Poezie Nădejdea (6)

NĂDEJDEA



Dionisie Giuchici

vol. 1 - "Domnul, nu eu!"



Să nu vă copleşească întristarea,

Purtaţi în voi nădejdea mântuirii!

Oricât de lungă fi-va încercarea

Se vor sfârşi durerile iubirii.



De-ar fi un munte lespedea tăcerii

De la pământ şi pân' la ceruri sus,

Tot va sări în ziua învierii

Când va striga cu glasul Său Isus.



Şi cei ce stau în taină şi-aşteptare

Se vor trezi din dulcele lor somn,

Cei credincioşi nu stau în disperare

Când au pe Isus Salvator şi Domn.



De partea noastră este bucuria

Ori pe pământ, ori dincolo, tot una,

Cât de frumoasă fi-va veşnicia!

Cei ce-au luptat primi-vor şi cununa.



Nu-i întristare pentru cel ce crede,

Îndiferent, orice i s-ar ivi,

El prin credinţă pe Isus Îl vede,

Şi înapoi nicicând nu va privi.



Deci cu nădejde să păşeşti-nainte,

Căci ziua ceea va veni precis.

Când cei aleşi ieşi-vor din morminte

Spre-ntâmpinare după cum e scris.



Şi ne-om vedea cu-ai noştri fiecare,

Îndiferent de ani de putrezire.

Depinde doar de-a noastră ascultare

Şi de-am păstrat haina de in subţire.



Căci Domnu-a zis, la masa Sa aleasă

Cu-Avraam, Isaac şi Iacov vor prânzi,

Cei dintre neamuri ce vor fi Mireasă

Îl vor vedea în minunata zi.



Rămâne doar o singură-ntrebare:

Să fiu la nuntă, ce-ar trebui să fac?

Răspuns ne dă Isus la fiecare:

În lumea-aceasta Lui să-i fii pe plac.



Aici e cheia marilor secrete

Şi viitorul fericirii sfânt,

Ei au acum pe fruntea lor pecete

Ce-i va păzi şi-n viaţă, şi-n mormânt.



Nădejdea învierii minunată

Care ne dă şi bucurii şi har,

Puterea sfântă ce a fost turnată

În inimă, a Duhului Sfânt dar.



Nădejdea deci e ancora salvării

Pe marele ocean necunoscut,

În ceasul greu, în ceasul disperării

Nădăjduieşte-n Domnul şi-ai trecut.



Căci disperarea-i duh de îndoială

Şi-n desnădejde-i greu când ai căzut,

Atuncea conştiinţa-ţi cere socoteală

Să dai răspuns de tot ce ai făcut.



Şi n-ai să poţi prin literă răspunde

Acuzat fiind de al tău conştient,

De n-ai nădejde, nu te poţi ascunde

Oricât de bun ar fi al tău prezent.



De-ai încerca prin sute de corecţii,

De-ai fi preot, şi-altare să zideşti,

Fără nădejde nu pot fi perfecţii

Şi nici pe Domnul nu poţi să-l slujeşti.



Valoarea-aceasta e aşa de mare,

E veşnicia-n har desăvârşit,

E preţul sfânt al vieţii viitoare

În cerurile fără de sfârşit.



Pe-acest altar sunt jertfe curăţite

În filiera marilor dureri,

În încercare-s jertfele primite

Nădăjdea-i slava sfintelor răbdări.



Căci încercarea-i soră cu răbdarea

Apoi nădejdea-i floarea tuturor.

Deci să răbdăm, când vine încercarea

Şi-apoi vom fi al Domnului popor.



De-ai murmurat, nădejdea-ţi este mică

Şi n-ai trecut prin val biruitor.

Nădejdea-n Domnul nu cunoaşte frică,

Ea nu se clatină aşa uşor.



Când încercarea mai adâncă este

Şi lovitura-i de nesuportat,

Atunci nădejdea noastră se-mpleteşte

Cu dragostea prin care am răbdat.



Când valurile fără de măsură

Ne par că vasul l-au învăluit,

De-abia atunci trăim după Scriptură,

De-abia atunci spre ceruri ne-am pornit.



Dar cine oare poate să priceapă?

Puterea-acestui har adevărat,

Căci din dureri, durerile te scapă

Când pentru ceruri tu te-ai devotat.



Dar cine poate oare să pătrundă?

Aceste frumuseţi de nedescris.

Că-n suferinţă ceru-a vrut s-ascundă

Cărarea care duce-n Paradis.



E greu ca să-nţelegi Scriptura

Ce te învaţă mai întâi să dai,

În încercare ţi se ia măsura

Veşmântului ce ai să-l porţi în rai.



De n-ar fi fost şi dulcele şi-amarul,

Nu s-ar cunoaşte preţul fericirii.

De-aceea mai întâi să urci Calvarul,

Şi-apoi coboară harul mântuirii.



Căci împreună cerul cu pământul

Au adus lumii formă şi veşmânt,

Deasupra noastră zilnic bate vântul

Şi viaţa străluceşte pe pământ.



Şi toate-acestea au la rădăcină

Acelaşi lut, şi negru şi murdar

Dar ce frumoasă-i floarea din grădină,

Ce pipărat e bobul de muştar!



Iubirea Lui pe toate le-mpleteşte

Şi eu, şi tu, din lut am răsărit.

În veşnicie însă El voieşte

Ca să trăim etern, fără sfârşit.



Deci binecuvintează frate harul,

Când încercarea vrea să te ridice,

Şi cu iubire să urci sus Calvarul,

Iar moartea, crucea, să nu te înfrice.



Căci sus acolo totul se sfârşeşte

Şi va rămâne una doar: Iubirea

Pe mii şi mii de feţe străluceşte

Din Domnul Dumnezeu, Neprihănirea.



AMIN