Poezie Ghedeon (4)

GHEDEON



Dionisie Giuchici

vol. 1 - "Domnul, nu eu!"



Pe vremea ceea Israel

Avea un renumit duşman,

Ce se lupta mereu cu el,

Poporul ţării Madian.



Din răsăritul depărtat

Veneau spre el ca un puhoi,

Şi l-au bătut şi l-au prădat,

Şi l-au lăsat cu pumnii goi.



Aşa trecură şapte ani

Pe calendarul lui Ahaz,

De când vecinii lor, duşmanii,

Le duse ţara în necaz.



Şi n-a rămas nici un răsad

În Israelul cel sărac,

Când Madian dinspre Galad,

Venea cu turme la atac.



Atunci poporul cel smerit,

Ca dintr-un somn s-a deşteptat,

Şi-au plâns cu toţi şi s-au căit,

Şi către Domnul au strigat.



Pe-atuncea ei slujeau lui Baal

Şi se-nchinau la Astartei,

De-aceea au căzut în val,

Căci Domnul n-a mai fost cu ei.



De-aceea-n geamăt şi-n suspin,

Şi-n lacrimi, pâinea şi-o mînca,

Căci Madian, popor străin,

Nespus de tare-i apăsa.



Atunci Stăpânul de pe tron

Un înger sfânt a delegat,

Şi l-a trimis la Ghedeon

Ce sta ascuns la treierat.



Şi îngerul cu salutări

Pe Ierubaal l-a întărit,

Venind din nesfârşite zări

El l-a chemat şi i-a vorbit.



"Cu tine Domnul este azi!

Deci nu mai sta, te cheamă El!

Te cheamă ca să mergi viteaz,

Să-l izbăveşti pe Israel!"



Şi-ndată Ghedeon mirat,

Îşi ridică privirea-n sus

Spre solul care l-a chemat

Şi vestea bună i-a adus.



"Tu zici că Domnul e cu noi,

Şi mă numeşti viteaz, voinic,

Dar uită-te ce greu război

Purtăm cu-al nostru inamic!



Iar dacă El cu-adevărat

Ar fi cu noi ca şi-n trecut,

Când apele s-au despicat

Şi zidurile au căzut,



N-am fi aşa de pustiiţi

Şi alungaţi prin văgăuni,

Am fi de Domnul izbăviţi

La fel, cu semne şi minuni.



N-am fi aşa de răsfiraţi

Ca turma fără de păstor,

De tot ce-avem, îndepărtaţi,

Şi n-avem nici un salvator!"



"O, Ghedeon, de ce mai stai?

Grăbeşte, nu mai zăbovi!

Mergi cu puterea ce o ai,

Căci Domnul te va întări!



Şi nu va mai fi nici un val

Şi ceartă la al vostr' hotar!

Dar nimiceşte-ntâi pe Baal,

Şi sfaramă al lui altar!



Şi arde-aceste urâciuni!

Şi-atuncea Israel va şti,

Că Cel ce a făcut minuni

E Dumnezeul celor vii."



"Şi dacă totuşi mă trimiţi

Aş vrea un semn din partea Ta,

Şi-atunci voi crede ce-mi promiţi

Şi la-ndoială nu voi sta.



Aş vrea prin rouă să-mi răspunzi,

Prin stropii binecuvântaţi,

Şi-atunci voi şti că nu Te-ascunzi

Când noi vom plânge întristaţi.



Aş vrea când mă trezesc în zori

Pământul să-l găsesc uscat,

Iar lâna de la tungători

S-o uzi cu stropul înrouat."



Şi Domnul peste lâna Lui

Făcu să cadă stropi de sus,

Căci îndurarea Domnului

Ea n-are margini, nici apus.



Şi s-a-mplinit cum a cerut,

Pământul l-a găsit uscat,

Iar el paharul l-a umplut,

Căci lâna toată s-a udat.



Şi-atuncea s-a rugat smerit

"O, Doamne, nu Te supăra

De faptul căci am îndrăznit,

Dar mai arată-Ţi slava Ta!



Aş vrea să schimbi al nopţii mers

Şi să repeţi tot ce-ai făcut,

Însă aş vrea acum invers,

Să uzi doar bulgării de lut."



Şi se făcu din praf noroi

Căci stropi de rouă cristalini,

S-au revărsat pe munţi, pe văi,

Şi pe grădinile de crini.



Doar peste lână sta întins

Un nor de strajă până-n zori,

Şi rouă nici nu s-a atins

De lâna de la tungători.



Şi-acum aş vrea cu toţi să ştiţi

Că cei ce-au fost întâi udaţi,

Au fost aceia izbăviţi

Iar noi eram cu toţi uscaţi.



Căci rouă care a căzut

Pe turmele lui Israel,

A fost întâi, la început,

Când Dumnezeu era cu el.



Iar noi, pământul cel uscat,

Abia la urmă am primit

Din harul binecuvântat,

Din rouă cerului slăvit.



Când ei căzură împietriţi,

Şi rouă nu i-a mai udat,

Atuncea noi am fost primiţi

Şi-n mântuire am intrat.



O, Ghedeoane, te-ai convins

Că DUMNEZEU e stânca ta?

O, iată, darul s-a aprins

La îndoială nu mai sta!



Şi Ghedeon dădu anunţ

În tot ţinutul adormit,

Din văi, din peşteri şi din munţi,

Acei ce-n luptă au venit.



Şi s-au încolonat în şir

Treizeci şi două mii de inşi,

Pornind spre muntele de mir

Spre Galaad cu toţi convinşi.



Dar cum să lupţi cu-aceşti soldaţi

Cu Madian cel furios?

Ce-avea ostaşi nenumăraţi

Şi pe cămile şi pe jos.



Dar nu-i nimic, oricâţi ar fi!

Atunci când Domnul e cu noi,

Un credincios cu zece mii

Se va lupta, nedând 'napoi.



"Şi-acum anunţă în popor

Acei fricoşi să plece acas'!"

Şi s-au întors miile lor-

Doar zece mii au mai rămas.



Căci mulţi chemaţi, dar cei aleşi

Au fost puţini, şi-atunci, şi-acum;

Chiar dacă-aici sunt foarte deşi,

Sunt rari pe-al pocăinţei drum.



Căci cei mai mulţi au fost fricoşi

Dar şi din cei care-au rămas,

Au fost destui necredincioşi

Ce pân' la urmă s-au retras.



Din zece mii, trei sute doar

Aveau şi trâmbiţi şi ulcior,

Alegerea e azi prin har

Ca şi atunci lângă izvor.



Căci Domnul i-a descoperit

Pe luptătorii Lui viteji,

Pe-acei ce apa-au limpăit

Şi la fântână au stat treji.



Căci cel ce stă cu faţa-n jos

Nu poate fi la luptă dus,

Căci luptătorul credincios

El luptă cu privirea sus.



Şi Domnul iarăşi i-a vorbit

Lui Ghedeon, în chip ciudat,

Şi la-nvăţat, l-a instruit,

Căci lupta s-a apropiat.



Dar parcă te-nspăimânţi când ştii

Că-n urma ta-s trei sute doar,

Iar Madian cu zeci de mii

Stătea în corturi pe hotar!



Dar Domnul zice: "I-am sortit

Pe-aceştia toţi spre-ai nimici!"

Şi-n noaptea ceea au pierit

O sută douăzeci de mii.



Căci nu-i nevoie să luptaţi

Cu arme noi, cu pumnu-n vânt,

Ci doar din trâmbiţi să sunaţi

Căci sabia i-al Lui Cuvânt.



Şi Ghedeon s-a coborât

În tabăra lui Madian,

Când ei cu toţi au tăbărât

Şi-au adormit lângă Iordan.



Căci Împăratul i-a trimis,

Conducătorului, de sus,

S-audă-n taina unui vis

Ce-un om, la un alt om i-a spus.



"Vai, domnule, ce vis ciudat!

O pâine dinspre Israel,

Al nostru cort l-a răsturnat

Şi praful s-a ales de el."



Iar celălalt, cu tristu-i ton,

Ca un prooroc a tâlcuit,

"Să ştii, c-acesta-i Ghedeon,

Acel viteaz israelit.



Să ştii că Dumnezeu ne-a dat

Spre nimicire-n mâna lui."

Iar Ghedeon i-a ascultat

Ascuns în dosul cortului.



Şi se-aruncă cu faţa-n jos

Şi-atunci l-a binecuvântat,

Pe DUMNEZEUL lui milos,

Că-ntre vrăjmaşi la-mbărbătat.



Şi s-a întors spre-a-mbărbăta

Pe-acei trei sute din câmpii,

Ce aşteptau spre-a se lupta

Cu Madian, cu zeci de mii.



"Voi fraţi, la mine să priviţi!

Să faceţi tot ce fac şi eu!

În urma mea cu toţi veniţi,

Că-n faţă merge DUMNEZEU!"



Părea o noapte de mister,

Madianiţii toţi dormeau,

Nici stele nu vedeau pe cer,

Doar Ghedeon cu-ai lui vedeau.



Purtând micuţele făclii

Ascunse-n vasele de lut,

Căci DUMNEZEU îi instrui

Spunându-le ce-i de făcut.



Şi s-au oprit cu toţi pe loc

Şi-ulcioarele şi le-au distrus,

Atunci făcliile cu foc

Le-au ridicat cu toţi în sus.



Şi trâmbiţele cu ecou,

Şi ei strigau cu-acelaşi ton,

Că-i sabia lui DUMNEZEU,

Şi sabia lui Ghedeon.



Păreau că-s heruvimi în zbor

Cu-aripi de foc nemistuit,

Când i-au văzut vrăjmaşii lor

S-au 'spăimîntat, s-au îngrozit.



Căci era noapte, n-au văzut,

Madianiţii între ei

Cu săbiile s-au bătut

Şi s-au luptat ca nişte lei.



Căci fiecare aşa credea,

Că el loveşte un evreu,

Şi-ostaşul speriat nu ştia

Că el lovea-n colegul său.



Şi sângele curgea şuvoi,

Iar trîmbiţele răsunau,

Căci era noaptea de război,

Şi toţi înspăimîntaţi fugeau.



Şi-n groaznicele bătălii

În noaptea-ceea au pierit,

O sută douăzeci de mii

Căci sabia i-a nimicit.



Şi-atunci fricoşii împăraţi

Luând cămilele de frâu,

Cu-o parte mare de soldaţi

Dădură fuga peste râu.



Dar Ghedeon nu i-a iertat,

I-a urmărit până i-a prins

Şi i-a bătut, i-a dezarmat,

Şi Madian a fost învins.



Voi fraţii mei, de la amvon,

Oricât de iscusiţi aţi fi,

Cu sabia lui Ghedeon

Voi singuri nu veţi birui.



Căci sabia lui DUMNEZEU

Era întâi în fruntea lor,

Şi-n urmă slujitorul Său,

Venea viteazul luptător.



Lăsaţi întâi să meargă El,

Iar voi în urma lui veniţi,

Căci nu puteţi cu-al vostru zel

Pe Amalec să-l nimiciţi.



Că-nţelepciunea de la cer

E sabia Duhului Sfânt,

Iar voi cu sabia de fier,

Cu-al vost' talent, n-aveţi avânt.



Căci noi cu duhuri ne luptăm,

Cu oastea care a căzut,

De-aceea-n luptă îl chemăm

Pe-Acel ce-i sabie şi scut.



Căci El ne-a dat cereşti făclii

În ziua când ne-a botezat,

Şi ne-a făcut ai Lui copii

Şi trîmbiţe în mâini ne-a dat.



Deci răsunaţi de-acum mereu!

Din răsărit, pân' la apus,

Căci dragostea lui DUMNEZEU

E pentru noi toţi în ISUS."



Oricum, să nu priviţi 'napoi,

Înspăimântaţi de-a nopţii stea,

Priviţi la fraţii noştri' eroi,

Şi biruinţă veţi avea.



Al nostru comandant e sus,

Biruitor desăvârşit,

Slăvitul Ghedeon ISUS

Va fi cu noi pân' la sfîrşit.



AMIN