Poezie Imperiul roman

IMPERIUL ROMAN



Dionisie Giuchici

vol. 1 - "Domnul, nu eu!"



Forţele imperiale

Una după alta pică,

Uriaşe, colosale,

Cu armate triumfale,

Toate au pălit căci Roma,

Noua forţă se ridică.



De la capul Dardanele

Până-n Gibraltar, scântei,

Numai lupte mari şi grele,

Numai răsturnări de stele,

Căci în mijlocul legiunii

Luptă Cezar şi Pompei.



De pe ţărmurile mării,

Din Balcani pân' la Atlantic,

Până la apusul zării

Peste munţii depărtării

S-a întins războiul antic.



Grecii îi predau făclia

Dictatorului roman,

Tronul şi împărăţia

Şi imperiul şi domnia

Tot ce-a cucerit în lupte

Vechiul Macedonia.



Şi luând în mâini ştafeta,

Marele triumvirat,

De la alfa pân'la beta,

De la răsărit, din Creta

Până-n vestul depărtat.



Biruind pe toţi pionii

De pe Dunăre şi Rin,

Pe helveţii, pe saxonii,

Şi pe celţii, teutonii

De la muntele alpin.



Apoi peste munţii Tribali

Dincolo de Pirinei,

Au trecut să bată galii

Să-şi supună toţi rivalii

Care se luptau cu ei.



Şi prin valuri şi prin ceaţă

Au trecut până-n Britanii,

Până-n marea fortăreaţă

Care le-a ieşit în faţă

Să se lupte cu romanii.



Spania a fost înfrântă

De oştirea lui Pompei

Care-a-nvins şi Ţara Sfântă

După cum ni se cuvântă

De la anul şaizeci şi trei.



După luptele purtate

Europa s-a supus

Forţelor triumvirate

Până-n maluri depărtate

De la răsăritul zării

Până-n marele apus.



Roma deveni sub soare

Ca un uriaş crater,

Fiara cea îngrozitoare

Care sfâşia popoare

Cu a ei ghiare de aramă

Şi cu dinţii ei de fier.



După Europa, iată

Octavianus a plecat

Înspre zarea depărtată

Cu puternică armată

Înspre râul Eufrat.



Ca să intre în cetate

Ca şi vechiul Macedon,

Ca şi Cirus, cu armate

Şi cu oşti încolonate

În vestitul Babilon.



Să-i supună şi să-i bată

Pe vestiţii împăraţi,

Mezii, perşii de-altădată

Care au din nou armată

Şi victorioşi soldaţi.



După lunga rezistenţă

Orientul cade iar,

A romanilor prezenţă

Îi deblocă din cadenţă

Cu o forţă salutară.



Dup-atâtea mari torente

Şi războaie uimitoare,

Roma peste continente

Şi-a lăsat a ei amprente

Cu o forţă foarte mare.



Iar de-atunci ne sunt păstrate

Vorbe ce-au zburat aidoma

Peste veacuri depărtate,

Arătându-ne că toate

Drumurile, duc la Roma.



Din măreţe citadine

Şi din porturi depărtate,

Înspre marile coline

Vin corăbiile pline

Să le-aducă prăzi bogate.



Dar şi suflete umane

În imperiul sclavagist,

Robi şi roabe milioane

Pe câmpiile romane

Îi slujeau pe bogătaşii

Cu inel de ametist.



Aur şi podoabe rare,

Şi maimuţe, şi păuni,

Şi veşminte şi covoare

Şi miruri mirositoare

Şi tot felul de minuni.



Cine să-i mai izbăvească

De sub jugul greu de fier?

De sub forţa păgânească,

Nu e forţă omenească!

Căci sub lovituri de bice

Mii şi mii de oameni pier.



Robii fără cunoştinţă

Aşteptau vre-un Spartacus,

Cu răscoală, cu voinţă

Să le-aducă biruinţă,

Dar la împlinirea vremii

Iată s-a născut ISUS.



DOMNUL sau Mântuitorul,

DUMNEZEUL minunat,

Alfa, Eliberatorul,

El va izbăvi poporul

Di robie, din păcat.



Tulbură-se cât i-ar place

Şi Irod şi Israel!

Căci HRISTOS aduce pace

Pentru slugile sărace

Care se încred în El.



Strige pân' la răguşire

Răstigneşte! Răstigneşte!"

Vocile nefericite

Care au venit s-agite,

Căci Hristos ne-arată taina:

Cine-i credincios, iubeşte.



În zadar te speli, Pilate,

Dacă n-ai credinţa vie!

Dacă n-ai în piept dreptate,

Vei rămâne în păcate,

În eterna veşnicie!



Ducă drumurile firii

Înspre Roma, spre apus,

Căci cărarea mântuirii

Înspre Patria iubirii

Ne conduce spre ISUS.



Pe artere pietruite

Trec falangele romane,

Echipate, instruite,

Iar pe uliţe smerite

Vin mulţimile sărmane.



Căci pe maluri depărtate

A ieşit Semănătorul,

Care seamănă dreptate

Şi iertarea de păcate

Binecuvântând poporul.



DOMNUL care izbăveşte

Prinşii de război ai firii,

Care pâinea înmulţeşte

Şi bolnavi tămăduieşte

DUMNEZEUL mântuirii.



Oastea care-L însoţeşte

Este mică, neînsemnată,

Dar HRISTOS o instruieşte

Ca să lupte vitejeşte

Cu a iadului armată.



Orbii, şchiopii şi leproşii

Vin să-i ceară îndurare,

Vin la DOMNUL păcătoşii

Ca să-i fie credincioşii

Proslăvind a Lui lucrare.



O mulţime neînsemnată

Vine-n urma lui ISUS,



De prin maluri adunată,

Însă binecuvântată

Cu puterile de sus.



În această instruire,

Regele Emanuel

La micuţa Lui oştire

I-a dat pildă de iubire

Ca să fie toţi ca El.



Cu o inimă curată,

Ia priviţi-L pe ISUS!

El se roagă, strigă "Tată!"

Şi de fiecare dată

El privea întâi în sus.



El se roagă şi posteşte,

El nu caută scopul Său,

El pe alţii îi slujeşte

Pentru alţii se jertfeşte

Proslăvind pe DUMNEZEU.



În iubirea Lui fierbinte

El s-a îndurat de gloate

Dându-le învăţăminte

Şi prin fapte şi cuvinte

Ca să fim ca El în toate.



Dezbrăcat de-a Sale glorii

Unde cântă veşnic sfinţii,

Iată, Îl găsesc păstorii

Într-un grajd, nu în pretorii,

În ţinutul umilinţei.



Parcă se-nfioară firea,

Câtă hulă şi ocară

A-ndurat Dumnezeirea,

DOMNUL nostru, Mântuirea,

De la firea cea murdară.



Pentru om, Divinul Soare

A trecut prin norul gros,

Prin durere şi răbdare

Ca să-l scape din pierzare

Pe sărmanul păcătos.



Cu aceste arme, iată

A pornit să cucerească

Oastea binecuvântată,

Înstruită, echipată,

Cu puterea Lui cerească.



Prin credinţă şi răbdare,

Prin puterea din Cuvânt,

Prin sfinţire, înfrânare,

Şi prin rugi stăruitoare

Şi prin DUHUL LUI CEL SFÂNT.



Regele neprihănirii

Dintre morţi a înviat!

Iar în urma Lui, martirii

Cu pecetea Mântuirii

Înspre Roma au plecat.



Ca să ducă Vestea Bună

Spre apus şi răsărit,

Neamurilor să le spună

Să-şi aplece-a lor cunună

Căci HRISTOS a biruit.



Ca să treacă prin cazarme

Şi prin peştere sărace,

Să dărâme şi să sfarme

Şi să deie foc la arme

Căci HRISTOS înseamnă pace.



Să-şi întoarcă păgânismul

Ochii şi privirea-n sus,

Să-şi arunce catehismul,

Necredinţa, ateismul,

Şi să vină la ISUS.



DOMNUL şi-a trimis solia

Peste mări şi continente,

Cu mesajul, cu făclia,

Să cunoască toţi tăria

Celor două testamente.



Să-şi întoarcă omenirea

Faţa către DUMNEZEU,

Care şi-a trimis iubirea

Să ne-aducă izbăvirea

De sub jugul celui rău.



Mântuirea prin credinţă

Acordată fără bani,

Iată marea biruinţă,

Cum se-ntorc la pocăinţă

Mii şi mii de fraţi romani.



Focul care încălzeşte

Inimi binecuvântate

Peste tot se răspândeşte,

Creştinismul biruieşte

Din cetate în cetate.



Deşi pasărea acvilă,

Vulturul cotropitor,

Roma, deveni ostilă

Ucigându-l fără milă

Pe al DOMNULUI popor.



Totuşi ei, răscumpăraţii,

Au ţinut drapelul sus.

În arene condamnaţii

Şi surorile şi fraţii

Au murit pentru ISUS.



Au stropit cu sânge glia

Şi la Roma şi-n Elada,

Şi-n Egipt, Alexandria,

Şi în Sarmis, România,

S-a întins martiriada.



Fiarele înfometate

I-au distrat pe îngâmfaţii

Care plini de răutate,

Cu privirile-ncruntate

Îşi dădeau la moarte fraţii.



Pentru locul fericirii,

Pentru DUMNEZEUL mare,

Au murit cântând martirii,

Pe altarul mulţumirii

Dându-şi viaţa trecătoare.



Au murit, dar MARANATA!

Iată DOMNUL nostru vine!

Ca să dea cununi, răsplata,

Binecuvântând armata,

Sfintele oştiri creştine.



Ca să-i ducă sus în zorii

Unde-i nuntă şi serbare,

Unde toţi biruitorii

Credincioşii, luptătorii,

Cântă fără încetare.



Ei au biruit, Mărire!

SLAVĂ CELUI CE DOMNEŞTE!

Îmbrăcat în nemurire

Plin de har şi de iubire

DOMNUL care răsplăteşte.



DUMNEZEUL nostru, frate,

Caută încă luptători

Pentru luptele ciudate

Cu a iadului armate

DOMNUL cheamă şi surori.



Fraţi, surori, să nu vă-nfrice

Glasul care ameninţă!

Duhurile inamice

Care vin mereu să strice

Biruiţi-le pe toate prin credinţă!



AMIN