Poezie Nu plânge !

Am ascultat mereu și-am cugetat de-atâtea ori,

Văzând creștini zdrobiți de lacrimi și dureri

Ei sufereau cu duhul frânt și fără de puteri

Plângând doreau ca cineva să-i scape de poveri.



Chiar și mai mult ca rana s-o vindece cândva,

Ar fi dorit "durerea" mai mult ca altceva,

S-o-mpărtășească, să o spună și să-nțeleagă cineva

Căci sufletul rănit, mâhnit, e greu de-a suporta.



Isus, trestia frântă nu-o rupe, nu o va zdrobi

Căci suferă cu tine când nu mai poți vorbi.

Lacrimi, dureri, tristețe pe fața mamei se ivi

Când spre mormânt ducându-și fiul Isus o întâlni.



Isus știa că-i văduvă, nu are nici un ajutor

Decât speranțe năruite și nici un viitor

"Nu plânge", zice Domnul, cu glas mângâietor

De raclă se atinge cu braț izbăvitor.



"Tinere, scoală-ți spun" , răsună a Lui voce

Iar mortul se ridică, vorbește și se duce...

Cei din Nain sunt veseli, pot racla s-o arunce

Ca fiul, mama-s bucuroși, durerea n-o mai duce.



Petru e-un alt exemplu ce lepădarea plânge

Pe-obraji șiroaiele de lacrimi durerea i-o aprind

Cu suflet trist, cu duh mâhnit puterea nu-i ajunge

Să poată-nlocui căderea; și inima din piept se frânge.



Zdrobit, căzut, el plânge, iar plânsul cu amar

Le-a fost la mulți o pildă, cari au căzut din har,

Care-au dorit întoarcerea prin jertfa din Calvar

Primit-au nu doar reorientarea, ci și iertarea drept mărgăritar.



De ești lovit, mâhnit sau chiar de ești zdrobit

De multele necazuri ce nu te-au ocolit,

Mai ai un sprijin tare în Domnul care S-a jertfit

Privește-L cu nădejde și vin’ la El smerit.



Am ascultat și-am meditat la mulți ce-n încercări

Doreau să fii "tu" lângă ei, căci nu aveau puteri

Să se-ntărească și să se ridice, aveau cu ei dureri,

Fii gata să le spui: "Nu plânge"! Adu-le mângâieri.

Amin

19.05.2008

Petru Coman