Poezie Dragostea (18)

DRAGOSTEA



Dionisie Giuchici

vol. 1 - "Domnul, nu eu!"



Iată Pavel ce le scrie

Corintenilor să ştie

Că dragostea-i cea mai mare

Biruinţă în lucrare.



Având străluciri divine

Dragostea care ne ţine

Lângă Dumnezeu să fim,

Şi prin ea să îi slujim.



Dragostea e răbdătoare

Când e pusă la-ncercare

A credinţei temelie

Şi-a nădejdii bucurie.



Dragostea nu pizmuieşte

Dimpotrivă, ea iubeşte

Nu se bucură de rău

Dragostea-i din Dumnezeu.



Nu se umflă de mândrie

Nu se laudă că ştie,

Ea acoperă greşeala,

Şi alungă îndoiala.



Crede tot ce e promis

În Cuvântul veşnic scris,

Dragostea e sfânt alin

Din Cuvântul cel divin.



Dragostea din Testament

E ceresc medicament,

Dragostea din proorocii

E aripi spre veşnicii.



Suferinţă pân' la moarte

Este dragostea din Carte.

Unde dragostea domneşte

Înima nădăjduieşte.



În viaţa viitoare

Unde omul nu mai moare

Prin iubire noi privim,

Ţara care o dorim.



Prin iubire noi luptăm

Şi spre cer înaintăm.

Căci iubirea o să fie

Şi aici şi-n veşnicie.



Mama celui mântuit

Şi părinte preaiubit,

Şi cunună şi veşmânt,

Dragostea din Duhul Sfânt.



Care-n inimă-i turnată

Şi nu-nşeală niciodată.



Care-n inimă trăieşte

Şi prin Duhul Sfânt vorbeşte

Cu blândeţe, cu iubire,

De Isus, cerescul Mire.



De iubirea Lui cea mare,

De-ndelunga Lui răbdare,

Pentru neamul păcătos,

Dragostea e chiar Hristos.



Care ne-a răscumpărat

Prin iubire din păcat,

Stând pe cruce-n locul tău,

Dragostea e Dumnezeu.



Stând cu morţii la un loc

Ne-a scăpat din veşnic foc,

Stând în adâncimi nespus

Ca să mergem noi în sus.



Dintre morţi El a-nviat

Şi-astfel ne-a răscumpărat,

Şi-acum numai prin iubire

Poţi s-ajungi la mântuire.



Că-n zadar încerci să dai

Jertfe, ca s-ajungi în rai,

Ca să cumperi mântuirea

Nu e preţ decât iubirea.



Căci iubirea ne sărută

Şi tot El ne-o împrumută

Căci iubirea ne zideşte

Şi tot El ne-o dăruieşte.



Căci iubirea-i din vecie

Şi tot El cu ea ne-mbie,

Steag şi ancoră şi spadă

Pentru cel ce vrea să creadă.



Stâlp şi far în noaptea-adâncă

Temelia cea de stâncă.

Râu cu apă cristalină

Zi frumoasă cu lumină.



Trandafir ales din vale

Floare cu cereşti petale

A pădurii melodie

Şi a noastră bucurie.



Exprimată în cuvinte

Şi în lacrimile sfinte

În frumoasa primăvară

Şi în stelele de seară.



În oceanele sclipirii

Şi-n azurul strălucirii,

Peste toate în zidire

E a Domnului iubire.



Este marea frumuseţe

Care vrea să ne înveţe,

Că iubirea-i Dumnezeu,

Pretutindeni braţul Său.



Poarta până-n infinit

Ce-a creat şi ce-a zidit,

Ca să cânte, să vestească,

Cerurile să vorbească.



Şi-ntunericul să spună

Despre nopţile cu lună

Şi adâncul şi furtuna

Să vorbească-ntotdeauna.



De iubirea creatoare

Ce-a creat pământ şi soare

Ce-a creat şi munţi şi mări

Şi-a lacteelor cărări.



Şi păduri înmiresmate

Şi câmpia cu bucate

Flori şi gheaţă şi ninsoare,

Şi mulţimi de târâtoare.



Şi albină şi furnică

Şi pe omul fără frică

Şi-nălţime şi abis,

Şi infern şi Paradis.



Pentru fiecare loc

În iubire sau în foc,

Pentru orişice fiinţă

E lăsat la preferinţă.



Să-şi aleagă fiecare

Veşnicia viitoare

În blestemul cel amar

Moartea fără de hotar.



Sau cu-al îngerilor cor

Şi mulţimea de popor

Din pădure şi oraş,

Şi bătrâni şi copilaşi.



Care cântă şi se-nchină

În iubirea cea divină

Şi-L aşteaptă pe Cel sfânt,

Ca să vină pe pământ.



Să facă bună-nvoire

Între oameni prin iubire

Şi-astfel veşnic să domnească

Cu cei ce vor să-L iubească.



Şi sa fie-n veci mărit

De poporul Lui iubit,

Să cunoască toată firea

Că stăpână e Iubirea.



Să cunoască omul rău

Că iubirea-i Dumnezeu.



AMIN