Poezie Prin credinţă şi răbdare

PRIN CREDINŢĂ ŞI RĂBDARE



Dionisie Giuchici

vol. 1 - "Domnul, nu eu!"



Ca şi arborul pădurii,

Ca o floare din ostrov,

Printre tainele Scripturii,

Iată-l şi pe-alesul Iov.



Omul care străluceşte

Prin credinţă şi răbdare,

Şi la toţi ne povesteşte

Suferinţa lui cea mare...



El era fără prihană,

Având sufletul curat,

Într-o lume năzdrăvană,

Copleşită de păcat.



Ca şi Noe altădată,

Ca Avraam de sub stejar,

El cu inima curată,

Ducea jertfe pe altar.



Ca Enoh, prin fapte bune,

El umbla cu Dumnezeu,

Înălţând şi rugăciune,

Pentru el, şi cortul său.



El avea descoperire

Ca şi fiul lui Beor,

Despre-a Domnului mărire,

El vorbea la mult popor.



Duhul Sfânt prin inspiraţii

L-a făcut profet, savant,

El vorbea de constelaţii,

Şi de cerul captivant...



Lui i-a fost descoperită

Taina marilor creaţii.

El vorbea despre orbită

Şi mişcările din spaţii...



Ploaia, tunetele, vântul,

Norul binecuvântat,

Domnul a creat pământul

Cu oceane şi uscat,



Binecuvântându-i solul

Cu întinderi, cu verdeaţă,

Aşezându-l peste golul

Unde nu există viaţă.



Aur poţi găsi în mină,

Şi topaze sclipitoare,

Însă calea spre lumină

Cine o cunoaşte oare?...



Poate cheia raţiunii

Să deschidă larg zăvorul?

În cămara-nţelepciunii

Să pătrundă muritorul?



Ca să descifreze codul

Legilor din constelaţii,

Şi să traverseze podul

Spre nemuritoare spaţii



Ca s-ajungă la cântarul

Care-a proporţionat,

Punând apelor hotarul

Cu pământul cel uscat..



Ca să stea pe podiumul

Marelui calculator,

Ce-a trasat pe boltă drumul

Fulgerului tunător...



Sau s-ajungă la frânghia

Meşterului ziditor,

Care-ntinse galaxia

Prin Cuvântul Creator.



Când serafii şi heruvii,

Stelele înţelepciunii,

Ale nemuririi fluvii,

Cântau Imnul Creaţiunii,



Atunci a fost arătată

Slava Celui ce domneşte.

Binecuvântarea dată,

Care veşnic străluceşte.



Căci prin voia Lui stau toate

Şi se mişcă, şi rodesc,

Tainele nenumărate,

I se-nchină şi-L slăvesc.



Aleluia, Aleluia!

Domnul este Creatorul!

Aleluia, Aleluia!

Toate Lui îi dau onorul.



De la El avem credinţa

Şi făptura minunată

El ne-a-ntipărit fiinţa

Veşnic binecuvâtată.



De la El avem Cuvântul

Cu privire la trecut,

El ne dă discernământul

Marelui necunoscut...



Nu e oarbă întâmplare,

Nu, există explicaţii!

Despre opera Sa mare,

Domnul ne dă revelaţii.



Spune-I, dacă eşti cuminte,

El te-ntreabă, dacă ştii,

Unde-ai fost tu mai-nainte

De-a te naşte, de-a trăi?...



Ştii că El e Începutul?

Şi de-atunci ai fost văzut.

Când a fost creat trecutul,

Dumnezeu te-a cunoscut.



Ştii de unde vii? şi unde

Te vei duce-n viitor?

Peste veacuri poţi pătrunde

Tu, sărmane muritor?



Ştii, că este-o judecată?

Şi că toţi vor învia.

Când Cel Veşnic se arată,

Toată lumea-L va vedea.



Atunci, binecuvântatul

Iov, din vechiul Răsărit,

Va sta lângă Împăratul

Veşnic, şi desăvârşit.



Şi cuprins de-a Lui putere,

Va striga şi el: Osana!

Căci în marea lui durere,

Îl învinse pe Satana.



Când vor fi developate

Filmele din supernov,

Unde-au fost înregistrate

Suferinţele lui Iov.



Iată scenă după scenă,

Iată a lui Iov portret,

Îngerii din neagra gheenă

Vin să lupte c-un profet.



Având pe Satan în frunte

Înger nesupus şi rău,

Care s-a urcat pe munte

În faţa Lui Dumnezeu.



Venind cu-ale lui rapoarte

Şi cu pâre fel de fel,

Condamna pe Iov la moarte,

Fiindcă nu-i plăcea de el.



Şi pe când toţi fiii veşnici

Rând pe rând s-au adunat,

Cel mai mare dintre sfetnici

Pe Satan l-a întrebat:



"Tu de unde vii? pe unde

Ai zburat pe-aripi de vânt?"

Îngerul căzut răspunde:

"Vin de jos, de pe pământ."



"Nu încape îndoiala,

Pe pământ când ai trecut,

Cu furtuna, cu răscoala,

Pe Iov cred că l-ai văzut.



El e om fără prihană

Şi se-abate de la rău;

El în lumea cea profană,

Se teme de Dumnezeu.



Tu mi-l ceri cu stăruinţă

Ca să moară ca mişel.

Însă Iov are credinţă,

Nu e nici un om ca el."



Atunci Răul plin de ură

Domnului făcu pariu,

Că şi Iov e numai zgură,

Nu e aur din pustiu.



Pentru binecuvântarea

Bogăţiei ce i-ai dat,

Are Iov în el răbdarea

Şi credinţa de urmat.



Dar de-l vei lăsa cu viaţă

Dezbrăcat de bogăţii,

Te va blestema în faţă

Fără turme pe câmpii..."



Două lumi priveau spre scenă

La discuţia divină

Îngerii căzuţi în gheenă,

Şi toţi sfinţii din lumină.



Cine va avea dreptate?

Domnul, sau Satan cel rău?

Iov, lipsindu-se de toate

Va sluji pe Dumnezeu?



Sau va blestema destinul

Fără turme pe câmpii,

Când îl va lăsa străinul

Făr' de-averi, făr' de copii...



Ce va face el, sărmanul,

Când primi-va vestea rea?

Când îl va lovi duşmanul

Va mai binecuvânta?



Sau va trece în pridvorul

Celor ce s-au lepădat,

Renunţând la viitorul

Vieţii fără de păcat.



Doamne, nu-i nici o solie?

Nici un înger vestitor?

Ca să-i spună, ca să ştie

Şi sărmanul muritor,



Ce discuţii sunt purtate

Despre el în veşnicii,

Cum se luptă două-armate

Ca să-l poată cuceri...



Domnul, să se proslăvească

Prin umila lui făptură,

I-a permis ca să-l lovească

Diavolul cu-ntreaga ură.



...Şi pe când stăteau la masă

Fii lui, gustând din praznic,

Au pierit cu toţi în casă,

Nimiciţi de-un vânt năprasnic.



Şi-a scăpat doar unul, sluga,

Fiindcă era calculat,

Slujitorul să dea fuga,

Iov să fie-nştiinţat.



Şi pe când i-au dat de ştire

C-a rămas fără copii,

Veni altul, cu uimire,

Un păstor de pe câmpii.



"Vai, stăpâne, ce durere!

Toate oile-au pierit!

Căci un foc venit din sfere,

Le-a aprins şi le-a topit"...



Şi notând pe-aceleaşi file

Căci a fost, şi nu mai este,

Păzitorul de cămile

I-a adus aceeaşi veste:



"Domnul meu, nici o cămilă

Nu mai este la păscut,

Căci haldeii fără milă,

În Haldeea le-au trecut"...



Şi veni o altă slugă

Dintre cei care-au scăpat,

Care-a reuşit să fugă

De la plug, de la arat,



Povestindu-i cum tâlharii

Au venit ca un şuvoi,

Prăpădindu-i toţi măgarii

Şi perechile de boi.



Iadul plin de satisfacţii

Că şi-ar fi atins dorinţa,

Aştepta a lui reacţii

Iov să-şi lepede credinţa.



Fără fii şi fără hrană,

Încercat la apogeu,

Iov cădea-va în capcană

Blestemând pe Dumnezeu.



Toată oastea îngerească

Către el şi-a-ntors privirea,

Dar şi forţa diavolească

În adânc, şi-a strâns oştirea.



Iov şi-a sfâşiat veşmântul,

Era foarte întristat;

Privind liniştit pământul,

Domnului s-a închinat:



"Gol am apărut în lume,

Gol, şi mic, şi neînsemnat.

Dar Tu m-ai chemat pe nume,

Şi m-ai binecuvântat...



M-ai umplut de bogăţie,

Iar acuma sunt lipsit;

Doamne, voia Ta să fie,

Pentru toate, fii slăvit!



Mi le-ai dat în bunătate,

Iar acum mi le-ai luat;

Numele Tău pentru toate,

Fie binecuvântat!"



Iov n-a blestemat destinul,

Iov era un jar aprins;

Pe Satana, pe străinul,

Prin credinţă l-a învins.



Îngerii cu proslăvire

Se închină Celui Sfânt,

Căci a lui Satan oştire,

E trântită la pământ.



Şi pe când se adunară

Iarăşi, fiii Celui Sfânt,

Şi Satana veni iară,

Cu acelaşi simţământ.



După lunga lui plimbare

Pe oceane şi uscat,

Domnul la întâmpinare,

Despre Iov l-a întrebat:



"Te-ai convins de realitate?

Iov e om adevărat;

Tu l-ai despuiat de toate

Şi el tot n-a blestemat.



Omul şi în chinuire

Laudă pe Dumnezeu,

Iar tu înger din mărire,

Te-ai închis în eul tău"...



Domnul fără de cuvinte

Pe Satana l-a mustrat,

Arătându-i fapte sfinte

Şi la omul din păcat.



"Iov e ca un nor de ceaţă,

Dac' ar fi în corp lovit,

Te va blestema în faţă

Cât e de neprihănit...



Omul când e-n suferinţă,

Ca să-şi apere spinarea,

Chiar de-ar fi avut credinţă

Vinde binecuvântarea...



Iov e unul din aceia;

Dac-ar fi în corp lovit,

Îşi va lepăda scânteia,

Pentru-a fi tămăduit"...



''Poţi să-l chinui cum îţi place

Pân' la ultima măsură;

Carnea dacă i-ai desface,

El e aur, nu e zgură."



Şi primind îngăduinţă

Ca să fie chinuit,

Diavolul cu suferinţa

Fără milă, l-a lovit.



Omul fără de prihană,

Slujitorul Domnului,

Trupul lui e numai rană,

Din cap, până în călcâi.



Iov va trebui să cadă;

Îngeri negri din zenit,

Cheamă prietenii să-l vadă,

Ca să fie ispitit...



Şi veniră cu grăbire

Din Ufaz, şi din Teman,

Să-l ajute-n chinuire

Pe Iov, dar şi pe Satan...



Căci există-un fel de sfetnici

Care vin cu adevărul,

Să-i condamne pe cei vrednici

Şi ei, ca şi pârâtorul.



"De aceea eşti în pat,

Fiindcă ai păcătuit,

Să ştii că eşti vinovat,

De aceea-ai fost lovit"...



Iov nu se-ncadra-n acordul

Judecăţii celor trei,

El răbda pentru recordul,

Biruindu-i pe cei răi.



Ei aveau medicamentul

Foarte bun şi-adevărat,

Însă Iov era pacientul

Pentru ei, neindicat.



Căci în grelele suspinuri

De ar fi păstrat tăcere,

L-ar fi ajutat în chinuri,

În grozava lui durere.



Însă ei au pus benzină

Peste-al suferinţei foc,

Şi-au strigat că e de vină,

Şi că-i pedepsit pe loc.



Şi nu ştiau că vrăjitorul

Cu-al lor pumn nevinovat,

Îl lovea pe slujitorul

Credincios, şi-adevărat.



L-au lovit... dar nu-n substanţă

Ci în duhul lui zdrobit;

Când era fără speranţă,

Chiar atunci l-au ispitit...



Carnea-i ca o putregaie,

Părea friptă ca pe jar,

Lepădat peste gunoaie,

Iov se tânguia cu-amar.



Dar cu toată apăsarea

Şi cu toată tragedia,

Iov nu şi-a pierdut răbdarea,

Nici credinţa, nici tăria.



Şarpele văzând că pierde

Şi de astă dată cheia,

Iar s-a dus la pomul verde,

Să vorbească cu femeia.



Să-i strecoare a lui şoapte,

Ca să-i dea l-al ei bărbat,

Din a sale fructe coapte,

Să-l trântească în păcat.



"Omul ăsta mă irită,

Este de nesuferit!"...

Biata Evă biruită,

Să-l atace a pornit.



Iov, ca Lazăr, plin de bube

Sta afară pe gunoi,

Ea veni să-l înşurube,

Să-l îngroape în noroi.



"Când te văd, m-apucă greaţa,

Blastămă pe Dumnezeu!

Ca să-ţi curme El viaţa,

Şi să scapi de chinul tău."



Iov pe şarpe îl învinge

Iarăşi, şi de-această dată;

A lui fructe le respinge

El rămâne fără pată.



"O, iubita mea soţie,

Oare e adevărat?

Oare nu e nebunie

Sfatul care mi l-ai dat?...



Numai cei fără de minte

În necazuri dau 'napoi;

Credincioşii merg 'nainte

Ca ostaşii la război.



Binecuvântat să fie

Dumnezeul nostru Sfânt!

Care dă şi bucurie,

Şi necazuri pe pământ.



Dacă El aşa voieşte,

Cine schimbă planul Său?

El înalţă, El smereşte,

El e veşnic, Dumnezeu."



Şi pe când să-şi dea suflarea

Iov, de suferinţi sătul,

S-a terminat încercarea,

Domnul a strigat: "Destul" !



Şi-ncepură să răsune

Glasuri de triumf şi cânt,

Îngerii în cor şi-n strune,

Preamăreau pe Domnul Sfânt.



Căci din marea încercare

Iov ieşi biruitor;

Prin credinţă şi răbdare

Preamărind pe Ziditor.



Şi-ncepură iar să crească

Ramuri noi din rădăcină;

Fii şi fiice să se nască,

Ca să-i fie casa plină,



Ca să-i fie plin hambarul,

Plin de turme pe câmpii,

Să se-aprindă iar altarul

De cântări şi bucurii...



Cel rău vru ca să-l omoare,

Însă Domnul a zis: NU!

În ruşine şi ocară

Diavole, vei merge tu!"



... Căci pe lemnul de durere

Fratele lui Iov, cel sfânt,

Rabdă totul în tăcere,

Pentru-acei de pe pământ.



Îngerii din veşnicie

Ridicat-au iar drapelul,

Şi-au strigat cu bucurie:

"Tată, vrednic este Mielul.



Să primească închinarea,

Căci a fost înjunghiat;"

Prin el s-a făcut salvarea

Omenirii, din păcat.



El s-a dezbrăcat de slava

Strălucirilor cereşti,

Şi-a strigat în chinuri grele:

"Ava, pentru ce Mă părăseşti?"



De-ndelunga Lui răbdare,

Iadu-ntreg s-a zguduit;

El le-a dăruit iertare,

La cei ce L-au răstignit...



Căci murind pe lemnul crucii

Îl învinge pe cel rău,

Şi din morţi, El viu se duce

Sus în cer, la Dumnezeu.



Pentru slava fericirii,

Pentru raiul minunat,

Fraţilor priviţi martirii,

Câte chinuri au răbdat!



Binecuvântaţi cuptorul,

Binecuvântaţi durerea,

Căci prin ea Mântuitorul,

Pregăteşte învierea.



Cereţi Domnului răbdare,

Cereţi Domnului credinţă,

Când sunteţi în încercare,

Să aveţi şi biruinţă.



Doamne, dacă-n suferinţă

Treci pe fraţi şi pe surori,

Dă-ne Tu la toţi c r e d i n ţ ă!

Să ieşim biruitori!



AMIN