Poezie Imperiul macedonian

IMPERIUL MACEDONIAN



Dionisie Giuchici

vol. 1 - "Domnul, nu eu!"



Uite flota inamică

Cât de iute traversează

Peste ape fără frică

Iar la ţărmuri se ridică

Oastea care-naintează.



Din Balcani luându-şi zborul

Ca un vultur, vechiul crai

Alexandru, luptătorul,

Ca şi vântul, ca şi norul,

Cu armate şi cu cai.



Şi porniră europenii

Înspre Nil şi Eufrat,

Să-şi supună egiptenii

Şi pe toţi babilonienii

Şi pe Darius cel bogat.



De la marea Ioniană

Şi din portul Euxin,

Oastea macedoniană

Înfruntând pe cea persană

Au pornit spre-un nou destin.



După ce-au învins elini

Şi pe ceilalţi barbari,

Cu puterea năvălirii

Toată forfota oştirii

Se văzură mult mai tari.



Şi înaintând spre munte

Tineretul triumfal,

Macedon mergea în frunte

Conducând aceste hunte

Călărind pe Ducipal.



Dar ieşiră oşti măreţe

Spre întâmpinarea lor,

Din cetăţi şi fortăreţe,

Curajoase, îndrăzneţe,

Echipate uimitor.



Trupele imperiale

Şi pe ape şi pe-uscat,

Şi din munţi, şi cei din vale,

Le-au ieşit cu toţi în cale

Şi cu toţi i-au aşteptat.



Toată slava argintie

De la Nil pân' la Urali,

De la Hindus din pustie

Pân' la marea cărămizie

Numai inamici tribali.



Toţi îşi ridicară spada

Să-i ucidă, ar fi vrut,

Pe feciorii din Elada

Care-au strămutat pleiada

Pe al Asiei ţinut.



Vai şi după toate cele,

Lângă râul granicos,

Începură lupte grele

Între forţele rebele

Un duel spectaculos.



În această confruntare

Lancia decise sorţii,

Luptele s-au dat călare

Macedon fiind mai tare

Numără pe vatră morţii.



După prima confruntare,

Darius, regele persan,

Şi-a strâns oaste mult mai mare

Şi spre-a lor întâmpinare

Au ieşit pe-un alt liman.



Zeci de trupe aliate

După cel dintâi pluton,

Au pornit încolonate

Gata pentru a se bate

Cu vestitul Macedon.



După Granic şi Isos,

Frontul de la Guatemala

A fost cel mai dureros,

Dar viteazul curajos

Îl învinse şi pe-acela.



Ahemenzii au pierdut

Şi a treia confruntare,

Şi al treilea ţinut

Căci vrăjmaşii i-au bătut

Şi la munte şi la mare.



După cele întâmplate

Lângă munţii Taurus,

Din cetate în cetate

Grecii le-au bătut pe toate

Şi prin forţă le-au supus.



Şi se înălţară-n zare

Noi cetăţi Alexandria,

Capitale uimitoare

Pentru clasa următoare

Care-au preluat domnia.



DOMNUL a prezis căderea

Ahemenzilor sălbatici,

Care-şi înmulţeau averea

Sugrumându-le puterea

La sărmanii asiatici.



Daniel în vis zăreşte

Un berbec în râu răpus,

Care mai întâi domneşte

Dar pe care îl zdrobeşte

Ţapul mare din apus.



Pe aripa triumfală

După vechea profeţie,

Persia imperială

Era forţa mondială

Sau puterea argintie.



Dar cu toată strălucirea

Şi impunătoarea teamă,

Daniel dă tâlcuirea:

Iată grecii cu oştirea

Sau imperiul de aramă.



"Fiara cu aripi pe spate,

Pardosul îngrozitor,

Îmbătat de răutate

Şi de multele păcate

Împotriva sfinţilor.



Căci un rege dintre regii

Din imperiul elenistic,

Depăşind pe toţi strategii,

Numit "omul făr' delegii"

Sau străbunul anticristic.



A pornit cu multă sete

Spre Ierusalim să-l bată

Impunând a lui pecete,

Jertfa sfântă să încete

Jertfa care-i necurmată.



Apoi cu a lui armate

Plin de fală şi avânt,

Au jertfit cu răutate

Animale necurate

Pe altarul Celui Sfânt.



Pustiind întreaga ţară

Antiohus Epifan,

Cu pedepse, cu ocară,

Şi cu patimă murdară

Şi cu suflet de tiran.



Condamnându-i cu mânie

Pe adevăraţii fii

Care-au dovedit tărie,

Şi credinţă sfântă, vie,

În acele mari urgii.



Iar pe fraţii trădători

Care şi-au vândut credinţa

I-a făcut conducători,

Demnitari şi păstori

Care şi-au impus voinţa.



Dar şi DUMNEZEU ridică

Pe vitejii macabrii,

Care luptă fără frică

Cu puterea inamică

Izbăvind pe toţi iudeii.



Cum să piară seminţia

Acest minunat popor?

Israel, împărăţia,

Ce-l va naşte pe Mesia,

Pe al Lumii Salvator.



Antioh capitulează,

Iată vulturul roman

Din Chitim înaintează

Fiindcă DUMNEZEU veghează

Să-l înfrunte pe duşman.



Iată oastea lui Pompei

Tatăl lui Irod cel mare,

De la anul şaizeci şi trei

După anii-atât de grei

La Ierusalim apare.



Dar şi steaua din Betel

Dup-atâtea mari ravagii,

Regele lui Israel

MESIA EMANUEL

S-a născut, îl caută magii.



Iată pot să se dărâme

Munţi şi dealuri şi coline,

Mările să se ridice

Valul lor să nu te-nfrice

Fiindcă Cel atotputernic e cu tine.



Steaua apăru pe cer

Când Cezarul Octavian

Sau imperiul cel de fier

S-a aprins ca un crater,

Devenind în vechea lume suveran.



Iar pe fondul acţiunii

Celor ce s-au petrecut,

Pustiirea urâciunii

I-a împins din nou pe unii

Cu acelaşi atribut.



Antioh, sau anticristul,

Neamul fără DUMNEZEU,

Răspândeşte ateismul

Vrând să-nvingă creştinismul

Cu puterea celui rău.



Însă fraţii macabrii,

Credincioşii mântuiţi,

Ei se luptă cu ateii

Şi din nou cu fariseii

Şi cu cei închipuiţi.



Căci a iadului armată

Cu o forţă neîntreruptă,

Cu o forţă necurată,

Oastea lor nenumărată

Cu Biserica se luptă.



Agremente, relaxare,

Atitudini păgâneşti,

Patime, destrăbălare,

Armele distrugătoare

Ale firii pământeşti.



Pentru slava pământească

Mulţi şi-au lepădat credinţa,

Frica a-nceput să crească,

Să o frângă, s-o strivească,

Mica plantă denumită, pocăinţa.



Dintre câţi cu noi porniră,

Câţi cu noi vor sta pe maluri?

Câţi mai luptă şi aspiră?

Căci atâţi se poticniră

Şi s-au afundat în valuri.



Câţi mai îndrăznesc să spună

Fără murmur, fără teamă?

Celor care se adună:

"înainte prin furtună

Căci ISUS HRISTOS vă cheamă!"



Înainte, înainte!

Daţi păcatul la o parte!

Nu vă temeţi de morminte

Ce vă par atât de sfinte

Că nu-s decât pietre moarte!



Vai, dar cine să-ndrăznească

Să se urce sus pe munte?

Adevărul să-l vestească

Iar cu praştia să-l lovească

Pe cel rău direct în frunte.



Voi soldaţi ce-n aţipire

Staţi pe ţărmuri plini de teamă,

DUMNEZEUL din mărire,

Cu blândeţe, cu iubire,

În armata Lui vă cheamă!



DOMNUL care poartă norii

Şi oceanele şi vântul,

El îmbracă luptătorii

Cu puterea, cu fiorii

Care clatină pământul.



El înalţă, El smereşte,

DUMNEZEUL nostru mare,

De aceea, îndrăzneşte!

Luptă frate vitejeşte!

Căci ISUS HRISTOS e DOMNUL

Stânca tare!



Macedon a putrezit,

Cirus, Nebucadneţar,

În ţărână au sfârşit,

Dar ISUS cel Răstignit

Este viu şi plin de har.



De aceea să luptăm

Până când HRISTOS apare!

Să vestim şi să cântăm

Şi în rugăciuni să stăm

Cu privirea sus în zare!



DOAMNE, fă-ne luptători

Îmbrăcaţi în strălucire!

Să purtăm cununi de flori

Ca şi cei nemuritori

Când va fi a Ta venire!



De s-ar cere să murim

Pentru cauza mântuirii,

Dă-ne har să biruim,

Credincioşi mereu să fim

Până-n clipa întâlnirii!



AMIN