Poezie Imperiul persan

IMPERIUL PERSAN



Dionisie Giuchici

vol. 1 - "Domnul, nu eu!"



Înaintea strămutării

Robilor în grea ocară,

DUMNEZEUL îndurării

A prezis şi izbăvirea

Şi întoarcerea în ţară.



DUMNEZEU aşa vorbeşte

Despre Cir, alesul Său,

Care luptă vitejeşte

Şi spre Babilon porneşte

Ca un tigru, ca un leu.



"Iată Eu voi fi cu tine

Netezind sub paşii tăi

Munţi şi dealuri şi coline.

Naţiuni şi ţări străine

Ca să pedepsesc puterea, celor răi"



Astfel Cirul, vânătorul,

Prin păduri se instruieşte,

Adunând la el poporul

Ca să-i deie ajutorul

Ca să lupte vitejeşte.



Şi porniră aliate

De la munţii Caucaz,

Zeci de oşti încolonate

Spre cetăţi îndepărtate

Prin furtună şi talaz.



Mezii, perşii, şi oştirea

Prinţului hircanian,

Aveau împuternicirea

Să-i aducă nimicirea

Regelui babilonian.



Izbăvind din fortăreaţă

Prinşii de război, evreii,

Din cetatea îndrăzneaţă,

Înălţată şi măreaţă

Unde dominară leii.



După luptele purtate

Cucerind întâiul front,

Curajoasele armate

Au pornit încolonate

Noaptea, înspre Heles-Pont.



Înspre ţărmuri depărtate,

Înspre capul Ionian,

Din cetate în cetate

Biruindu-le pe toate

Cirus, ca un uragan.



Cresus cu a lui armată

Impecabil luptător,

Cu mulţimea adunată

Au pornit ca să se bată

Cu oştirea perşilor.



Sirienii, lidienii,

De la marea ioniană,

Şi din larguri fenicienii,

Frigia şi egiptenii,

Şi Asiria duşmană.



Şi atâtea alte neamuri

În imperiu aliate,

Ca şi frunzele din ramuri

Înălţau măreţe flamuri

Gata pentru a se bate.



Cirus cobora la vale

Înspre râul Patoros,

Toţi în scuturi şi în zale

Şi în care triumfale

Într-un marş victorios.



Iar pe când s-apropiară

Tot mai mult şi tot ce mai tare,

Marea forţă militară,

Oştile se-ncăierară

Într-o luptă foarte mare.



Vedeai care răsturnate,

Cai şi călăreţi trântiţi,

Lupte mari, înverşunate,

Între cele două-armate,

Cădeau morţi şi mulţi răniţi.



Cir cu oastea lui mai mică

Începu ca să distrugă

Marea forţă inamică

Care copleşiţi de frică

Începură toţi să fugă.



Sardes, marea fortăreaţă

Şi-a pierdut a ei tezaur,

Căci oştirea îndrăzneaţă

Avea Babilonu-n faţă,

Marele trofeu de aur.



Şi pornind spre estul firii

Marii luptători persani,

Spre cetatea strălucirii

Cu mandatul împlinirii

Celor şaptezeci de ani.



Râul Eufrat sclipeşte

Printre maluri marmorate,

Şi în mers parcă vesteşte:

"DUMNEZEU vă pedepseşte

Oameni plini de răutate."



În cetatea strălucirii

E serbare, voie bună

În ajunul nimicirii

Dregătorii, musafirii,

Toţi mai marii se adună.



Ca să-i ţină companie

Regelui nelegiuit,

Care-n noaptea de urgie

După cum Scriptura scrie,

DUMNEZEU l-a pedepsit.



Ca un om lipsit de minte,

Belşaţar cu capul plin,

Având sângele fierbinte,

Porunci în vase sfinte

Să-i aducă slugii vin.



Dar deodată o solie

Pe un zid de farmec plin,

Mâna unui înger scrie

Pentru rege ca să ştie:

"Mene, techel, ufarsin!"



Mâna supraomenească

Le-a lăsat mesajul scris,

Ca să-l vadă, să-l privească,

Înţelepţii să-l citească

Cu un caracter deschis.



Îngrozit nespus de tare,

Regele i-a oferit

Răsplătire şi onoare

Celui ce va fi în stare

Să-i dezlege acest mit.



Dar cu toată străduinţa

Şi cu forţa omenească,

Înţelepţii, iscusinţa,

Îşi văzură neputinţa

Acest scris să-l talcuiască.



"Belşaţar-strigă regina-

Cheamă-l şi pe Daniel!

Căci în el-vorbi străina-

E puterea, e lumina

Care-a coborît în Templul

Zeilor din Israel!"



Şi ducându-l sus pe trepte

Până-n sala aurie,

Unde minţile-nţelepte,

Diferitele concepte,

Toţi îl aşteptau să vie.



Omul care prin credinţă

Dincolo de zid străbate,

Unde veşnica ştiinţă

Dă lumină, cunoştinţă,

Şi iertarea de păcate.



"Ah! -strigă atunci profetul

Omului nelegiuit-

DUMNEZEU şi-a dat decretul!

Iată taina şi secretul,

Rege, vei fi pedepsit!"



Iar pe când cu tâlcuirea

Se zbătea întregul van,

A intrat prin râu oştirea,

Solii morţii, nimicirea,

Oastea regelui persan.



Forţa nemaipomenită

Babilonul, e înfrânt,

Cu întreaga lui elită,

După vestea profeţită

În al DOMNULUI Cuvânt.



Apoi regele oştirii

Cirus, care-nvinse leii,

Dă decretul rezidirii

Şi porunca dezrobirii,

Izbăvind pe toţi iudeii.



Printr-un om veni urgia,

Iar prin celălalt, salvarea,

După cum şi profeţia

A strigat prin Ieremia

"DUMNEZEU dă îndurarea!"



Vestea a fost strălucită,

Ca şi flacăra din sfeşnic,

Pentru casa pedepsită

Dărâmată şi zdrobită

De mânia Celui Veşnic.



Israel s-a-ntors acasă

După şaptezeci de ani

De la lupta sângeroasă,

Căci puterea glorioasă

I-a zdrobit pe-ai lor duşmani.



Dup-atâtea chinuri grele

DOMNUL le-a redat tăria,

Ca să meargă după ele

Iată cele două stele

Vine Ezra şi Neemia.



Doi bărbaţi viteji şi vrednici

Şi în fapte şi-n cuvinte,

Binecuvântând pe sfetnici

Şi chemând pe îndărătnici

Ca să caute cele sfinte.



Unul plin de iscusinţă,

Cărturar, predicator,

Ezra, care-n umilinţă

A trezit din nou credinţă

În acel căzut popor.



Încercând să cucerească

Mai întâi interiorul,

După legea preoţească

I-a chemat ca să-i sfinţească

Toată oastea, tot poporul.



Iar un altul foarte harnic

Şi în lupte curajos,

Nu e rege, e paharnic,

Însă sincer, nefăţarnic,

Şi în toate credincios.



Neemia, reprezentantul

Oştilor israelite,

Dregătorul, comandantul

Care deţinea talantul

Forţelor nebănuite.



Adânciţi în rugăciune

Amândoi, cu-acelaşi foc,

Ei cereau înţelepciune

Şi curaj în acţiune

Când lucrarea sta pe loc.



Atunci ei plângând strigară:

"Haideţi să-ndulcim amarul!"

Robii reîntorşi în ţară

În măreaţa primăvară

Au zidit din nou altarul.



Iar în urmă ca să crească

Slava unui nou sublim,

Începură să zidească

Casa Sfântă, părintească,

Templul din Ierusalim.



DUMNEZEU a dat popoare

Israele pentru voi!

Cum să nu vă deie oare

Strălucire şi mai mare

Şi cetatea înapoi?



Iată, nu vă îngrozească

Ai lui Ezra fii, Hadon,

Care-au vrut să vă oprească

Ca să nu se mai zidească

Casa noului Sion.



Căci din neamul tău, Păstorul

Se va naşte pe pământ,

MESIA, Mântuitorul,

Sau HRISTOS, Izbăvitorul,

Zămislit din DUHUL SFÂNT.



El le va zdrobi tăria,

Dinţii puilor de lei,

Restatornicind domnia,

Slava şi împărăţia

Dintre neamuri şi iudei



Va elibera pământul

Din robia celui rău,

Cirus regele, Cuvântul,

Care face legământul

Între om şi DUMNEZEU.



Mihail ocrotitorul,

Sau Arhanghelul măririi,

Le-a dat forţa, ajutorul,

Ca să biruie poporul

În lucrarea rezidirii.



Ale DOMNULUI armate

În acele orizonturi,

În acele lupte date

Şi din faţă şi din spate,

Au avut mai multe fronturi.



Cu o mână în lucrare,

Iar cu cealaltă, scutul,

Armele de apărare

În aceea luptă mare

Ei şi-au apărat ţinutul.



Cei ce au făcut dreptate

În al DOMNULUI popor,

Au văzut că în cetate

Au pătruns din nou păcate,

Frontul cel interior.



Eliaşib păcătuieşte,

Marele preot iudeu

Se abate, se-ncuscreşte

Cu acel care huleşte

Tabăra lui DUMNEZEU.



Îndrăznind să-şi dea nepotul

Ginere lui Sambalat,

El alesul, el preotul,

Dându-le şi altor votul

Să dezlege-acest păcat.



Pe deasupra amonitul

Toba, un alt vrăjmaş,

Rudă cu israelitul

A pătruns nelegiuitul

Până-n sfântul lor locaş.



Ce ruşine, ce ocară,

Ce îngrozitor păcat!

Neemia l-a dat afară

De la slujba lui murdară.

De la locul rezervat.



Dar cu toată răutatea

Şi cu tot războiul dus,

Ei şi-au rezidit cetatea

Restatomicind dreptatea

După legile de sus.



Iată ziua mulţumirii,

Inimi sfinte, inimi noi,

Sărbătoarea ispăşirii

După legea curăţirii

Pentru prinşii de război.



Corurile adunării

Cântă "SLAVĂ!" sus pe zid

Răsunând în largul zării

Ca şi tunetele mării

Din cetatea lui David.



Răsuna întreaga vale

Numai strigăte şi cânt,

Cu timpane şi chimvale

Şi nespuse osanale

Adresate Celui Sfânt.



Şapte zile tot poporul

Au sărbătorit regeşte,

Şi orchestrele şi corul

Dându-i slava şi onorul

Celui ce în veci domneşte.



Şi restabilindu-şi zorii

După mersul dinainte,

Şi preoţii, şi păstorii,

Şi pe câmp agricultorii

I-au dat viaţă ţării sfinte.



În aceste lungi tratate

Fraţilor, ce-aţi ascultat?

Din acele lupte date

Cu puternice armate

Spuneţi-mi, ce-aţi învăţat?



Faceţi recapitularea

Şi vă rog, verificaţi

Dacă astăzi adunarea

N-a oprit pe loc lucrarea

Ca şi vechii noştri fraţi.



Dacă da, luaţi aminte

Şi vă-ntoarceţi înapoi!

La acele fapte sfinte

Şi la dragostea fierbinte,

Arma noastră de război.



Daţi pe Tobia afară,

Şi pe cuscrul Sambalat,

Din a Domnului cămară,

Curăţiţi întreaga ţară

De mândrie şi păcat.



Şi va merge înainte

Zidăria, în suiş,

Rezidirea celor sfinte

Pe iubirea Lui fierbinte

Până la acoperiş.



DOAMNE mâna Ta cea bună

Fie peste-al Tău popor!

Prin necazuri, prin furtună

Până vom primi cunună

Sus, în ţara sfinţilor.



AMIN