Poezie Cain şi Abel (2)

CAIN ŞI ABEL



Dionisie Giuchici

vol. 1 - "Domnul, nu eu!"



Pe frunze de palmier în crâng,

Cad stropii reci de ceaţă;

Părinţii după Abel plâng,

Căci el s-a stins din viaţă.



"O, fiu iubit şi minunat,

De ce te-ai dus departe?

Acuma ştim cu-adevărat,

C-aceasta-nseamnă moarte."



Cu faţa aşezată-n sus

Iar mama nici nu ştie,

Sărmanul Abel doarme dus

Pe iarba din câmpie.



Acolo-n vale lângă strung,

Stau oile străine,

Cu toate behăiesc şi plâng,

Căci Abel nu mai vine.



Căci moartea nu e un străin,

Adeseori ţi-e frate,

Pe Abel l-a ucis Cain,

Cuprins de răutate.



De-atuncea mii de mame plâng

Şi-aşteaptă în grădină,

Şi inima de dor şi-o frâng,

Tot aşteptând să vină...



Se nasc copiii pentru chin

În lumea cea rigidă,

Căci mii de fraţi de-ai lui Cain,

Stau gata să ucidă.



Căci şarpele l-a amăgit

Pe om şi pe femeie,

Să ia din pomul cel oprit,

Şi la copii să deie.



Căci astăzi numai te-a minţit

Iar mâine, drăgălaşul,

Îl vezi cu mâna pe cuţit...

E gata ucigaşul.



Şi rând pe rând, şi neam de neam,

În noapte şi ruină,

S-au dus toţi fiii lui Adam

În bezna nopţii plină.



Şi-aceasta până într-o zi

Când Domnul, îndurarea,

Pe cruce pentru toţi muri,

Dând tuturor iertarea.



Căci Eva, din al tău răsad,

A răsărit verdeaţa,

Hristos ne-a izbăvit de iad

Şi ne-a adus viaţa.



Căci şarpele a fost învins,

Balaurul cel mare,

Iar mântuirea s-a întins

La neamuri şi popoare.



Voi morţi, ce mii de ani aţi stat

În umbrele tăcerii,

Priviţi: Hristos a înviat!

El, pârga învierii.



Voi, fii ai lui Adam, ieşiţi

Din lanţul închisorii,

Şi Domnului în duh slujiţi

În tot cuprinsul zării.



Căci iată neamurile vin

La dreapta judecată,

Iar pentru fiii lui Cain,

Răsplata e păstrată.



Căci dacă tu urăşti, eşti laş...

Pe-un semen sau pe-un frate,

Tu eşti de-al lui Cain urmaş

Cuprins de răutate.



Şi răsplătirea celor duri

E veşnica urgie,

Ce-i arătată în Scripturi

În glas de profeţie.



O, frate, lasă-mă să-ţi spun,

Fii Abel în credinţă,

Chiar dacă ei îţi zic nebun,

Cu-aceeaşi rea voinţă.



Priveşte-n jur... atâtea mii

Cu-aceeaşi soartă-n lume,

Au fost ucişi să fie vii,

Pentru cerescul Nume.



Să fii ca el, neprihănit,

Cu jertfa nepătată.

Căci Dumnezeul cel slăvit,

Dă tuturor răsplată.



Căci iată, cel dintâi martir,

Căzut fără de vină,

Se-nalţă ca un trandafir

Spre veşnica lumină.



În stol ceresc de porumbei

Martirii, luptătorii,

Din foc, din gropile de lei,

Se-nalţă sus ca norii.



Cu harfe şi cântări nespus,

Ei spintecă văzduhul,

Căci pentru toţi Hristos Isus,

Pe cruce şi-a dat duhul.



Şi Zaharia şi Ştefan,

Şi Ioan Botezătorul,

Sus în cerescul Canaan,

Cu Domnul, Salvatorul.



Şi iată, fiecare ins

Pe fruntea lui primeşte,

Un nume nou, căci l-a învins

Pe-acel ce ispiteşte.



Şi iată, orişice creştin

Spălat de orice vină,

A devenit un soare plin

Cu raze de lumină.



Şi iată, fiecare sfânt

Ce-a suferit ocara

În lumea rea de pe pământ,

Acum îşi vede ţara.



Şi iată, fiecare fiu

Ce s-a luptat cu firea,

A devenit etern şi viu

Primindu-şi nemurirea



Şi iată, fiecare miel

Ce-a suferit tăierea,

Stă lângă Domnul, lângă El,

Primindu-şi învierea,



Şi iată, fiecare leu

Ce-n luptă biruieşte,

Din mână de la Dumnezeu

Cununa şi-o primeşte.



Şi Abel, iată-l printre ei

Cum zboară prin credinţă;

Voi fraţi, voi sunteţi fraţii mei

Părtaşi la suferinţă.



Şi fiecare e un crin

Cu albe, lungi petale,

În cerul fără de suspin,

În raiul slavei Sale.



Şi fiecare-i un altoi

Din viţa cea aleasă,

Acolo Doamne-am vrea şi noi

Să fim a Ta Mireasa.



Chiar dac-ar fi să fim martiri

În lumea cea haină,

Să fim în ceruri trandafiri

În ziua Ta divină.



Chiar dac-ar fi să fim ucişi

De-aceeaşi veche ură,

Am vrea în ceruri să fim scrişi,

Urmând a Ta Scriptură.



Ah, fă-ne Abeli, Doamne Sfânt,

Cu jertfa nepătată,

Întreaga viaţă pe pământ,

Să-ţi fie închinată.



AMIN