Poezie Babilonul cel mare

BABILONUL CEL MARE



Dionisie Giuchici

vol. 1 - "Domnul, nu eu!"



Iată Biblia vorbeşte

Despre Babilonul mare

Care încontinuu creşte

Şi pe sine se slăveşte

Cu o forţă uimitoare.



Rezidit din vechi ruine

Şi din vechile pustii,

Pe romanele coline

Cu formalităţi creştine

Având şapte temelii.



Şapte munţi din noua eră,

Şapte împăraţi vestiţi,

Ce-o înalţă pe himeră

Până sus, în atmosferă,

Într-un duh cu toţi uniţi.



Îmbrăcată în mantii

Şi în purpură aleasă,

În veşminte stacojii,

Ca şi vechile mumii

Falnica împărăteasă.



O femeie necurată

Cu potirul plin în mână,

Şi de sânge îmbătată,

Eclesia apostată

Cu tradiţie păgână.



Mama celor desfrânate

Care au umplut pământul

Cu tot felul de păcate,

Necredinţă, răutate,

Desconsiderând Cuvântul.



Clasa celor apostaţi

Care şi-au vândut credinţa,

Devenind faimoşi prelaţi,

Oameni mândri şi bogaţi

Care au numai pe buze pocăinţa.



Plini de slavă şi de glorii,

Îmbătaţi de sânge sfânt,

Înălţaţi în mari pretorii,

Preoţi mea, dregătorii,

Cu putere pe pământ.



Eclesia sau Vulgata

Cu enormităţi vicare,

Episcopii cu armata

Care îşi păzeau postata

Bogăţia lor cea mare.



Prin cuvântul infailibil

Aceşti regi ai amintirii

S-au dezlănţuit teribil,

Babilonul incredibil

Înmulţind mereu martirii.



Numai aur şi palate,

Numai străluciri lumeşti,

Numai hulă, nedreptate,

Îngropaţi în mari păcate

Feţele bisericeşti.



Două mii de ani coralii

Împleteau pe cap rubini,

Numai luxuri şi vitralii,

Episcopii, cardinalii,

Purtând titlul de creştini.



Rugăciunea compromisă

Pentru morţi din purgatoriu,

Denumită "marea misă"

De Scriptură interzisă,

Ei o cântă-n oratoriu.



Şi atâtea eminenţe,

Graţieri nenumărate,

Vânzători de indulgenţe,

Lemne sacre, inocenţe,

Cu iertarea de păcate.



Bule anatemizante

Împotriva celor sfinţi,

Condamnări intolerante

Cu porniri exuberante

Aceşti religioşi "părinţi."



Să-şi supună oropsiţii

Odioşii capelani,

Înălţară inchiziţii

După vechile tradiţii

Să-i înfrice pe sărmani.



În aceste zigurate,

Milioane de martiri

Au murit pentru dreptate

Condamnaţi cu răutate

Şi cu ură de vampiri.



Căci Eclesia curată,

Sfântă fără zbârcitură,

Nu era autorizată

Dar cu dragoste curată

Ei trăiau după Scriptură.



Cinci fecioare înţelepte,

Jumătate din popor,

Au fost sincere şi drepte,

Au ştiut cum să aştepte

Cu rezerve în ulcior.



Casa lor a fost zidită

Pe iubire, stânca tare,

Pe credinţa neclintită

Şi nădejdea fericită

A vieţii viitoare.



Ei în chinuri la galere

Iar stăpânii lor nespus,

Cu armată, cu putere,

Îşi păzeau a lor avere

În Numele lui Isus.



Nu se pare creştineşte

Ca să dezgropăm trecutul,

Dar istoria vorbeşte,

Fără milă osândeşte

Tirania, conţinutul.



Cartea Sfântă îi numeşte

Babilonul, desfrânata,

Forţa care stăpâneşte

Şi pe sfinţi îi prigoneşte,

Până când Cerescul Rege

Le va da la toţi răsplata.



După groaznica infamă,

După anii-atât de grei,

Se schimbă măreaţa gamă,

DUMNEZEU pe-ai Lui îi cheamă

Ca să iese dintre ei.



Pe arena mondială

S-au născut reformatorii,

Noua eră, noua scală,

Prin credinţă şi morală,

Din Scripturi vorbind păstorii.



De la noile amvoane,

După noile carenţe,

Fără idoli şi icoane,

Fără falnice coroane,

Fără mise, indulgenţa.



Imnuri binecuvântate

Răsunau din piepturi pline,

Proslăviri adevărate

În deplină libertate

Noile grupări creştine.



În aceste intervale

S-a născut cerescul cânt,

Simfoniile corale

Şi formaţii orchestrale



Binecuvântând pe DOMNUL

DUMNEZEUL nostru sfânt.



Coruri de pe metereze,

Şi celebrele viori,

Stradivarius, milaneze,

Şi orchestre vieneze

Cu superbi compozitori.



De la ei avem ecoul,

Oratoriul Hendelian,

Binecuvântând Eroul

Pe HRISTOS pe DUMNEZEUL

Care l-a învins în luptă pe Satan.



Verdi pe aceeaşi scara

Urcă sacra simfonie,

Dorul după Sfânta Ţară,

Izbăvirea din ocară

Şi din groaznica robie.



Şi atâtea mari vedete,

Înterpreţi de voci şi strună,

În tablouri şi cvartete

Şi atâtea consonete

Care până azi răsună.



Beethoven nemuritorul

Cu a noua simfonie,

Care cheamă tot poporul

La HRISTOS, Mântuitorul,

Ca să cânte marea odă

Care-nseamnă bucurie.



Iată care-a fost Esenţa

În războiul secular,

Puritatea, concurenţa

Dovedindu-şi aderenţa

Fiecare cărturar.



Ce apucături ciudate,

Creştinismul feudal!

Între cele două-armate

Numai lupte necurmate

Şi îngrozitor scandal.



Din această convergenţă

Sau născut apoi baptiştii,

Credincioşi cu influenţă

Şi cu mare rezistenţă

Duelând cu anticriştii.



Apoi glasul Cincizecimii,

Botezaţi cu DUHUL SFÂNT,

Adierea înălţimii

Peste tabăra mulţimii,

Limbi de foc şi veşnic vânt.



Noua lume înfloreşte,

Anglia de peste zări,

DUMNEZEU tămăduieşte,

Pe ai Lui îi însoţeşte

Cu minuni şi vindecări.



La Chicago în pridvoare,

Şi în vestul depărtat,

Cei aduşi în cărucioare

Şi bolnavi de orice stare

DUMNEZEU i-a vindecat.



Focul binecuvântăm

A cuprins şi România,

Cu puterea revărsării

Şi cu darul vindecării

Şi cu toată bogăţia.



A cuprins întreaga zare

Focul binecuvântat,

Peste munţi şi peste mare

Rechemând la deşteptare

Căci HRISTOS A înviat!



Dar şi leul, tacticianul,

Şarpele, cameleonul,

Îşi schimbă culoarea, planul,

Traversând şi el oceanul

Să-şi mărească "Babilonul."



Libertate, libertate!

Evul mediu a trecut!

-Cântă miile de gloate-

Dar şi noile păcate

Continentul l-au umplut.



Babilonul şi Sodoma,

Şi Egiptul împreună,

Şi apostolii din Roma,

New York-ul, Oklahoma,

Noua lume în furtună.



Căci pe lângă grozăvia

Şi căderea unor clerici

Care i-a învins mândria,

Au lăsat şi nebunia

Să-i zidească lui Satana

În America, biserici.



Vai şi câte aberaţii

Şi mizerie şi cloacă,

Pornografii şi drogaţii,

Sodomiţii, desfrânaţii,

Cu balaurul se joacă.



Babilon ce stai pe ape

Cu rachete pân' la stele

Iată ziua e aproape,

Cine oare să te scape

Din aceste fapte grele.



Stai o clipă şi ascultă

Al Apocalipsei glas:

Bogăţia ta cea multă

Şi mulţimea ta cea cultă

Vor dispare într-un ceas!



Vai, cetatea adorată

Cu atât de mult popor!

Între ape aşezată,

Cum s-a nimicit odată

Babilonul uimitor!



În aceeaşi grozăvie

S-a aprins ca un vulcan

Şi cetatea stacojie

Cu întreaga ei robie,

Cele şapte mari coline

Din tratatul varşovian.



DOMNUL şi-a adus aminte

Să le deie însutit,

Căci au râs de cele sfinte

Şi cu stacojii veşminte

Fiara de la răsărit.



Căci femeia imorală

Aşezată pe minciuni,

E regină mondială

Ca şi Roma feudală

Face semne şi minuni.



Fiara prin a ei tărie

Va aduce foc din cer,

Cu putere, cu mândrie,

Şi cu noua strategie

Şi cu dinţii ei de fier.



Anticrist, nelegiuitul,

Omul fără DUMNEZEU,

Va cuprinde răsăritul

Şi apusul şi sfârşitul,

Înălţându-se mereu.



Dar Isus Biruitorul

Îşi va smulge-al Său tezaur,

Nimicind pe dictatorul

Care şi-a supus poporul

Cu putere de balaur.



Sunamită, hai, grăbeşte!

Ieşi din Babilonul mare!

Pentru nuntă te găteşte!

Iată Mirele soseşte!

Stai de-acum în aşteptare!



Vai, dar cele necurate,

Cinci fecioare adormite,

Cu veşmintele pătate

Şi cu vasele uscate

Nu vor fi la cer răpite.



Nu vor prăznui serbarea

Cu Mireasa, cu suita,

Unde toată adunarea,

Tot cuprinsul, toată zarea,

Vor privi spre Sunamita.



Spre cetatea cea aleasă,

Spre Ierusalimul sfânt,

Spre a Mielului Mireasa,

Spre a fericirii casă,

Care vine pe pământ.



Ei au îndurat prigoana,

Cel din urmă chin cumplit,

Biruindu-l pe Satana

Şi pe fiara cu icoana

Din apus şi răsărit.



Refuzând ca să primească

Semn pe frunte sau pe mână

Îniţiala diavolească,

Strălucirea pământească,

Marea glorie păgână.



Ei au preferat mai bine

Martiraje, schingiuiri,

Lepădările de sine

Pentru slava care vine

Cu răsplată de martiri.



Atunci se măsoară starea

Fiecărui credincios,

Şi credinţa şi răbdarea,

Şi curajul şi trădarea,

Cine e viteaz şi cine

A fost frate mincinos.



Fraţi pe fraţi, Cuvântul scrie,

Vânzătorii din popor

Îi vor duce în robie

Pe cei cu credinţă vie

Şi cu suflet iubitor.



De aceea ni se spune

Să veghem, să-nvingem somnul,

Stăruind în rugăciune

Să putem zbura din lume

Când pe nori apare DOMNUL.



După ce va fi răpirea

Vai de voi pământ şi mare

Cum va plânge omenirea!

Când urgia, pedepsirea,

Va lovi fără cruţare.



Lumea va fi încercată,

Dar Eclesia iubită

De dureri va fi scăpată,

Şi din lume strămutată

Sus, în Patria slăvită.



DOAMNE, dă-ne Tu credinţă!

Şi putere şi răbdare!

Şi în luptă biruinţă,

Ca să stăm în umilinţă

Neclintiţi prin încercare!



Dă-ne harul dăruirii!

Să depunem pe altar

Ca şi sfinţii, ca martirii,

Din orfrandele iubirii,

Trupul nostru ca un dar!



Slavă ţie, slavă ţie!

Bunătate, Îndurare

Binecuvântat să fie

Şi aici şi-n veşnicie

DUMNEZEUL nostru mare!



AMIN