Poezie Porţile cetăţii sfinte

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 58
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/16074-por-ile-cet-ii-sfinte]Porţile cetăţii sfinte[/url]

PORŢILE CETĂŢII SFINTE



Dionisie Giuchici

vol. 1 - "Domnul, nu eu!"



Spre porţile cetăţii sfinte

Veniţi o clipă să privim,

Cu dor ceresc, cu dor fierbinte,

Acele tainice cuvinte

Prin DUHUL SFÂNT să le citim.



Ca să pricepem tâlcuirea,

Priviţi cei doisprezece fii,

Ce-şi au din Israel menirea

Şi pentru toată omenirea

Ei sunt eterne mărturii.



Ei poartă nume onorate,

Citeşte dragul meu, atent

Pe porţi la veşnica cetate

Din diamante colorate

Şi-n vechi şi-n Noul Testament.



Şi îngeri, veşnici slujitori

Ce stau la porţile cetăţii,

Să ne arate tot ce-i scris

Pe zidul mare de iaspis,

Pe porţile eternităţii.



Pe-o poartă scrie: "FERICIT,

Pe alta, "LOCUINŢĂ"- Casă,

Pe alta, "LEVI" (Alipit),

Sau "ISAHAR" (Cel Răsplătit),

Sau "GAD", sau (Poarta norocoasă).



Pe alta scrie, "ASCULTARE",

Pe alta, "SĂ CÂNTĂM MEREU",

Pe alta "BEM" (încercare),

Sau "RUBEN" (Fiul cel mai mare),

Sau "LUPTELE LUI DUMNEZEU".



Şi "DAN", ce-nseamnă judecată,

Şi "IOSIF", ce-i adăugat,

Prin ei dumnezeiescul Tată

Pe porţi de slavă ne arată

Ce fel de fapte am lucrat.



Pe zidul mare de iaspis

Din aur şi din pietre rare,

Deasupra porţii este scris

Cuvântul care ne-a promis

În slavă liberă intrare.



Priviţi spre poarta lui IAŞER

Cum vin mulţimile să intre

La fericirile din cer,

Dar iată îngerul străjer

Cu sabia le stă-nainte.



"Voi oameni care aţi venit,

Nu-i pentru toţi în cer intrarea!

Pe poartă scrie "FERICIT"!

Deci numai dacă aţi primit

De la ISUS HRISTOS, iertarea"!



Aici doar cine a cântat:

"Sunt fericit, sunt fericit!

Hristos mi-a şters al meu păcat"!

Pe poarta sfântă a intrat

Ca om din lume mântuit.



Iar dacă nu, priviţi în jos

Pedeapsa care vă aşteaptă!

Departe de ISUS HRISTOS,

De locul fericit, frumos,

Căci judecata Lui e dreaptă.



Apoi la poarta alipirii

Un alt străjer la toţi le-a spus:

La cei veniţi din largul firii,

"Voi, oameni, taina mântuirii

E alipirea de ISUS!"



Căci via care e tăiată

Sau omul care-i despărţit

De dragostea adevărată,

Nu va ajunge niciodată

În veşnicie mântuit.



De-aceea fraţilor, unirea

E cel mai strălucit cuvânt.

Veniţi să ridicăm clădirea

Să facem astăzi alipirea

Cu DUMNEZEU prin DUHUL SFÂNT!



Căci iată mii de neamuri vin

Atraşi de-o mare strălucire,

Din văi de lacrimi şi de chin

Spre poarta sfântă de rubin

Pe care scrie: "RĂSPLĂTIRE".



Dar îngerul le-a arătat

Ce-i scris pe poarta adorată

"Aici doar cine a lucrat

Pentru ISUS cu-adevărat

Primeşte de la El răsplată"!



De-aceea fraţi, surori, veniţi!

Vă cheamă Duhul lui HRISTOS!

În vie să vă răspândiţi,

Căci răsplătire sus primiţi,

Răsplata celui credincios.



O, Doamne, ce slăvit! ce sfânt!

Pe-o poartă scrie: LOCUINŢĂ",

Voi fraţi voi clătinaţi de vânt,

Voi care astăzi pe pământ

Priviţi dincolo prin credinţă,



V-aţi construit voi casă sus?

Căci iată îngerul cuvântă:

"Nu poţi să intri cu ISUS

În slava unde El s-a dus,

De n-ai îmbrăcămintea sfântă"



De n-ai în veşnicie cort

Zidit pe dragostea fierbinte,

Zidit din fapte pe suport,

De n-ai, eşti om pierdut, eşti mort,

Eşti credincios doar în cuvinte.



Tu iei cuvântul "ZABULON"

Doar pentru casa pământească,

Să-ţi faci zidire din beton

Ca oamenii din Babilon

Lipsiţi de gloria cerească.



HRISTOS ne-a pregătit un loc

Departe de dureri, de chin,

Departe de eternul foc,

Căci GAD e pentru noi noroc,

Norocul de a fi creştin.



Nu L-ai văzut la poartă stând?

La poarta sufletului tău?

Cu glasul unui Miel strigând:

"Eu vin curând! Eu vin curând!

Să iau din lume ce-i al Meu!



Să-i iau pe oamenii smeriţi

Ce Mi-au răspuns când i-am chemat,

Să-i duc să fie fericiţi,

Cu ceata celor mântuiţi

În locul binecuvântat!"



De-aceea să luptăm mereu,

Căci iată poarta lui NEFTALI,

Sau "LUPTELE LUI DUMNEZEU",

Suntem chemaţi şi tu şi eu

Să dărâmăm în templu "baalii".



Aşa cum Pavel s-a luptat,

Ca fraţii noştri luptători,

Căci îngerul le-a arătat:

"Aici pe poartă au intrat

Doar fraţii sfinţi, biruitori."



Căci iată poarta-nfricoşată

Pe care îngerul de foc

L-acei nemântuiţi le-arată:

"Aicea scrie JUDECATĂ!

Deci sânteţi judecaţi pe loc!"



De-aceea să ne judecăm

Acum, căci mâine e târziu

Păcatul să îl dezbrăcăm,

În haina lui să nu mai stăm

În negru sau în cărămiziu.



HRISTOS cu sânge i-a albit,

Prin sânge le-a adus iertarea

La fraţii care s-au căit

Şi s-au predat şi s-au smerit,

Să-şi aibă liberă intrarea.



Apoi pe altă poartă mare

E scris un nume: "SIMION",

Iar tălmăcit e, ASCULTARE.

De-aceea neamuri şi popoare

ISUS vă cheamă în Sion!



Vă cheamă ca să-l ascultaţi

Ca Avraam în taina serii,

Din lume să vă strămutaţi,

Să deveniţi de astăzi fraţi

Întrând pe poarta ascultării.



Să fie numărul deplin,

Chemarea sună neîncetat:

"N-ai vrea să fii şi tu creştin?

Un fiu al Tatălui Divin

Să fii şi tu adăugat?



În veşnicii să poţi intra

Pe poarta care e: "ADAOS",

Şi tu şi toată casa ta,

De-aceea vino, nu mai sta,

Să mergi cu DOMNUL spre Emaus!



Căci uite poarta îndurării

Pe care-i scris: "BENIAMIN"

Sau tălmăcit: "Fiul Durerii",

Născut în valea depărtării

În suferinţă grea şi chin.



Voi fii ai suferinţei grele,

Voi prigoniţi pentru HRISTOS,.

Voi ce-aţi răbdat atâtea rele,

Al vostru-i cerul plin de stele,

Al vostru-i raiul luminos.



Şi IUDA, ce cuvânt bogat!

În cer pe-a patra poartă scrie:

"LĂUDAŢI PE DOMNUL NEÎNCETAT!"

Căci numai cine a cântat

Va fi primit în veşnicie.



De-aceea fraţi, surori, cântaţi!

Să sune până-n cer cântarea!

Cu glasul vostru răsunaţi!

Ca îngerii să tresăltaţi,

Căci DUMNEZEU e îndurarea.



Căci uite dincolo de nor

Ce oaste minunată, sfântă!

Ce oameni mulţi, ce mult popor!

Cu ALELUIA toţi în cor,

Ei plini de bucurie cântă.



Şi poarta de la răsărit

Pe care scrie: "VEDEŢI FIU?"

Pe FIUL care a venit

În lume, şi ne-a mântuit

Din moarte, din etern pustiu.



Pe FIUL L-am văzut flămând,

Sau L-am văzut în temniţi pus,

Sau lângă poarta noastră stând,

Sau în spitale greu gemând,

Dar n-am ştiut că e ISUS.



Noi L-am văzut, dar L-am lăsat

Să-i deie alţii ajutor,

Să-i deie pâine de mâncat

Şi haine pentru îmbrăcat,

Să-L ducă ei în casa lor.



Să-L ducă cei cu mulţi copii

Căci noi avem pe jos covor,

Şi haine ce s-ar murdări,

Noi nu putem străini primi

În cameră, în dormitor.



Noi nu avem de risipit

Veşminte, pâine sau cămin,

Noi pentru ele am muncit,

Să-şi facă cine e lipsit,

Să-i fie buzunarul plin.



E-adevărat, dar ce te faci

Când vezi cu ochii tăi nătângi

Copii orfani, copii săraci,

Iar tu rămâi cu grâu-n saci

Căci numai pentru tine strângi.



Pe poartă n-ai să poţi intra

Chiar dacă te numeşti creştin,

Pe DUMNEZEU nu poţi să-L minţi,

Căci iată îngerii cei sfinţi

Te vor numi vrăjmaş străin.



Căci ai trăit doar pentru "eu"

Măcar că DOMNUL te-a chemat

Să lupţi şi tu, să lupţi mereu

În Luptele lui DUMNEZEU,

Să fii creştin adevărat.



Să-ţi faci de DOMNUL alipirea,

Să-ţi faci în slavă locuinţă,

Să cauţi să afli fericirea,

Răsplata care-o dă iubirea,

La luptătorii prin credinţă.



Să mergi pe calea ascultării,

Pe drumul care-n slavă duce,

Cu toate hainele răbdării,

Aşa ca Fiul îndurării

Care-a murit răbdând pe cruce.



Căci grâul cel ales se cerne,

Iar pleava este dusă-n vânt,

Priveşte porţile eterne

Şi norul care se proşterne,

Poporul cel ales şi sfânt.



Ei s-au supus şi-n ascultare

Au mers pe urma lui HRISTOS,

Fiinţele cutezătoare

Spre porţile strălucitoare

Ei au privit de-aici în jos.



Ei s-au luptat păzind credinţa,

Iar dragostea le-a fost tezaur,

Slujind cu toată umilinţa,

Având în inimă dorinţa

Să vadă străzile de aur.



Să vadă slava frumuseţii,

Pe TATĂL şi pe FIUL SĂU,

Pe DUHUL SFÂNT, pe DUHUL vieţii,

Şi toată gloria cetăţii

În dragostea lui DUMNEZEU.



Să vadă şi să moştenească

Ce Tatăl a făgăduit,

Împărăţia Lui cerească,

Pentru fiinţa omenească

În veci de veci fără sfârşit.



Când porţile eterne, sfinte,

Din ordinul Lui DUMNEZEU

Se vor deschide ca să intre

Poporul credincios, fierbinte,

N-ai vrea şi tu, iubitul meu?



De-aceea vino să citim,

Ce-i scris pe porţile divine!

Şi să-ncercăm să împlinim,

De astăzi să ne pocăim

Căci MARANATA! DOMNUL VINE!



AMIN
SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Porţile cetăţii sfinte | Salvatorul.ro
meniu prim
Legea Domnului este desăvârşită şi înviorează sufletul; mărturia Domnului este adevărată şi dă înţelepciune celui neştiutor.