Poezie David si Goliat (3)

DAVID ŞI GOLIAT



Dionisie Giuchici

vol. 1 - "Domnul, nu eu!"



I-a cuprins pe toţi mirarea

Pe localnicii din sat,

Când priviră întâmplarea,

Naşterea lui Goliat.



Toţi priveau ca la spectacol,

Căci micuţul copilaş,

E-o minune, un miracol,

El va fi un uriaş.



Avea trăsături comune

Când priveai la-nfăţişare,

Dar în schimb era minune

Falnica lui dezvoltare.



Când priveai la fruntea lată

Şi la pumnul lui cel gros,

Frica-l cuprindea îndată

Şi pe omul curajos.



Ei au presupus că zeii

L-au făcut aşa destoinic,

Ca să lupte cu evreii

Când va deveni războinic.



Şi l-au dus în oastea ţării

Ca să fie instruit,

Pentru scopul apărării,

Dar şi pentru cucerit.



Şi l-au îmbrăcat în scuturi

Şi în zale de război,

În acele vechi ţinuturi,

Nu erau ca el eroi.



Avea după înălţime

Arme, suliţă şi spadă,

Să lovească în mulţime,

Să lovească în grămadă.



Înstruit cu dibăcie

Ca să poată mânui,

Armele în bătălie

Pe duşman a-l nimici



După el venea oştirea

Peste văi, sau peste munte,

Când porneau cu uneltirea

Goliat mergea în frunte.



Într-o zi, la garnizoană

Pe soldatul cel înalt,

Îl chemară în persoană,

Să-i vorbească de-un asalt.



Ca să-i facă pregătirea

Pentru marele duel,

Ca să lupte cu oştirea

Fiilor lui Israel.



"Goliat, i-au zis magistrii,

Trebuie să vii cu noi!

I-au zis cei mai mari miniştri-

Vom avea un nou război.



Uită-te de vrei la scheme,

Cum vom construi asaltul,

Dar cu tine nu-s probleme,

Nu avem ca tine altul.



De aceea, ia aminte!

Nu-i vom bate într-o zi,

Îi vom umili-nainte

Iar la urmă-i vom lovi.



Le vom cere un războinic

Lupta să se dea în doi.

Dacă el e mai destoinic

Să câştige-acest război.



Dacă omul lor învinge,

Am pierdut acest pariu.

Iar de nu, scăldaţi în sânge

Îi vom pierde în pustiu.



Iată cele două-armate

Sub acelaşi mare tropot,

Goliat râdea cât poate

De israeliţi, în hohot.



Şi hulea de la distanţă

Tabăra lui DUMNEZEU,

Cu aceeaşi aroganţă

Şi el şi poporul său.



Tabăra israelită

Cu al ei conducător,

E-ncercată, e lovită,

Că nu-i nici un luptător.



Nu e nici o îndrăzneală,

Nu-i nici un viteaz soldat,

Toţi privesc cu îndoială,

Toţi se tem de Goliat.



Toţi au refuzat onoarea

Chiar de Saul oferită,

Strălucirea, înălţarea,

Şi pe fiica lui iubită.



Toţi au refuzat de teamă

Saul, chiar pe nimeni n-ai?

Iată DUMNEZEU îl cheamă

Pe-un copil cu păr bălai.



El va merge să se bată

Israele, pentru voi,

Cu oştirea îngâmfată

Un îngrijitor de oi.



Şi va şti orice fiinţă

Împăraţii şi ostaşul,

Căci un tânăr prin credinţă

L-a învins pe uriaşul.



Şi vor şti cu toţi că eul

E ca stropul cel de rouă,

David s-a luptat cu leul

Despicându-i falca-n două.



Şi când ursul vru să-i fure

Oaia, David a sărit,

Şi pe ursul din pădure

El pe loc l-a nimicit.



DUMNEZEUL lui cel mare

EL din Duhul Lui i-a dat,

Înstruindu-l între fiare

Expres pentru Goliat.



Ca să ştie tot poporul

Căci în lupte, biruinţa

Vine de la Salvatorul,

Arma noastră e credinţa.



Şi pe când în disperare

Stătea oastea întristată,

Iată că David apare,

Izbăvirea se arată.



Cu privirea-i curioasă

El privea mirat soldaţii,

Căci a fost trimis de-acasă

Ca să-şi viziteze fraţii.



Şi pe când a vrut să spună

La ai lui ce fac părinţii,

Auzi un glas cum sună

Şi străbate terebinţii.



Glas de hulă şi trufie

Se-auzi din depărtare,

Filisteanul cu mândrie

Le aruncă provocare.



"Iată-vă ajunşi ca laşii!

Voi, poporul cel vestit,

Voi, ce va-ţi bătut vrăjmaşii

Când în lupte aţi pornit.



Pentru ce de-această dată

Nu e nimeni între voi?

Ca să vină să se bată,

Să ne batem amândoi."



Atunci David cu mirare

Întrebă pe un soldat,

"Cine este-acesta oare?"

Şi i-au spus că-i Goliat.



Pentru-această confruntare

Împăratul oferi,

Mare cinste şi onoare

Celui ce-l va birui.



Pe David nu-l înspăimântă

Goliat nu-i de temut,

Cauza care-l frământă

Sunt acei ce n-au crezut.



Căci cu-ntâia piatră sumbră

Care îi atinse sânul,

L-au lovit acei din umbră

Fraţii lui, şi nu păgânul.



"Iată-l! -Eliab l-apasă-

Pentru ce-ai venit la noi?

Şi-ai lăsat părinţii-acasă

Şi pe câmp a noastre oi.



Îţi cunosc a ta mândrie!

Ai venit să vezi soldaţii!

Să priveşti la bătălie!"

Aşa îl primiră fraţii-



Cât de greu se trece pragul

Să ajungi la baricadă,

Când acei ce poartă steagul

N-ar prea vrea ca să te vadă.



Şi trecând de prima treaptă

Hotărât, cu testamentul,

Iată Saul te aşteaptă

Ca să-ţi dea echipamentul.



Predica să nu lovească,

Poezia, nici cântarea,

Platoşa împărătească

Să ne fie apărarea.



David nu se-mpotriveşte

Se-mbracă-n costum de fier,

Dar nu poate, se opreşte,

Fiindcă scutul lui e-n cer.



"Ştii, îi zise tinerelul

Împăratului iudeu-

Ca să scap din ghiare mielul

Am ucis pe câmp un leu.



Şi pe-un urs l-am pus grămadă

Când în turmă a intrat,

Când venise după pradă

L-am ucis, n-a mai scăpat.



Eu mă ţin de instruirea

Care mi-a făcut-o El,

Dumnezeu dă izbăvirea

Astăzi pentru Israel.



Iată omul, iată eul,

Uriaşul Goliat,

Azi va fi şi el ca leul

Şi ca ursul sfâşiat.



Dumnezeu ni-l dă în mână!

Saul, lasă-mă să merg,

Să-i plec chipul în ţărână

Şi ocara să o şterg."



Cu privirea neîntreruptă

Împăratul l-a condus,

David a pornit la luptă

Împuternicit de sus.



Şi cu mâna lui drăguţă

Se apleacă în prundiş,

Ca să-şi pună în trăistuţă

Cinci granule de pietriş.



Filisteanu-n zale luce,

Înarmat până în dinţi,

Stă pe creste, la răscruce

Dincolo de terebinţi.



Şi din şirurile multe

S-a desprins încetinel,

Şi-ncepu ca să-l insulte-

Goliat pe tinerel.



"Ia te uită, cu toiege

Şi cu traista pentru pâine,

Luptătorii au o lege!

Ce crezi măi, că eu sunt câine?



De ce nu ţi-au dat o armă?

De ce nu te-au echipat?

Fraţii tăi cu-a lor alarmă

Te-au ucis nevinovat!



Căci din carnea ta fragilă

Corbii vor avea un praznic!

Te-oi ucide fără de milă

Îndrăzneţule obraznic!"



David îşi înalţă glasul

Şi sentinţa i-o rosti,

"Om viclean, ţi-a sosit ceasul!

Astăzi te voi nimici!



Tu te bizuieşti pe eul

Şi pe scutul tău de fier,

Eu mă-ncred în Dumnezeul

Slavei, care e în cer.



Iată ţi-a sosit peirirea!

Te voi pune la pământ,

Fiindcă ai hulit oştirea

Dumnezeului cel sfânt.



Corbii, vulturii şi lupul

Şi mistreţii din pustie,

Se vor ospăta cu trupul,

Şi cu carnea ta cea vie!"



Şi din pietrele mărunte

Luă una băieţaşul,

Şi cu praştia în frunte

Îl lovi pe "uriaşul".



Şi căzu în praf ţărâna,

Căci ţărână-i orice ins,

Domnul întărise mâna

Celui ce a tras convins.



A lovit perfect ţintaşul,

Doamne, nemaipomenit,

Căci în frunte uriaşul

A rămas descoperit.



Şi pe când în ameţeală

Filisteanul sta grămadă,

David cu a lui iuţeală

Luă uriaşa spadă.



Şi tăind cu ea trofeul,

Căpăţâna celui tare,

David proslăvi pe Domnul

Dumnezeul lui cel mare.



Toţi s-audă, toţi să vadă,

Toţi, în orice bătălie,

Toţi să-L cheme, să se-ncreadă

În a Domnului tărie.



Căci El este Salvatorul

Când suntem în încercare,

El îndepărtează norul

Ca să fie iarăşi soare.



Ca să fie iarăşi lună

Şi să fie cer curat,

Iată Domnul îi adună

Pe cei ce s-au depărtat.



Căci azi noi suntem poporul

Cel ales, ca terebinţii,

Pentru noi, Mântuitorul

A dus crucea suferinţei.



Ca să deie jos mândria

Şi păcatul cel murdar,

Domnul se făcu solia

Unei mântuiri prin har.



Căci pe-această-naltă treaptă

Nu stătea un filistean!

Domnul într-o luptă dreaptă

Îl învinse pe Satan.



La luat din mână spada

Şi cununa şi mantia,

Căci păcatul fu dovada,

Marele păcat, mândria.



Căci pe haina lui subţire

Vedeai desluşită pata,

Dumnezeu sus în mărire

Îi ţinuse judecata.



Şi din marea înălţime

Ca un fulger căzu jos,

Cu întreaga lui mulţime

Heruvimul ambiţios.



El ţinea în mână torţa

Şi stătea mereu la pândă,

Şi ceru cu toată forţa

Lumii noastre 'ntregi osândă.



Dar în slava cea albastră,

Sus, în cerul minunat,

Domnul, pentru vina noastră

Voluntar s-a prezentat.



Aşa s-a sfârşit decesul,

Pentru noi, murise El,

Diavolul pierdu procesul

Fără drepturi de apel.



Căci păcatul moarte cere,

Moarte veşnică şi-ocară,

Jos cu tine Lucifere!

Jos din raiul sfânt, afară!



Şi fugiră filistenii

În văzduh, ca nişte lei,

Fraţii noştri, efesenii

Au purtat război cu ei.



Iar de-acolo "goliaţii"

Trag săgeţi şi după noi,

Căci surorile şi fraţii

Cu Satana duc război.



De aceea-a zis Scriptura

"În războiu-acesta greu,

Luaţi toată armătura,

Armele Lui Dumnezeu."



David cu cinci pietricele

Se armase de război,

Vă rog să priviţi spre ele

Căci tot cinci avem şi noi.



Platoşa neprihănirii,

Scutul, care e credinţa,

Trei e coiful mântuirii,

Patru -râvna, stăruinţa.



Cinci e sabia, Cuvântul,

Binecuvântarea dată,

Care va suda pământul

Într-o pace minunată.



Când Libanul şi Saronul

Şi din văi toţi terebinţii,

Vor împodobi Sionul,

Căci atunci domni-vor sfinţii.



David va purta mantie

Şi cunună şi eşarfă,

Şi cu sfântă bucurie

Va cânta cântări din harfă.



Îngerii privind drapelul

Celui ce a biruit,

Vor striga "Vrednic e Mielul

Ca să fie proslăvit!"



Şi cu imnuri neîntrerupte,

Vor cânta ai Lui copii,

Domnul în a Sale lupte

Doborâse zeci de mii.



Şi vom prăznui serbarea

Cea pe care o dorim,

Cu Isus, cu adunarea

Noului Ierusalim.



Doamne, până la venirea

Cea slăvită de pe nori,

Dă-ne Tu la toţi iubirea

Să ieşim biruitori.



Dă-ne Tu la toţi credinţa

Care surpă orice zid,

Şi ne dă şi biruinţa,

Ca la robul Tău, David.



Dă-ne Tu ca la sutaşul,

Duhul Tău cel Sfânt, de Sus,

Să-l învingem pe vrăjmaşul

Ca şi robul Tău, Isus.



AMIN