Poezie Mândria

MÂNDRIA



Dionisie Giuchici

vol. 1 - "Domnul, nu eu!"



Cum ai căzut din ceruri oare?

Tu auroră de argint,

O stea aşa strălucitoare

Te-ai stins în veşnică pierzare,

Şi tu, şi slava ta cea mare

De iacint.



Tu fiul zorilor vieţii,

Tu frumuseţe de mărgean,

Tu stea senină-a dimineţii

Ţi-a căzut slava frumuseţii

În ocean.



Şi tu, şi norul tău de stele,

Întreaga enciclopedie

Cum ai căzut şi tu şi ele

Din uriaşele castele

Din veşnicie?



Cum a căzut a ta splendoare?

Doar heruvim erai în zbor,

Printre pietre scânteietoare

Tu te plimbai în sărbătoare

Cu mult favor.



Erai frumos, o raritate

Nici nu aveai asemănare

Între fiinţele create

Erai o veşnică cetate

În sărbătoare.



Doar ţie ţi-a fost dat pământul

Să-l coordonezi în fericire,

Să porţi şi apele şi vântul

Toate îţi ascultau cuvântul

Întreaga fire.



Pe muntele desăvârşirii

Înţelepciunea-ţi era salbă

Sus în grădina fericirii

Pe tine, haina mânturii

Era albă.



Stăteai în veşnică lumină

În sunete de instrumente,

Ai fost făcut fără de vină

O stea frumoasă şi senină

Pe continente.



Dar frumuseţea ta cea rară

Te-a amăgit şi te-a-nşelat.

Din rai Domnul te-a dat afară

Căci haina-ţi deveni murdară

De păcat.



Căderea ta a fost mândria.

Erai frumos şi înţelept,

Dar ai lăsat ca viclenia

Să-ţi şteargă toată bucuria

Ce-aveai în piept.



Te-a amăgit chiar cunoştinţa

Te credeai fără adversar

Şi nu ştiai că umilinţa

Te va învinge cu credinţa

Astăzi prin har.



Erai un arbore pe maluri,

O piatră scumpă de topaz,

Dar ai căzut pierdut în valuri

Şi tu, şi-a tale idealuri

În talaz.



Cum ţi-a căzut spada din mână?

Doar tu erai un împărat!

În adâncime, în fântână,

Cum ai căzut tu din lumină

În păcat?



N-ai fost tu oare faraonul?

Cum dar de ţi-a căzut alaiul?

Sau n-ai zidit tu Ierihonul,

Ninive şi Babilonul,

Sodoma nu ţi-a fost ea oare, raiul?



N-au fost acestea în vechime

Toate locaşurile tale?

Cum de-ai căzut din înălţime

Şi tu şi marea ta mulţime

Aici în vale?



Cum ţi-a căzut împărăţia

Şi-nţelepciunea de haldeu?

Cum de te-a biruit mândria?

Şi răutatea, silnicia,

Cum au pătruns în cortul tău?



Ţi-au căzut piscurile-n vale

Şi crestele de antinom,

Ţi-ai pierdut chipul slavei tale

Şi-acum te pierzi pe-a morţii cale

Ca demon.



Te-ai înălţat, dar înălţarea

Te-a coborît jos pe pământ.

Tu singur ţi-ai ales pierzarea

Adâncul veşnic şi uitarea

Din mormânt.



Iată de unde-i nedreptatea,

Jos între oameni vrăjmăşie.

De când Satana, răutatea,

Şi-a pierdut veşnic libertatea

Prin mândrie.



Şi-acum el caută răzbunare-n omenire,

Ar vrea să fie iarăşi mare

Şi să-l asculte fiecare

Om din fire.



Pe oameni el vrea să-i oprească

Să nu ajungă mântuiţi.

Ca el şi ei să se mândrească

Omul cu starea pământească

Şi mulţi de el sunt biruiţi.



E nesfârşită-a lui lucrare

Şi zi şi noapte duhul rău

Şi la cel mic şi la cel mare,

El încearcă pe fiecare

Să-l despartă de Dumnezeu.



Ce iscusit predă el lecţii

Stimulente.

Din a mândriilor colecţii

Mereu împrăştie selecţii

Concludente.



El se pricepe-n orice artă

Pământească.

Pe-artişti pe palme el îi poartă

Când se ascund sub masca moartă

Omenească.



E geniu-n ale lui creaţii

Şi toate pentru-n singur loc.

Şi înălţările din spaţii

Şi orice fel de congregaţii

Din a mândriei modelaţii

Vor arde-n foc.



Minuţios şi afectat

Prin vechea lui magie,

Spiritul modei înălţat

Pe-atâţia inşi i-a agăţat

În plasa de mândrie.



Şi vai, sărmanii muritori

Dacă ar şti secretul,

Cum Diavolul de-atâtea ori

Te urcă până sus în nori

Şiretul.



El poartă pene de păun

În buzunare,

Acest amăgitor lacun

Şi la-nţelept şi la nebun

Le dă la fiecare.



Pe oameni el i-a selectat

Deşi noi suntem una.

Mândria însă-a separat

Pe cerşetor de împărat,

El, duhul rău, minciuna.



"Eu nu sunt simplu muncitor"

Sunt mii de declaraţii

Care răsună în popor,

În rândul intelecţilor

Fără de contestaţii.



Parcă al lor înveliş

Nu ar fi tot din humă,

Pe al mândriei povârniş

Ei se înalţă prin afiş,

Ca cea mai albă spumă.



Cu fruntea sus, cine-i ca ei!

Sunt plini de palpitaţii

Un fel de oameni semizei,

Ei se pretind că-s oameni grei

Cu 'nalte aspiraţii.



Aceste vârfuri de cetăţi

Minuni printre popoare,

Pretinsele celebrităţi

Ce-aduc în lume noutăţi

Fără valoare.



Şi oamenii pentru-acest fel

Se luptă fiecare.

În orice clasă e duel

Căci fiecare-ar vrea ca el

Să fie cel mai mare.



În orice artă e concurs

Şi goană-n agonie,

Căci fiecare leu sau urs

Pe al mândriilor parcurs

Vrea locu-ntâi să fie.



Şi toate au un singur scop

În orice concurenţă

Orice scânteie, orice strop

Din al talentelor potop,

Mândrie e-n esenţă.



Pentru-al mândriei 'nalt drapel

Se luptă-o omenire

Toţi vor s-ajungă primul, -el-

Prin concurenţă fel de fel

Vai, câtă amăgire!



Bogatul foarte afectiv

Se-ncrede-n bogăţie,

E mândru pentru-al lui motiv

Iar altul pentru că-i sportiv

Se umflă de mândrie.



Iar altul fiindcă-i cântăreţ,

Nu-i om de rând, fireşte,

E mai de seamă, mai de preţ,

Desigur e şi mai isteţ,

De-aceea se mândreşte.



Savantul fiindcă e savant,

El foarte multe ştie,

De-aceea e mai arogant,

În toate e mai elegant

Chiar şi-n mândrie.



La orice intelectual,

Şi celorlalţi, Satana

Le pune al mândriei voal

Să îşi mândrească-n hal şi hal

Persoana.



Şi celor de ranguri mai mici

Le pune-n pălărie

Din penele de rândunici.

Câţi nu se cred că sunt voinici

Plini de mândrie.



Câţi nu se cred superiori

Unui creştin cu carte

Chiar dacă ei sunt muncitori

De rând, sau chiar măturători

Ei se pretind aparte.



Câţi cerşetori nu stau pe drum

Refuzând mântuirea,

Al pocăinţei sfânt parfum

Le pare mai prejos oricum

Decât cerşirea.



Acesta-i duhul nevăzut

Ce lucră-n omenire,

Acesta-i duhul ce-a căzut

Că-n sine însuşi s-a-ncrezut,

În propria mărire.



Acesta-i duhul înălţat

Ce zboară-n largul zării,

Acest-ai duhul răsfăţat

Ce doar mândria i-a-nvăţat

Pe fiii neascultării.



Acesta-i spiritul primit

De cugetele firii,

Să fii de jos în sus privit

Că nu-i modern să fii smerit

E şoapta amăgirii.



Acesta-i spiritul căutat

De partea cea mai mare.

Omul să fie-aplaudat,

Să-l lauzi, să fie lăudat

Aşteaptă fiecare.



Acesta-i fumul multor sfinţi

Ce se topeşte-n zare,

Copiii vechilor părinţi

Sunt plini de-aceleaşi mari dorinţi

După-nălţare.



Fiii vechiului fariseu

Ce-n templu se mândreşte

Şi astăzi cred în Dumnezeu

Dar nu se leapădă de -eu-

Mândria îi opreşte.



În lume sunt şi pocăiţi

Cu forme-organizate

Dar oare vor fi mântuiţi?

Câţi dintre ei sunt umiliţi

După dreptate?



Câţi dau şi azi întâietate

Harului sfânt, inspirator,

Câţi refuză să-i baţi pe spate

După cântările cântate

Solo - sau cor.



Câţi iau şi azi vechiul ştergar

Simbolul umilinţei,

Câţi se aduc pe ei ca dar,

O jertfă vie, pe altar,

Prin înoirea minţii.



Câţi se îmbracă-n pocăinţă

Cu temere de Dumnezeu?

Când este plin de cunoştinţă,

Să poată spune prin credinţă

DOMNUL, nu eu!



Acum în era noastră largă

Cu aptitudini de minune,

Câţi oare mai doresc să meargă

Cu vasul inimii să-l spargă

La rugăciune?



Acum când imnuri de fanfare

Răsună ca în valea Dura,

Câţi tineri mai stau în picioare

Smeriţi, la noi în adunare

Păzind Scriptura?



De cântăreţi e sala plină

Dar cei smeriţi sunt foarte rari

Când Domnul Isus o să vină,

Câţi vor intra cu El la cină

Din cei mai mari?



Câţi slujitori şi câte roabe

Vor fi la nunta lui Isus?

Împodobiţi cu-a Lui podoabe,

A mântuirii haine albe,

Chipul de sus.



O, cât de grea e umilirea!

E cel mai greu lucru din fire.

De-aceea-a pierdut omenirea

Şi pierd şi astăzi mântuirea

Că nu e umilire.



Pe porţile din veşnicie

E scris cu litere de foc:

"AICI NU-I LOC PENTRU MÂNDRIE

AICI ÎN SFÂNTA-MPĂRĂŢIE,

MÂNDRIA N-ARE NICI UN LOC!"



Aici pe cea mai 'naltă culme

Stau cei de rând, dar credincioşi

Pe fruntea lor stă scris un nume

Răscumpăraţi pe veci din lume,

Ei au fost cândva păcătoşi.



Aici pe crestele iubirii

În aurora de rubin,

Stă tabăra neprihănirii

Răscumpăraţi din largul firii

Poporul cel creştin.



Aici în zarea frumuseţii

Ei stau cu Mirele Isus

Divina stea a dimineţii

Hristos, Luceafărul vieţii

Fără apus.



Aici pe muntele cel mare

Stă un popor răscumpărat.

În rai, în sfânta sărbătoare,

Poporul scos de la pierzare

Prin Hristos, marele-mpărat.



Aici vor moşteni pământul

În cerul nou, strălucitor,

Cu Tatăl, cu Isus, Cuvântul,

Cu Duhul Sfânt şi Legământul

Vor sta în veacul viitor.



Dar parcă-ai pune o-ntrebare

Când peste tot ţi-arunci privirea

Doamne, la noi în adunare

Au fost orchestre şi fanfare

În toată firea.



Au fost selecţii dirijate

Şi oratori minuţioşi,

Au fost programe aranjate

Şi seminarii chiar predate

De credincioşi.



Întreb dar, sobrele talente

Ce inspirau respect sfios,

De ce sunt oare-aici absente?

Şi dacă sunt, n-au instrumente

Cum aveau jos.



Unde sunt oare vorbăreţii

Cu spirite de iscusinţă?

De ce sunt lipsă îndrăzneţii,

Predicatorii, cântăreţii?

Şi dacă sunt, de ce au căinţă?



Unde sunt stelele sfioase

Împodobite în culori?

Coriste puţin credincioase

De ce-au fost oare-afară scoase

În vânt şi-n nori?



Unde sunt cei cu faţa roză?

Unde sunt cei cu gâtul lat?

Cei ce-arătau frumos în poză

Cei ce sorbeau o mică doză

De păcat.



Unde sunt cei din adunare

Ce ei, şi iarăşi ei, mereu

Cei ce strigau în gura mare

Şi dacă sunt, de ce tac oare

Atât de greu?



Aici lucirea e în grade

Lumina peste fiecare

Din veşnicii pe chipuri cade

Peste mulţimea de noroade,

Cel ce-a fost mic, aici e mare.



Aici cântarul e iubirea

Cel ce-a iubit cu-adevărat,

Aici îşi are-mpărtăşirea

Şi locuieşte cu oştirea

Din cerul cel mai minunat.



Aici în ceruri sunt trei trepte

În lume, două învieri.

Ei vor mai sta să mai aştepte

C-au fost fecioare neînţelepte

S-au luptat prin a lor puteri.



Ei vor rămâne-n aşteptare

S-achite ultimul bănuţ,

Până la judecata mare

Să aibă dreptul de salvare

Cu-acei ce-au fost din nou născuţi.



Ei sunt cei ce-au clădit zidirea

De paie, trestie şi fân

Şi-au vestit lumii mântuirea

Făr' de putere, doar cu firea

De-aceea jos ei mai rămân.



Ei vor sta pe a doua treaptă

Răscumpăraţi fără de bani,

Pe-a treia-i fecioara-nţeleaptă

Cu Mirele care aşteaptă

O mie de ani.



Al treilea cer e veşnicia

E locul celor umiliţi

Acei ce-au biruit mândria

Lor le-a fost dată-mpărăţia

La cei smeriţi.



Ei stau în capitala sfântă

Sus în cetatea-mpărătească

Acolo unde totul cântă

Şi-i bucurie ca la nuntă

Nunta cerească.



Eu n-am ştiut ce preţ se pune

Pe umilinţa de sub soare,

Pe posturi şi pe rugăciune,

Pe dragoste, pe fapte bune

Şi pe răbdare.



Eu n-am ştiut ce-nsemătate

Şi ce adâncă răsplătire

Avea-vor fiinţele iertate

În Duhul harului predate

Cu iubire.



Credeam că va fi toleranţă

Şi toate vor fi la un loc.

Doar e o singură speranţă

A mântuirii cutezanţă

Salvarea de veşnicul foc.



Azi văd că Domnul e dreptate

Şi nu salvează prin favor

Ci după tainele lăsate

În Biblia sfântă păstrate

El dă răsplată tuturor.



O credinciosule, priveşte

Că nu există altă cale

De vrei salvare, te smereşte,

Pe mândri Domnul nu-i primeşte

În cerurile slavei Sale.



Tu credincios, tu credincioasă,

Tu tinere şi tu bătrân,

Smerenia-i cea mai frumoasă,

Răsplata cea mai glorioasă

De la cerescul tău Stăpân.



Tu cântăreţ, tu cântăreaţă,

Tu iscusit predicator,

De vrei cununa de viaţă

Atunci de la Isus învaţă

Smerenia -ceresc favor-



Tu învăţat, tu învăţată,

Tu om de rând, tu cărturar,

Ia Biblia că ea-ţi arată

Credinţa cea adevărată

Cel umilit primeşte har.



Căci capul care se apleacă

De sabie va fi scutit

Deci bagă-ţi sabia în teacă

Şi nu lăsa timpul să treacă

De vrei ca să fii mântuit.



Voi toţi care doriţi salvarea

Din orice neam, din orice soi,

Veniţi, nu refuzaţi chemarea

Până vă cheamă îndurarea

Veniţi cu noi.



Veniţi la calea umilită

Lăsaţi mândria celui rău

Astăzi e ziua potrivită

Biblia vă cheamă, vă invită,

Să vă predaţi lui Dumnezeu.



Veniţi voi toţi din orice clasă

Vă cheamă Duhul lui Hristos

Să fiţi a Mielului Mireasa

Să staţi în locu-ntâi la masă,

În cerul cel mai luminos.



Veniţi, veniţi până se poate,

Veniţi până mai este har,

Voi neamuri şi popoare toate

Veniţi şi cumpăraţi bucate,

Date în dar.



Veniţi, veniţi la mântuire,

Salvaţi-vă de chinul greu,

Întraţi în cereasca oştire

Ce-aşteaptă a Mirelui sosire,

Ce-şi va răpi poporul Său.



Veniţi şi părăsiţi mândria

A vieţii slavă şi plăcerea,

Căci răsplătirea-i veşnicia,

În ceruri unde bucuria

Şterge durerea.



AMIN