omul, după chipul şi asemănarea Sa, l-a creat.

Un el şi ea, Adam şi Eva, un trup devine omul,

Ce primeşte libertatea de a dori şi a trăi frumos.

În ascultare să-i fie trăirea, departe de pomul,

Ce nu lasă să fie-nălţat-n iubire binele glorios.



Fiul, Împăratul-Luminii îndrăgeşte minunea,

Preţuieşte mica năzuinţă din planul Tatălui,

Şi din divină iubire Cuvântul risipeşte genunea

Şi pregăteşte drum deschis şi spornic harului.

În ascultare e sunetul armonios al veşniciei,

Ce lasă să fie vegheat omul, de rău ocrotit.

Ca binele să fie etern pe tronul împărăţiei

Şi răul să rămână nedefinit, veşnic nerostit.

Rămâi minune de lut lângă cerescul tău Bine,

De rău să nu te apropii, să nu-l atingi niciodată,

Ca să poţi trăi fericirea lângă a Binelui bine,

Departe de vrăjmaşul rău, moarte blestemată.



Neascultarea căzută sub blestem de moarte,

Vrăjmaş al Adevărului, ridicat din întunecime,

Cu limba unui şarpe ce vorbeşte de libertate,

Cu îndrăzneală feroce şi drăcească isteţime,

Peste râul Ascultare, ridică un pod răzvrătirii.

Deschide poteca cu pofte, cutezanţa mândriei.

Trufia gâdilă sinele şi stârneşte lăstarii firii,

Lasă poarta larg deschisă morţii, urii şi mâniei.



În loc să fugă minunea din lut stă cu răul la sfat,

A omis sfatul primit şi laţul neascultării o prinde,

Trece râul Ascultării, pe podul De-ncercat,

Cum ajunge pe tărâmul neascultării, răul s-aprinde.

Pălesc stelele, floarea gingaşă încet veştejeşte,

Apare neghina şi spinul, dispare pacea, seninul

Şi-n inimă apare plumbul, neprihănirea o răneşte,

Dispare candoarea purităţii, apar suspinul şi chinul.



Un lanţ greoi al păcatului sufletul încătuşează,

De braţul viclean al întunecimii, Răul-Ispititorul.

Şi vai, spinii, crivăţul îngrijorării faţa brăzdează,

În odihnă seamănă pustiirea, neliniştea şi fiorul.

Tulburarea îşi face culcuş călduţ, nestingherit,

Unde se pitesc toţi melcii poftelor senzuale.

Unde fiorii reci ai iritării cu toţii s-au cuibărit

Şi-nvrăjbirea cu şoarecii invidiei începe să roade.

Păianjenii veninoşi ai negrei făţărnicii, înşeală

Stârnind muştele lăcomiei şi ţânţarii-ngânfării.

Răul înmulţeşte nestingherit a firii rele, spoială

Şi-n locul milei stârneşte duritatea supărării.

Îngăduinţa-i alungată de haina cu răutăţi dichisită,

Sinceritatea-i dispreţuită de viclenia minciunii,

Buna-cuvinţă călcată de obrăznicia dezlănţuită,

Împletind hăţişul stricăciunii pentru vipera ură.

Şi răul varsă veninul morţii, potolind setea urii

Prin răzbunare, crimă, cruzime şi neagră tortură.

Trec veacuri grele de preumblări ale zbârciturii,

De patimi semeţe ce-n neînfrânare-s fără măsură.

Durerea, moartea, groza, sporeşte inimii suferinţa,

Brăzdează chipul hâd învins de fiară, sub povară.

Vrăjmaşul cu zâmbet larg înfierează iată, voinţa!

Şi omul e răpus de a păcatului fioroasă gheară.



-Zâmbet făţarnic născut din perfidă-înşelăciune,

Cum m-ai târât în iazul întunecat de negru tăciune.

Stăteam odată-n ţinutul Soarelui blând ca zefirul

Şi Râul Ascultare, mineral limpede cum e cristalul

Îmi potolea setea şi aveam parte de bunătate,

În lumină aveam libertate, trăiam în dreptate.

Şi-n roua care emana mirosul florilor înmiresmate,

Era atât de bine, trăiam în fericire şi libertate.

Aveam o haină de slavă, acum goliciunea

Mi-arată cât de bună-i ascultarea şi rea răzvrătirea.



Lacrimi grele licăresc mai des în ochii căinţei,

Din ochii miopi, stinşi, brâzdând adânc obrazul.

Prinţul Păcii-i pregătit să facă puntea pocăinţei,

Peste râul necredinţei spre tărâmul Adevărul.

El e gata să refacă toate armoniile universale,

Ce-au fost perturbate de-al morţii greu blestem.

Fiul Luminii coboară din Slăvi în hăul din vale,

Se-aruncă-n luptă pe viaţă, cu a răului-infern.

Iubirea-n adevăr şi dreptate pregătise calea,

De la-nceputuri pentru imensul preţ al morţii,

Pe pământul pierdut în iureşul de constelaţii,

Din spaţiul cosmic Cuvântul ia înfăţişarea,

Unui Fiu de Om, El, un Fiu de Dumnezeu.

Şi se-avântă în luptă pe viaţă, cu Fiara,

Să salveze făptura-n care a pus Duhul Său.

Îmbracă iubirea, ce ia forma unei revelaţii,

Să-nfăptuiască în jerftă mântuirea celui pierdut.

Din spaţiul slăvit, în mijlocul umanităţii,

Poartă povara, durerea, boala, celui vândut.

El neprihănitul şi atotputernicul Hristos Isus,

Coborât pe pământ, din înălţimi memoriale,

Într-un trup de om umilit-n, la chinuri spus.

Ridică păcatul omului din mizeriile infernale.

Iar zidul înalt şi nespus de gros ridicat de păcat,

Ce.a despărţit omul neascultării, de Cel ce l-a creat

Cere jerfă pe cruce, sânge, ca să fie zidul surpat,

Şi cere viaţă ca să fie sufletul omului purificat.



Crucea pe vârf de munte, de neguri năpădit,

Poartă un Sfânt crucificat, spr-un ideal suprem.

Spulberă micimea din simţirea omului robit

Şi rupe lanţul ce-a leagat omul de răului-infern.

Crucea o scară către viaţă, Pace, desăvârşire,

Slobozenia sub iertare, veşnicie, neprihănire,

Biruieşte păcatul şi moartea, dă omului cheia vieţii

În lumină-i deschis drumul spre raiul eternităţii.

O cale deschisă spre cer, ce poartă paşii Lui Isus,

E calea pe care, pe urma paşilor Lui, ajungi sus.

Urmează chemarea suflete, ca să fii şi tu fericit,

Timpul nici nu vezi ce iute trece, nu poate fi oprit.

Vino pe drumul vieţii, vino şi adevărul ascultă!

Ce-n pace şi iubire te-aşează la masa de nuntă.

Cu dragostea eternă şi viaţa fără de moarte,

În lumina care, de cer nu te mai desparte.

Amin!