Poezie Babilonul (1)

BABILONUL



Dionisie Giuchici

vol. 1 - "Domnul, nu eu!"



Uite colo peste maluri,

Peste veacuri depărtate,

Cum se-nalţă mii de văluri

În aceleaşi idealuri

Neamuri care-au fost uitate.



Babilonul de-altădată

Falnic şi strălucitor,

Cu mulţimea lui ciudată,

Cu întreaga lui armată

Cu întregul lui popor.



Cu întreaga cucerire

Ce se şterge ca un vis,

Lăsând numai amintire

Cu mirare şi uimire

Umbra unui Paradis...



Babilon cu-nalte creste

De la turnuri şi palate,

Care-a fost şi nu mai este

Cu grădinile-i măiestre

Peste ziduri suspendate.



Cu o climă minunată

Peste-a codrilor dumbravă,

Între râuri aşezată

Gloria de altădată

Babilonul plin de slavă.



Bogăţii nenumărate,

Aur şi podoabe rare,

Jafuri strânse, capturate

Din războaiele purtate

Cu mulţimea de popoare.



Zeci de neamuri, zeci de state,

Zeci de naţiuni zdrobite,

Zeci de steaguri aplecate

De pe ziduri înălţate

Zeci şi zeci de ţări robite.



Toată floarea, toată zgura,

Sunt chemaţi să construiască

Babilonul, valea Dura,

După cum le-a dat măsura

Forţa supraomenească.



Valea lungă, valea lată,

Ţărmul Eufrat e plin

Cu mulţimea subjugată,

Căci imperiul de-altădată

I-a supus pe toţi la chin.



Zi şi noapte cărămidarii

Frământau pe vatră lutul,

Iar pe schele sus, zidarii

Şi dulgherii şi fierarii

Înălţau cetăţii scutul.



Mii de robi săpau tunelul

Râului de dedesupt,

Ca să scape cu drapelul

Dacă s-ar ivi măcelul

Peste zidul neîntrerupt.



Sub poveri cădeau sărmanii

Morţi sub lovituri de bice,

Robii denumiţi duşmanii

Căci îi biciuiau tiranii

Să-i supună, să-i înfrice.



Pe tăbliţe de argilă,

Sau pe stânci frumos gravate,

Vezi mulţimea lor umilă

Sau armata lor ostilă

Sau faimoasele palate.



Scene de la vânătoare

Sau de luptă, de război,

Îmbrăcaţi în sărbătoare

Plini de slavă şi grandoare

Împăraţii lor eroi.



Ei în aur şi palate,

În ospeţe triumfale,

Iar mulţimile pătate

Cu pietroaiele pe spate

Construiau măreaţa vale.



Şaptezeci de ani de trudă

Şi de groaznică robie,

Şi de intrigă, de ciudă,

Şi de apăsare crudă

Cum în Cartea Sfântă scrie.



În acest cazan fierbinte,

În acest clocotitor,

Plin de oase şi morminte

Şi de-a lor învăţăminte

Împotriva sclavilor.



În această vastitate,

În acest cuptor de chin,

Copleşiţi de a lor păcate

Şi de greaua răutate

Iată şi iudeii vin.



Căci paharul cu mânie

S-a umplut dând peste el,

De aceea în robie

În această pribegie

Este dus şi Israel.



Două scopuri principale

Avea DUMNEZEU cu ei,

Pe a suferinţei cale

În această tristă vale

Cu aceşti sărmani evrei.



Mai întâi, le vină-n minte

Că s-au abătut nespus,

Părăsind a Lui cuvinte

Legile cereşti şi sfinte

Care le-au primit de sus.



Căci plângând striga cu jale

Ieremia în zadar:

"Nu vă rătăciţi pe cale

De la legea slavei Sale

Căci veţi plânge cu amar!



Israele, Israele,

Leapădă-ţi idolatria!

Ale tale fapte rele!

Căci veni-vor zile grele,

Babilonul şi robia!"



Însă orişicât de multe

Semne DUMNEZEU le-a dat,

Nu au vrut să-L mai asculte

Ba din contră, cu insulte

Pe profet l-au atacat.



Cum să-ţi cânt Ieruaslime

Jalea care mă cuprinde!

Căci întreaga ta mărime

Până sus de înălţime

Flacăra de foc se-ntinde.



Ard palatele măreţe,

Templul e prădat, distrus,

Ce durere, ce tristeţe

Numai lacrime pe feţe,

Slava cea dintâi s-a dus.



Ciumă, foamete cumplită,

Mamele îşi fierb copiii,

Toată ţara-i zguduită

De pedeapsa nesfârşită,

De săgeţile mâniei.



Toţi talanţii, toţi arginţii,

Toată slava nevisată,

Florile sau terebinţii,

Zedechia şi toţi prinţii

Sunt aduşi la judecată.



Împăratul îşi priveşte

Cum îi junghie feciorii,

Căci păgânul porunceşte

Nebucadneţar doreşte

Să-şi răzbune luptătorii.



Apoi totul se destramă,

Celui ce stătea pe tron

I-au scos ochii fără teamă

Şi în lanţuri de aramă

L-au trimis în Babilon.



Cântă ciocârlii plăcute,

Dar şi-un crocănit de corb:

"Haide, mişcă-te mai iute!

Cine vrei să-ţi mai ajute

Împărate trist şi orb?"



Şi sub zăngănit de scuturi,

Ce-ar putea să mai aştepte?

Străbătu a lor ţinuturi

Spre a umbrelor ţesuturi

Coborî în jos pe trepte.



Atunci şi-a adus aminte

Împăratul, trist iudeu,

De îndemnurile sfinte

Şi de glasul cel fierbinte

Care l-a strigat mereu.



Apoi altă greutate,

Lângă râu, în Babilon,

Harfele stau atârnate,

Căci să cânte cine poate?

Psalmii vechiului Sion...



"Hai, cântaţi-ne! -strigară

Garda de soldaţi vestită-

Căci sunteţi la noi în ţară"!

Aruncând spre ei ocară,

Spre oştirea cea smerită.



Zori de zi şi nopţi cu lună,

Iată prinşii de război

Prin talazuri, prin furtună,

După legea lor străbună

Ei au devenit eroi.



Iată capitala Susa,

Iată gropile cu lei,

Valea Dura sau palatul

Unde se-ntrunise sfatul

Între sfetnicii haldei.



DUMNEZEU se proslăveşte

Spre uimirea tuturor,

La păgâni le dovedeşte

Căci El este, El domneşte

Peste omul muritor.



Chiar şi el, uneltitorul

Nebucadneţar, se-nchină

Şi strigă la tot poporul:

"DUMNEZEU e Creatorul

El e veşnica Lumină!"



Căci Şadrac şi Azaria

Şi viteazul Mişael,

Poartă steagul, mărturia,

Zguduind pe veci robia,

Tinerii lui Israel.



Iată falnica serbare,

Toşi se pleacă, toţi se-nchină

Spre făptura uimitoare,

Numai ei stau în picioare

În aceea vale plină.



Împăratul dă sentinţă

Celor împotrivitori,

Flacăra îi ameninţă

Însă robii prin credinţă

Au ieşit biruitori.



Iată focul nu-i păleşte

Cine sunt aceştia trei?

Împăratul se uimeşte:

"Cine-i cel care-i păzeşte

Între flăcări, lângă ei?"



DOMNUL care dă tărie,

DUMNEZEUL nemuririi,

Stânca tare, stânca vie,

Cel ce din veşnicie

Urzitorul mântuirii!



"Haide, Daniele, spune,

Tâlcuieşte visul greu!"

Daniel în rugăciune

A primit înţelepciune

Sfântă, de la DUMNEZEU.



Atunci tânărul răspunde

După sfintele criterii,

El dezleagă, el pătrunde

Visul care-n el ascunde

Cele patru mari imperii.



Cele patru mari izvoare,

Râuri care curg în jos,

Strălucirea trecătoare,

Căci viaţa viitoare

Este Stânca, e HRISTOS.



Atunci l-a cuprins uimirea,

Împăratul cade frânt,

Tremurând pe vatră firea

Căci primise tâlcuirea

De la DUMNEZEUL Sfânt.



"Ştiu de-acuma Daniele,

-Împăratul glăsuieşte-

Căci mai sus de nori şi stele

Peste regi şi veacuri grele

DUMNEZEU în veci domneşte!"



Iată care-a fost menirea:

DUMNEZEU prin ei vorbeşte

Ca să vadă omenirea

Bunătatea şi iubirea

Care iartă şi sfinţeşte.



Dariu e uimit că leii

Lângă un bărbat cucernic

Stau pe vatră blânzi ca mieii

Fiindcă Daniel, iudeii,

Au un DUMNEZEU puternic.



Şaptezeci de ani trecură

Pentru prinşii de război,

După spusa din Scriptură

DUMNEZEU luă măsură

Să-i aducă înapoi.



Însă forţa diavolească

Oglindită în Haman,

Hotărî să-i nimicească

Ca să nu se împlinească

Chiar dumnezeiescul plan.



Dregătorul plin de sine

Cu cuvinte, cu rapoarte,

Luptă până ce obţine

Un mandat ce-n el conţine

Condamnarea lor la moarte.



Deci salvarea, izbăvirea,

Va rămâne doar în file,

Căci vrăjmaşul, uneltirea,

Anunţase pedepsirea,

Moartea, după treişpe zile.



Aşadar făgăduinţa

Dată chiar de DUMNEZEU,

Izbăvirea, biruinţa,

Pentru cei ce ţin credinţa

Este încercată greu.



După forţa omenească

Totul pare năruit,

Totul pare să pălească

Căci porunca-mpărătească

Fără milă i-a-ngrădit.



Numai chinuri şi tristeţe,

Frica a-nceput să crească,

Numai lacrime pe feţe

Căci puterile răzleţe

Gata stau să nimicească.



O, dar marea izbăvire

Care-a fost de mult vestită,

Din această uneltire,

Cu stricteţe, cu sfinţire

E de DOMNUL pregătită.



Căci Estera e regină,

Deci Hamane, eşti bătut!

Deşi-ţi este punga plină

Cu arginţi şi cu rugină,

În această bătălie, ai pierdut!



Iată soarele răsare,

Cânt voios de ciocârlie,

După lunga aşteptare

A sosit şi ziua mare

Izbăvirea din robie.



Harfele din nou suspină

Lângă vechile morminte,

Scuturând a lor rugină.

Israel din nou se-nchină:

"O, Ierusalime sfinte!"



Căci pe urmele potecii

Au pornit voioşi persanii,

După ei veniră grecii

Şi mai îndrăzneţe specii,

Iar în urma lor, romanii.



Babilonule, ascultă!

Care astăzi eşti voios,

Strălucirea ta cea multă

Şi mulţimea ta cea cultă

Va fi roabă lui HRISTOS!



Căci împărăţia sfântă

Dintre zidurile reci,

Care luptă, care cântă,

Nu va fi nicicând înfrântă,

Fiindcă DUMNEZEU rămâne

Stânca ei în veci de veci.



În această vale plină

Cu nenumăraţi "hamani",

Tu Biserică creştină

Luptă-te să fii lumină,

Căci Mireasa e regină,

Nu se teme de duşmani.



Nu te teme de cuptorul

Rezidit în valea Dura,

Căci HRISTOS MÂNTUITORUL

Dă şi astăzi ajutorul

Dacă tinerii, poporul,

Au în inimă Scriptura.



Nu e mult şi bătălia

Se sfârşeşte pe pământ,

Babilonul greu, robia,

După cum e proorocia

În Isaia, Ieremia,

VINE MIRELE CEL SFÂNT!



AMIN