Poezie Daniel învinge leii

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 74
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/16095-daniel-nvinge-leii]Daniel învinge leii[/url]

DANIEL ÎNVINGE LEII



Dionisie Giuchici

vol. 1 - "Domnul, nu eu!"



Daniel era un sfetnic

Înţelept şi important,

Un iudeu ales şi vrednic

Ca sa fie comandant.



Ca să fie dregătorul

Peste zeci de dregători,

Care îi dădeau onorul

Cu rapoarte şi scrisori.



Rob în Babilon, dar iată

DUMNEZEU l-a înălţat

Într-o slavă nevisată

Să stea lângă împărat.



El avea un duh fierbinte,

Falnic şi strălucitor,

Mai presus de orice minte

Şi de orice dregător.



Nu putea să-i stea în faţă

Nici un sfetnic, nici un prinţ,

Căci în el era puterea

De la Dumnezeii sfinţi.



Mult au chibzuit să-l prindă

Sfetnicii de la palat,

Să-l destituie, să-l vândă,

Să-l găsească vinovat.



Dar degeaba, nu se poate,

N-au găsit nici un suport,

N-au găsit în el păcate

Ca să-i facă vre-un raport.



"Ce-i vom face? -se gândiră-

Trebuie oricum lovit!"

Dregătorii se uniră

La un plan nelegiuit.



"Ştiţi prin ce şi cum se poate

Ca să-l prindem, să-l smerim?

El e credincios în toate,

Este fără vină, ştim!



El se roagă foarte tare

Către DUMNEZEUL său,

Iată mijlocul prin care

Îl vom pierde pe iudeu!



În această acţiune

Trebuie lumină clară!

Să-i oprim din rugăciune

Pe toţi oamenii din ţară!



Să-i probăm treizeci de zile!"

Hotărât-au toţi la fel,

Cu peceţi şi cu sigile,

Moarte pentru Daniel.



Ştiind toţi căci el, profetul,

Nu-şi va lepăda credinţa,

Deci porunca sau decretul

Îi va termina fiinţa.



Dariu nu ştia secretul,

Împăratul porunceşte

Iscălind şi el decretul,

Şi dorinţa le-o-mplineşte.



"Dacă cineva se roagă

Către DOMNUL sau la zei,

Va fi condamnat la moarte

Aruncat de viu la lei!"



"Din cetate în cetate

Daţi de veste toţi să ştie

Hotărârile luate

De la tronul de domnie!"



Frica morţii îngrozeşte

Zecile de naţiuni,

Nimeni nu mai îndrăzneşte

Să înalţe rugăciuni.



Nici un clopot nu mai bate,

Parcă toţi au îngheţat,

Din cetate în cetate,

Vestea i-a înspăimântat.



Cu fereastra larg deschisă

Daniel, un vechi profet,

A călcat porunca scrisă,

A călcat a lor decret.



Leii nu i-au pus probleme,

Către DUMNEZEUL său,

El se roagă, nu se teme

De puterea celui rău.



Dregătorii stau la pândă,

"Iată omul vinovat!"

Ei îi cer cu toţi osândă:

"Moarte, fiindcă s-a rugat".



"Împărate nu-i scăpare!

În zadar îţi pare rău!

Noi îi cerem condamnare!

S-a rugat lui DUMNEZEU!"



Dariu mâinile îşi spală

Ca şi mai târziu Pilat,

Condamnându-l cu-ndoială

Pe acel nevinovat.



Şi vorbindu-i mai departe

Cu un călduros cuvânt:

"Daniele, să te scape

DUMNEZEUL tău Cel Sfânt!"



Iată leii toţi grămadă

Cum se uită în tăcere,

Cum privesc aleasă pradă,

Însă fără de putere.



Căci un înger cu sentinţă

Gura le-a paralizat,

Daniel în umilinţă

Şi acolo s-a rugat.



Leii împrejur, iar norii,

Trec pe boltă duşi de vânt,

După toate, iată zorii

Se iviră pe pământ.



Împăratul se trezeşte,

"Daniel, aş vrea să ştiu,

Este mort? sau îl păzeşte

DUMNEZEUL lui Cel Viu?



Vreau să văd, nu vreau rapoarte!

Ce-i cu omul credincios?

Oare a scăpat de moarte?

Sau este neputincios?"



Iată groapa de osândă,

Iată-l şi pe Daniel,

Leii parcă stau la pândă,

Parcă toţi se tem de el.



Atunci a luat cuvântul

împăratul plângător:

"Daniele, oare cine

Ţi-a venit în ajutor?



Tu eşti viu? credeam că leii

Între ei te-au împărţit!"

Împăratul şi iudeii

S-au mirat şi s-au uimit.



"DUMNEZEUL meu cel mare,

Veşnic şi adevărat,

Din această încercare

Împărate m-a scăpat!



Fiindcă n-a găsit în mine

Vină, sau păcat ascuns,

În a mele mari necazuri

Mi-a trimis din cer răspuns.



A trimis un sol, un înger

Veşnic şi strălucitor,

Ca să fiu păzit de gheara

Şi de dinţii leilor.



Gura le-a rămas închisă,

Dinţii li s-au încleştat,

Căci puterea cea trimisă

Împărate, i-a legat.



Apoi am rămas în pace

Adâncit în rugăciuni,

Fiindcă Cel ce ocroteşte

Face semne şi minuni.



Tu mi-ai decretat osândă

Deşi eu ţi-am fost supus,

Dregătorii stând la pândă

Înaintea ta m-au dus."



"Daniele, vinovaţii

Vor plăti-o negreşit!

Vor fi condamnaţi la moarte

Căci pe mine m-au minţit!"



Şi se ospătară leii

De cum se iviră zorii,

Sfâşiindu-i pe mişeii

Şi pe toţi uneltitorii.



Dariu dă de-acum decretul

Pentru orice naţiune,

Fiindcă Daniel, profetul,

A învins prin rugăciune.



Unul singur, ce tărie!

Daniel, ce nume greu!

I-a făcut pe toţi să ştie

Că există DUMNEZEU!



Împăratul porunceşte

Orice neam să i se-nchine

Celui care-n veci domneşte

Peste veacurile pline.



Veşnica autoritate,

DUMNEZEU etern şi sfânt,

Care-i mai presus de toate

Şi în cer şi pe pământ.



DUMNEZEUL mântuirii

Care-i mai presus de zei,

Iată groapa nimicirii

Daniel salvat de lei.



De aceea orice limbă,

Orice candelă şi sfeşnic,

Să se-aprindă şi să ardă

Înaintea Celui Veşnic.



Căci a Lui împărăţie

Este fără de sfârşit,

DUMNEZEU din veşnicie

Care toate le-a zidit.



Daniel e mărturie

Şi dovadă, şi temei,

Deşi rob în pribegie,

Deşi aruncat la lei,



El rămâne ca o stelă

Peste veacuri, peste ani,

Arătând a lui candelă

Şi la sfinţi şi la duşmani.



Prin credinţă biruieşte

Moartea; în a ei prezenţă,

El se roagă, nu se-opreşte

Chiar şi-n starea de urgenţă.



Pe altarele păgâne

S-a stins orişice scânteie,

Numai Daniel rămâne

Viaţa hotărât s-o deie.



Nimeni nu mai îndrăzneşte

Să înalţe rugăciuni,

Numai Daniel priveşte

Dincolo de slăbiciuni.



Toţi se tem de-ameninţarea

Şi de gropile cu lei,

Toţi îşi lepădară starea

Şi credinţa lor în zei.



Numai unul singur poartă

Vasul plin cu apă vie,

În aceea lume moartă

El se roagă, toţi să ştie.



El se roagă şi serveşte

Chiar acolo la palat,

Dovedind că el trăieşte

Ca un om adevărat.



Dacă până şi duşmanii

N-au găsit la el vre-o vină,

Daniel să ştiţi că-n toate

A fost sare şi lumină.



El purta în piept tăria

Care-l însoţea mereu,

Fiindcă şi-a aprins făclia

Din Duhul lui DUMNEZEU.



Nu cu băuturi alese,

Nu cu cărnuri, nu cu vin,

Pentru el acele mese

Erau moarte, erau chin.



Plin cu Duhu-nţelepciunii

Daniel rămâne-n veac,

Ca un om al rugăciunii

După Prea Înaltul plac.



Iată-l în a lui odaie

Cu fereastra larg deschisă,

El se roagă, nu se-ndoaie

De pecetluirea scrisă.



Daniele, Daniele,

Care mă asculţi, nu vrei

Să fii cum a fost acela

Pentru DOMNUL dat la lei?



Să fii om al rugăciunii

Ca şi el în pragul porţii,

Plin cu Duhu-'nţelepciunii

Şi curaj în faţa morţii.



Ca să-ţi poată DOMNUL spune

Când ţărâna se desface:

Daniel,... sau orice nume,

Odihneşte-te în pace!



Căci te vei trezi odată

Pentru marea moştenire,

Pentru slava nevisată

Când va fi a Lui venire.



Daniele, Daniele,

Care vrei să fii creştin,

Iată zilele sunt grele,

Însă şi mai grele vin.



Ziua răsplătirii sfinte

Nu-i departe, nu-i departe,

De aceea ia aminte

Ce-a scris Daniel în Carte.



Urâciunea pustiirii,

Apoi fiara cea grozavă,

Iată ziua izbăvirii

Când vom merge sus în slavă.



Omenirea se frământă

Cu a ei probleme reci,

Dar împărăţia sfântă

Va domni în veci de veci.



DOAMNE binecuvintează

Sfinţii Tăi de orice fel,

Care Ţie îţi urmează

Ca profetul Daniel!



Dă-ne darul Rugăciunii,

Harfa sfinţilor măiastră!

Să deschidem către Tine,

Către ceruri, o fereastră.



Să venim cu mijlocire

Pentru-ai noştri preaiubiţi,

Prin credinţă şi iubire

Ca să fie mântuiţi.



Dacă vor veni persanii,

Dariu, dregătorii, leii,

Fă să ne iubim duşmanii!

Să fim blânzi ca porumbeii!



Să fim pentru Tine gata

Îmbrăcaţi în haine sfinte,

Luând arcul şi săgeata,

Rugăciunea cea fierbinte.



Ca să stăm în meditaţii

Lângă apele Chedar,

Şi surorile şi fraţii

Plini cu DUHUL SFÂNT, cu har.



Ca să stăm în rugăciune

Lângă râul Hidechel,

Pentru-a noastră naţiune

Ca şi vechiul Daniel.



Daca răii ne vor pune

Şi pe noi în gropi cu lei,

DOAMNE, fă din nou minune,

Mărturie pentru ei!



Ca să scrie Dariu iară

În aceeaşi versiune,

Pentru-ntreaga noastră ţară,

Pocăinţă, rugăciune.



Să cunoască toţi haldeii

Şi persanii noii ere,

Căci şi noi învingem leii

Prin divina Ta putere.



Către Tine să privească

Milioane în mănunchi,

Să se-nchine, să slăvească

Al Tău nume în genunchi.



Pentru toate, slavă ţie!

Noi îţi mulţumim fierbinte,

Şi aici şi-n veşnicie

Fă-ne "Danieli", Părinte!



AMIN
SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Daniel învinge leii | Salvatorul.ro
meniu prim
Căci cine iubește viața, și vrea să vadă zile bune, să-și înfrâneze limba de la rău, și buzele de la cuvinte înșelătoare. ( 1 Petru 3:10 )