Poezie Neghina

NEGHINA



Dionisie Giuchici

vol. 1 - "Domnul, nu eu!"



Şi iată-ne la lucru în grădină

Cu boabele în traista sufletească,

Dar între grâu se vede şi neghină

Când lucrătorul nu e în lumină,

Ci vrea pe doi stăpâni să îi slujească.



Şi boabele acoperă ogorul

Dar grâu-i rar, cereasca-nvăţătură,

Când fără duh încearcă lucrătorul

Cu firea lui să sfătuie poporul

Doar cu o parte scrisă în Scriptură.



Că nu-i păcat, aceasta e culoarea

La boabele ce-s pline de rugină.

Astfel lărgind şi poarta şi cărarea

Să poată trece toată adunarea

Dar este scris că asta e neghină.



Că nu-i nevoie să primeşti putere

Şi darurile scrise în Scriptură,

Că numai roade, asta ni se cere,

Pe Duhul Sfânt să-l ţinem în tăcere

Neghină e şi-această-nvăţătură.



Şi vai, neghina cum se înmulţeşte

Şi cât de lesne prinde rădăcină!

Sărmanul grâu abia se mai zăreşte

Că nu-i văzut acel ce se smereşte,

Că sus de tot stau snopii de neghină.



Căci filozofii plini de iscusinţă

Au transformat amvoanele-n preludii.

Şi doar la alţii spun de pocăinţă

Iar viaţa lor e fără de căinţă

Şi adunarea-i sală pentru studii.



Aicea vin să-şi deie concurenţa

Solişti vocali şi cei cu instrumente.

Dar ce e trist, e că numai prezenţa.

Sunt rari acei ce şi-au păstrat cadenţa

Şi se închină cu a lor talente.



Şi uită-te ce-i astăzi cu grădina

Şi holdele pe-atâtea continente,

Că s-a-nmulţit nespus de mult neghina

Şi chipul lumii luptă cu lumina,

Iar Duhul Sfânt schimbat e pe talente.



Dacă-i artist, să treacă mai în faţă,

Indiferent de starea sufletească.

Că-nţelepciunea lumii ne învaţă

"Nu-i Duhul Sfânt, lumină şi viaţă."

Lăsând neghina lângă grâu să crească.



Neghină e şi când strâmtezi cărarea,

Când prea smerit te-arăţi pe dinafară,

Şi-n loc să predici pe Isus, salvarea,

În croitori, frizeri, faci adunarea,

Şi faci din har o lege şi-o povară.



Neghină e şi când huleşti Cezarul,

Dar tot neghină este şi trădarea.

Când prea de tot în stânga e cântarul

Când vrei s-opreşti să se reverse harul

Prin Duhul Sfânt la noi în adunare.



Neghină e şi când e gălăgie

Şi strigăte din firea pământească

Aceştia nu-s prooroci ca şi Ilie

Când nu se simte nici o bucurie,

Atuncea-i firea, firea omenească.



Neghină e şi când e gălăgie

Şi strigăte din firea pământească

Aceştia nu-s prooroci ca şi Ilie

Când nu se simte nici o bucurie,

Atuncea-i firea, firea omenească.



Neghină e şi cel care se ceartă

Şi vrea prin forţă cel dintâi să fie.

Aceştia caută slava cea deşartă

Ce-mpiedică intrările pe poartă

Prin umilinţă, către veşnicie.



Neghină e tot ce e cu negreală

Dar cel mai negru bob e necredinţa.

Când credinciosul pune la-ndoială

Făgăduinţa cea spirituală

Prin Duhul Sfânt, ce-aduce biruinţa.



Şi nu-i destul că el e om de ghiaţă

Şi starea lui e fără vindecare,

Dar şi pe alţii încă-i mai învaţă

Ca să cuprindă necredinţa-n braţe

Asigurându-ţi viaţa viitoare.



Evanghelişti cu traistă şi cravată,

E plină ţara cu învăţăcei,

Însă Isus neghină îi arată

Pe cei ce n-au credinţă-adevărată,

Ci-s numai formă ca şi farisei.



Şi tot mai mult vor năpădi ogorul

Semănătorii zilelor din urmă,

Şi-i va urma aproape tot poporul

Cum a prezis Isus Mântuitorul,

Că s-or ivi şi din aceştia-n turmă.



Aşa se-ntâmplă când e aţipire

Şi credincioşii au pierdut lumina.

Atunci vrăjmaşul cu a lui rodire

Sădeşte ură în loc de iubire,

Că-n timpul nopţii s-a sădit neghina.



Aşa se-ntâmplă când semănătorii

De vântul rece deseori li-e teamă.

Şi se ascund când se arată norii,

De-ar asculta acum predicatorii

Că Dumnezeu la lucru sfânt îi cheamă.



Când secerând cu lacrimi şi durere

Vei secera cu mare bucurie,

Chiar de eşti slab, El îţi va da putere

Căci Dumnezeu viaţa ta o cere

Şi-a tale boabe de la El să fie.



Opriţi-vă de-a mai sădi neghină!

Voi lucrători din lanul mântuirii,

Căci în curând Stăpânul o să vină

Să smulgă buruiana cea străină

Şi s-o arunce-n focul nimicirii.



De ce-aţi uitat c-a lumii prietenie

Ce-aţi introdus-o-n locurile sfinte,

Cu Dumnezeu acesta-i vrăjmăşie

Şi nu se poate merge-n veşnicie

Cu omul vechi, cu vechile veşminte.



De ce-ncercaţi să strecuraţi ţânţarul

Când este vorba de umili datornici?

Şi altora le arătaţi Calvarul

Iar voi pretindeţi că slujiţi altarul,

Şi mergeţi drept ca cei ce-au fost statornici.



De ce cămila sau păcatul mare,

-Te îngrozeşti să le mai spui pe nume-

E înghiţit cu-atâta nepăsare?

Şi-i zicem grâu, la noi în adunare,

Dar nu uitaţi va arde ce e lume.



Căci îngerii vor face curăţirea,

Şi îi va smulge chiar din rădăcină

Iar după-aceea va veni răpirea,

Dar mai-nainte va fi pregătirea

Ca să rămână grâu fără neghină.



Peste pământ cădea-va strâmtorare

Şi prigoniri, şi vânturi cu furtună,

Acei ce sunt aici în adunare

Vor fi aleşi, aleşi prin încercare

Căci grâul cu neghina-i împreună.



Atuncea se va face deosebirea

Şi se va şti adevărata faţă.

Cine-a slujit cu-adevărat iubirea

Prin încercări trăind neprihănirea

Şi adevărul care dă viaţă.



Când trebuie să mori pentru credinţă

Nu va rămâne-o boabă de neghină,

Căci ne-ngrozeşte-a morţii suferinţă,

Dar cel ales primeşte biruinţă

Prin har, căci haru-i forţa cea divină.



Şi ce e grâu ales va fi deoparte

Şi ce-i neghină va fi la un loc.

Căci îngerii atunci îi vor desparte

Ce-i pentru rai şi ce e pentru moarte

Atunci neghina se va arde-n foc.



Căci tâlcuirea e adevărată

Din întâmplarea ceea cu neghina.

Şi secerişul iată, se arată,

Căci lunga vară în curând se gată

Întoarce-te, să ţi se ierte vina.



Eşti grâu curat? o, pune-ţi întrebarea

Popor ales, căci Domnul te iubeşte.

Dar dacă nu, îndreaptă-ţi astăzi starea

Nu cumva să te prindă încercarea

Şi suferinţa care lămureşte.



Căci umilinţa-i slava înălţării

De eşti aşa, fii plin de bucurie.

Că-n dimineaţa mare a-nvierii,

În norul sfânt şi-n harul arătării,

Tu vei zbura spre nor, spre veşnicie.



Şi-n veci de veci în slavă şi lumină

Vei mulţumi şi vei cânta fierbinte,

Căci Dumnezeu nu te-a lăsat neghină

Ci te-a schimbat când locuiai în tină

Prin înoirea darurilor sfinte.



Şi dragostea-I va şterge întristarea

Şi suferinţa lacrimilor tale,

Când vei privi mărirea şi splendoarea,

Când sus pe plai va-ncepe sărbătoarea

Şi răsplătirea celora din vale.



Şi fericirea care nu se gată

Pe fruntea ta va fi ca o cunună.

Pentru credinţă vei primi răsplată

A nemuririi haină minunată

Cu îngerii, cu Domnul împreună.



O fă-ne Doamne, grâul mântuirii

Să nu mai fie nimenea neghină!

Revarsă Tu puterea înoirii

Prin Duhul Sfânt, prin flacăra iubirii,

Ne dă la toţi cereasca Ta lumină.



AMIN