Poezie Turnul Babel (3)

TURNUL BABEL



Dionisie Giuchici

vol. 1 - "Domnul, nu eu!"



Din Sem, din Ham şi din Iafet

Mulţimi de neamuri s-au născut,

Având acelaşi sfânt decret.

Acelaşi de la început.



Să crească mamele copii,

Să fie tot pământul plin,

Cu milioane, mii de mii,

Spre slava Tatălui Divin.



Să zboare peste munţi şi mări,

Să fie oameni răspândiţi,

Să fie pretutindeni ţări

Cu oameni paşnici liniştiţi.



Pornind din Valea Eufrat

Spre Pirinei, spre Amazon,

Spre Orientul depărtat,

Spre Nil, sau văile Chedron.



"E ordin să vă răspândiţi!

Dar eu vă zic -zicea Nimrod-

Să staţi pe loc şi să zidiţi

Cetatea marelui voievod!



Să facem turnul din Acad

Din Babei până sus la nori!

Să punem plante în răsad,

Să stăm pe loc nepăsători.



Să facem tot ce ne-am propus,

Să ardem cărămizi în foc,

Să înălţăm cetatea sus

Cu turnul Babel la mijloc!"



Astfel zidar lângă zidar

Puneau în smoală cărămizi,

Zidind cetatea Şinear

Cu-ai ei strălucitori bolizi.



Şi-n timp ce se-nălţa în zări

Cetatea cu al ei colos,

Mulţimile cântau cântări

Privind spre turnul glorios.



Ce gânduri mintea le-a umplut!

"S-avem un nume în pustiu!"

Ei şi-au zidit un turn din lut

Uitând pe DUMNEZEUL viu.



"Să facem turnul pân' la cer!

Ca de oriunde vom privi,

S-avem cu toţii un reper,

Un loc pe care-l vom cinsti!"



Căci şarpele cel vechi, cel rău,

Le-a semănat neghină-n grâu,

Să-şi facă idol, dumnezeu,

Să fie iarăşi fără frâu.



Să fie împotrivitori

La tot ce DUMNEZEU le-a spus,

Ei vor s-ajungă pân' la nori,

Să se înalţe singuri sus.



Să fie ca ai lor străbuni,

Aşa vrăjmaşul ar fi vrut,

Să-i facă flăcări şi cărbuni,

Un Paradis din nou pierdut.



Dar DOMNUL a intervenit

Din înălţimi la ei în văi,

Şi din lucrare i-a oprit

Să nu mai fie oameni răi.



N-au vrut, dar iată-i obligaţi

Căci DOMNUL a făcut minuni,

Să se despartă fraţi de fraţi

Ca să devină naţiuni.



Să fie neamuri şi evrei

Pe tot pământul răspândiţi,

Având acelaşi sfânt temei

Să fie oameni mântuiţi.



Şi iată vastul şantier

Pe care ei l-au înălţat,

Dorind s-ajungă pân' la cer,

S-a-mpotmolit şi s-a-ncurcat.



Căci unul deveni uzbec,

Iar altul elamit, persan,

Iar altul viitorul grec

Sau viitorul egiptean.



Deşi aceiaşi indivizi,

Deşi săpau aceeaşi groapă,

Când unul cere cărămizi,

Un altul îi aduce apă.



Atunci zidarii s-au oprit

Văzând că toate merg pe dos,

Căci ei strigau necontenit

Dar nu-nţeleg acei de jos.



Căci unu-i turc, iar altu-i rus,

Iar altul, indian, chinez,

Deşi priveau cu toţi în sus,

Deşi aveau acelaşi crez.



Deşi popor akkadian

Adus din apă, din genuni,

De-acum dumnezeiescul plan

I-a împărţit pe naţiuni.



Căci DUMNEZEU, cum altul nu-i

Le-a dăruit, nu i-a-ncurcat,

La fiecare limba lui,

Astfel i-a binecuvântat.



Iar azi avem în lume state

Cu oameni pânâ-n depărtări,

Cu triburi şi cu emirate,

Cu fel de fel de aşezări.



Cu ziduri şi cu catedrale

Turnate parcă pentru veci,

Cu oameni ca în vechea vale

Îndiferenţi şi foarte reci.



Creştini de formă şi de nume

Sunt milioane, milioane,

La fel ca cei din vechea lume

Ei cred în idoli şi icoane.



Ei cred în construiri pictate,

În Athos sau în Notre-Dame,

Dar n-au iertarea de păcate

Şi nici credinţa lui Avraam.



Ei nu-L cunosc pe Ziditorul,

Pe Domnul care a venit,

Să mântuiască tot poporul

Prin Fiul care s-a jertfit.



Ei nu-L cunosc în umilinţă

Pe DUMNEZEU, prin DUHUL SFÂNT,

Ei nu-L cunosc prin pocăinţă

Ci doar în dogma unui cânt.



Ei nu-L cunosc, deşi se-adună

Prin adunări mulţimi, mulţimi,

Pe-Acel ce dă şi-acum arvună

Ca-n ziua de la Cincizecimi.



Cum să-L cunoască ei pe DOMNUL

În dragoste, în bunătate?

Când ei îşi neglijează somnul

Să vadă filme colorate.



Cum să cunoască ei puterea,

Izvorul care este harul?

Când unii îşi găsesc plăcerea

Ca să ridice sus paharul.



Cum să cunoască ei credinţa?

Când nu le place-a fi mustraţi,

Când nu le place stăruinţa

Să fie binecuvântaţi.



O, Babel, Babel, turnul Babel!

Tu eşti zidit de-atâţia fraţi,

De-atâţi câini geloşi pe Abel,

De-atâţi datornici îngâmfaţi.



De-atâţi din clasa akkadiană

Ce ţin preludii, teorii,

Iar ei în glorie persană

Cresc doi sau poate trei copii.



De-acei cu muzica stridentă

Adusă parcă din genuni,

Ce cântă ca în Valea Dura

Prin casele de rugăciuni.



De oameni care pe hârtie

Sunt membrii unui cult creştin,

Crezând că merg spre veşnicie

Zgârciţi, cu buzunarul plin.



De sora binecuvântată

Cu chip antic, sumerian,

Ca cea din Babel îmbrăcată,

Ca cea din neamul egiptean.



De era cu împotrivire,

De cârtitorii de pe lan,

Lipsiţi de orişice iubire,

Lipsiţi de bunul simţ uman.



De fariseii plini de fire

Ce ţin lucrarea la pământ,

Ca cei de ieri cu-mpotrivire

Tăgăduind pe DUHUL SFÂNT.



De comitete dezbinate,

De pastori încăpăţânaţi,

Lipsiţi de orice bunătate

Ce-s la cuţite fraţi cu fraţi.



De-atâţi şi-atâtea stewardese

Ce se lansează-n chip lumesc,

Să fie-n locu-ntâi la mese

În Casa Tatălui Ceresc.



De-aceea "te rugăm, opreşte

Asemeni lucrători la zid!

În schimb, i-ajută, îi sfinţeşte

Pe cei ce cântă ca David!



O, DOAMNE, Tu eşti turnul meu!

Şi scut adevărat şi sfânt!

Căci Tu eşti singur DUMNEZEU

Şi-n cer, şi-aicea pe pământ.



Eşti Stânca, Cetăţuia mea!

Eşti locul unde liniştit

Eu pot să stau în noaptea grea,

Şi-n ziua când sunt fericit.



Eşti DOMNUL DUMNEZEUL meu

Slăvit şi binecuvântat!

Căci Tu mi-ai dat din Duhul Tău,

Şi m-ai primit, şi m-ai iertat.



De-aceea fă-ne să zidim

Ce Tu ne-ai poruncit prin har,

Slăvitul nou Ierusalim

Din aur şi mărgăritar.



Să fim Mireasa Lui ISUS

Aleasă dintre cei chemaţi,

Din răsărit, de la apus,

Din munţii cei îndepărtaţi.



Din Pirinei, din Ararat,

Din ape, de pe continent,

Poporul Tău răscumpărat

Zidit prin Noul Testament.



Să fie-o turmă, un Păstor,

Vorbind cu toţi acelaşi grai,

Şi-aici şi-n slava fără nor,

În Paradisul nou, în Rai.



De-aceea fă-i pe fraţi uniţi

Şi pe surori, pe toţi ai Tăi!

Să fie sinceri, umiliţi,

Umblând pe-a Tale sfinte căi.



Să nu mai fie fraţi lumeşti

Cu-apucături de jos, din iad,

Să fie fraţi duhovniceşti,

Să fie grâu, al Tău răsad.



Să fie-o apă, un pământ,

O, DOAMNE, Te rugăm nespus!

Botează-i Tu cu DUHUL SFÂNT

Pe toţi urmaşii lui ISUS!



Să fim calificaţi zidari

Avânt ciocane şi mistrii,

Unelte de la Tine, tari,

Să facem zid din pietre vii.



Noi Te rugăm să cercetezi,

Lucrarea să o verifici,

Ce-i sfânt, să binecuvintezi,

Ce-i rău să anulezi, să strici.



Ce-i aur şi argint curat

Şi pietre care strălucesc,

Să crească zidul neîncetat

Până la Tronul Tău ceresc.



Ce-i paie, trestie sau fân,

Să ardă după cum e scris,

Căci paiele aici rămân

S-aprindă focul din abis.



Deci frate lucrător, zidar,

Sau frate care eşti prooroc,

Tot ce e fire fără har

Va arde într-o zi în foc.



Va arde tot ce-aţi introdus

Din chipul veacului lumesc,

În mântuirea lui ISUS.

În Casa Tatălui ceresc.



De-aceea să ne pocăim,

Să fim după cerescul plac,

Acum când iată ne găsim

Cu toţii la sfârşit de veac.



AMIN