Poezie La noi...

La noi...



La noi, aici, când ai venit

Isuse Tu ai fost Cuvântul,

Cuvântul care a întocmit

Cer şi marea şi pământul.



La început, cu Dumnezeu

Ai fost genomul de lumină,

Arătând prin vremi mereu

Că ai o Lege, ce-i deplină.



După marea controversă

Ce-a bulversat întregul cer,

În numărarea cea inversă

Te-ai pus hotar lui Lucifer!



Atunci pământu-a devenit

Teatrul luptei mai departe,

Iar lumea nouă, ce-ai zidit

A suferit cumplita moarte.



În planul cel de mântuire

Te-ai oferit să-i fii salvare,

Prin viaţa proprie-n jertfire

Ca să aduci răscumpărare.



Ai fost sămânţa cea dintâi

Promisă-n sfântul Paradis;

La prigoniţi, drept căpătâi

Şi alinări, le-ai fost prin vis.



Te-au socotit marii ierahi

Toiagul veşnic de domnie,

Şi sfinţii străbuni patriarhi

Te-au aşteptat în bucurie.



Când steaua sus a răsărit,

Ei au crezut că eşti Mesia,

Din vremile vechi, rânduit,

Aşa cum spunea profeţia.



Şi-n adevăr, iubirea mare

Ce lumea toată a cuprins,

A triumfat când la-nălţare

Boldul morţii-a fost învins.



La viaţă când Te-ai ridicat

Prin strălucirea cea eternă,

Pământ şi cer au aprobat

Victoria, Luminii în beznă.



La noi, răbdând ai pătimit

Să fim din nou lângă Tine,

Reînglobaţi iarăşi, în circuit

Al Glaxiilor, făr-de suspine.



Şi-atunci, în toată veşnicia

Prin ani ce nu vor fi dataţi,

Vom şti ce-a plătit bucuria

De-a putea fi răscumpăraţi.



Flavius Laurian Duverna

24 mai 2008