Poezie La altar

LA ALTAR



Dionisie Giuchici

vol. 1 - "Domnul, nu eu!"



Iată Domnul porunceşte

Pentru marele preot

Care la altar slujeşte

Jertfa cum se pregăteşte

Pentru-o ardere de tot.



Cum şi ce fel de bucate

Trebuie s-alcătuiască

Arderile minunate

Care prin altar sunt date

Domnului să le primească.



Căci de-atunci, şi azi evreii

Care merg să se închine,

Trebuie s-aleagă mieii

Şi făina şi viţeii

Şi uleiul de măsline.



Taina e fără cuvinte

Pentru noul Israel,

Căci acele lucruri sfinte

Trebuiau să-L reprezinte

Pe Isus - cerescul Miel.



Mântuirea arătată

Astăzi pentru fiecare,

Ea a fost simbolizată

Prin jertfirea de-altădată

Pe-a evreilor altare.



Avraam plin de bucurie

Când Isaac l-a întrebat

Despre mielul, jertfa vie,

Prin cuvânt de profeţie

Pe Isus l-a arătat.



Ce pe vatra de lumină

Domnul a desăvîrşit,

Legea jertfei pentru vină

Când la ucenici la cină,

Despre Sine le-a vorbit.



Când a ridicat paharul

Apoi pâinea ce se frânge,

El le-a arătat altarul,

Sus pe Golgota, Calvarul

Legământul nou prin sânge.



Iar acum pâinea reală

Şi uleiul luminos

Este noua plămădeală

Fără drojdia de-ndoială

Jertfa Lui Isus Hristos.



El e Binecuvântarea

Holdelor din largul firii

El e Pâinea, El e Sarea,

El este Răscumpărarea

Mântuirea omenirii.



El desăvârşeşte starea

Înimii ce-i credincioasă

El înalţă adunarea

Dacă l-am primit lucrarea

Cea plăcută, cea frumoasă.



Căci în preoţia sfântă

Poate sta şi-un băieţel

Care pentru Domnul cântă

El prin Duhul Sfânt frământă

Jertfa unui mieluşel.



Asta-i legea preoţească

Veşnică, desăvârşită,

Cine vrea ca să slujească

Să înveţe să iubească

Căci iubirea e primită.



O, iubire minunată,

Foc ceresc şi sfânt şi viu!

Mai coboară-te odată

Şi în inima de piatră

Până nu e prea târziu.



Doamne fă-ne-a ta săgeată,

Fă-ne harfă de cântat,

Să-ţi predăm viaţa toată

Ca eroii de-altădată

Pe altarul minunat.



Fă-ne să fim preoţia

Jertfelor desăvârşite

Şi ne dă iar bucuria

Care este mărturia

Că jertfele-au fost primite.



Dă-ne şi îmbrăcămintea

Cu altarul potrivită,

Şi ne înoieşte mintea

Doamne, asta-i rugămintea

Fă-o să fie primită.



Timpul a trecut şi iată

Realităţile divine.

Plecăciunea de pe vatră

Este jertfa necurmată

Când te dăruieşti pe tine



Fiecare plecăciune

Este un altar! Mărire!

Mulţumind cu-nţelepciune

Domnului în rugăciune

Pentru marea Lui iubire.



Apoi făina curată

Este Biblia cerească

Ce trebuie cercetată

Şi dorită, şi mâncată,

Omul nou mereu să crească.



Untdelemnul de măsline

Este Ungerea de sus

Care de la Tatăl vine

Cu vorbirea-n limbi străine

Mărturia Lui Isus.



Iar jertfa de băutură

Este marea bucurie

Ce-i promisă în Scriptură

Harul fără de măsură

Vinul vechi din veşnicie.



Dar de fiecare dată

Când greşea vechiul popor,

Lângă jertfa necurmată

Trebuia adus pe vatră

Şi un ţap ispăşitor.



Ţapu-i mândru, cu bărbie

Şi e tare, că-i cornut,

Agresiv în bătălie

Grecii, vechea-mpărăţie,

Alexandru cel temut.



El purta un corn în frunte

Şi s-a repezit deodată

Ca o apă de pe munte

Peste ţărm şi peste munte

Pe mezi şi pe perşi să-i bată.



Apoi când te duci la stână

Te sufoci ca-n apa mării

De mirosul de pe lână

Ţapul are să rămână

Un simbol al desfrânării.



Tineri, iată primejdia,

Şi bătrâni, şi orişicare

Ţapul e necurăţia

Nu e bună prietenia

Pe la munte, pe la mare,



Căci vedeţi ce oglindeşte

Căpriorul cel cornut

Care printre noi trăieşte

Şi se-nalţă şi loveşte

Ca să fie de temut.



Dar acela nu e frate

Cu stare duhovnicească

Care cu Scriptura bate

Însoţit de răutate

El e fire pământească.



El e Alexandru mare.

Bătăios şi tare-n cap,

Când se-nalţă-n adunare

Ce spuneţi, aceasta-i oaie?

Sau prin fapte el e ţap.



Haideţi să-i tăiem bărbia,

Firea noastră cea lumească

Să nu mai lăsăm mândria,

Răutatea, vrăjmăşia,

Peste noi să mai domnească.



Să trăim aşa cum scrie

Nu în poftele lumeşti,

Ci-n deplină curăţie

Dacă vrem cetăţenie

Sus în slăvile cereşti.



Să jertfim dar căpriorul

Firea noastră cea cornută

Să îi tundem lâna, părul,

Să nu fim ca cerşetorul

La figură, la ţinută.



Iar voi scumpe surioare

Dacă vreţi în partea sorţii

Nu uitaţi de-nvelitoare

Dacă vreţi să fiţi mioare

Până nu învie morţii.



Căci Isus încă aşteaptă

Să luăm candela plină

Ca fecioara înţeleaptă

Dacă vrem în partea dreaptă

Să stăm când El o să vină.



Căci la-ntâia înviere

Seminţia preoţească

Va primi de sus putere

Sub a păcii adiere

Peste neamuri să domnească.



Şi-apoi câtă bucurie

Va fi în mia de ani!

Când nu va mai fi robie

Nici război, nici vrăjmăşie

Şi nu vor mai fi duşmani.



Mult dorita primăvară

Va-nflori ca o grădină,

Când din cimitir afară

Porumbeii slavei zboară

Spre cetatea de lumină.



Când din largul omenirii

Şi din cele patru vânturi

Cu cântările iubirii

Toţi copiii mânturii

Aduna-s-or rânduri, rânduri.



Şi va-ncepe sărbătoarea

Jertfei pentru mulţumire

Tot cuprinsul, toată zarea,

Toţi vor intona cântarea

Pentru Mirele Iubirii.



AMIN