Poezie Cuptorul

CUPTORUL



Dionisie Giuchici

vol. 1 - "Domnul, nu eu!"



În valea Dura pe-nserat,

Vedeau cum pleacă lucrătorii

Ce toată ziua au lucrat

La schela chipului turnat,

De cum se arătară zorii.



Căci trebuia să-l suie sus,

Să-i cânte lung fanfaronada,

Căci împăratul lor le-a spus

Căci au o sarcină de dus

De ziua când va fi parada.



Şi mergea lucrul ca pe roţi

Căci toţi lucrau cu-mbărbătare,

Căci trebuia mai sus de toţi

O sutădouăzeci de coţi

Sa aibă chipul lor cel mare.



Şi l-au turnat ca din poveşti

Cu dibăcie aurarii,

Căci degetele omeneşti

Fac şi asemănări cereşti

Cu iscusinţa lor fierarii.



Căci Nebucadneţar a vrut

Să se înalţe mai presus

Decât haldeii din trecut,

Atuncea prin chipul cel mut

Întreg imperiul şi-a supus.



Dar nu era încrezător

De-aceea ordine a dat,

Să-i facă iute şi-un cuptor

Sa bage frica în popor,

Şi-n slujitorii lui de stat.



Căci ştiţi, acolo printre ei

Erau şi câţiva sortiţi

Sa fie robi, erau iudei

Ce nu se închinau la zei

Şi nici la idolii ciopliţi.



Căci DUMNEZEUL lor slăvit

Le-a dat porunci pe pietre-n scris

Şi către Moise a vorbit

"Să nu va faceţi chip cioplit!

Căci Eu sunt DOMNUL!" El le-a zis.



Dar Doamne, cum să mai păzeşti

Porunci, de care alţii fug?

Şi mai ales când te găseşti

În Babilon, şi când slujeşti

În al robiei aspru jug.



Dar DOMNUL tocmai asta vrea

Din partea celui credincios,

Între vrăjmaşii lui să stea

Ca o lumină, ca o stea,

Să fie farul luminos.



Căci uite câţi haldei sfioşi

Se-nchină la un chip turnat,

Că-adevăraţii credincioşi

Sunt foarte rari, că-s mulţi fricoşi

Chiar dacă ei s-au botezat.



În Babilonul plin de zei

Erau mai mulţi israeliţi,

Dar unde sunt ceilalţi iudei?

Că-n valea Dura numai trei

Stau în credinţă neclintiţi.



Căci oaspeţii s-au adunat

Şi-orchestrele cântau mereu

Că-i ordin de la împărat,

În faţa chipului turnat'

Să se închine toţi, la zeu.



Să se aplece până jos,

Cu faţa până la pământ,

În faţa chipului frumos,

Căci împăratul e voios

Căci toţi se tem de-al lui cuvânt.



Şi-un glas prelung a dat de zvon

Că-n vale a-nceput serbarea.

Trompetele să deie ton

Că-i sărbătoare-n Babilon

La chip să-i deie toţi onoarea.



Şi-n trâmbiţe, şi în cimpoi,

Şi tobele ţineau măsura,

Căci sărbătoarea e în toi

Iar oamenii ca nişte oi

S-au proşternut în valea Dura.



Şi-n timp ce ei stăteau lungiţi

Pe vatra văii cu lumină,

La mijloc trei israeliţi

Stau în picioare neclintiţi

Căci ei la idoli nu se-nchină.



Şi-atunci aleşii dregători

I-au spus la marele-mpărat,

Că-n miile de slujitori

I-au prins pe trei nepăsători

Ce-au necinstit chipul turnat.



"Aş vrea să-i văd şi eu pe-acei"

Le zise foarte supărat-

Şi iată tinerii evrei

Veniră-n faţa lui toţi trei

Căci împăratul i-a chemat.



"Ia spuneţi-mi, ce s-a-ntâmplat?

N-aţi înţeles? sau nu aţi vrut?

De ce voi nu v-aţi închinat

La chipul ce l-am ridicat?

Să fie lumii de temut!



Acum fiţi gata! nu mai staţi!

L-al muzicii semnal sonor,

La chipu-nalt să vă-nchinaţi!

Căci de nu, veţi fi aruncaţi

În flăcările din cuptor!



Şi-aceasta fără echivoc

Şi fără a mai prevesti!

Căci eu vă pedepsesc pe loc!

Şi care Dumnezeu, din foc

Mai poate a vă izbăvi?"



"O, DUMNEZEUL nostru poate

Ca să ne scoată din cuptor!

Şi chiar din mâna ta, 'mpărate!

Căci El e mai presus de toate,

El e Stăpânul tuturor!



Şi chiar de n-ar interveni

Cereasca mână salvatoare,

Şi-n flăcări dacă ne-am topi,

La idoli noi nu vom sluji!

Căci ei sunt morţi şi n-au suflare.



"Atunci de şapte ori mai tare

Să ardă flacăra-n cuptor!

Căci uite ce neruşinare!

Trei robi, cu încăpăţânare

Se ţin de-nvăţătura lor."



Şi i-au legat cu străşnicie,

Cu hainele ce-aveau pe ei,

Să fie arşi ca mărturie,

Întregul Babilon să ştie

De moartea celor trei iudei.



Şi-n topitorul de aramă

I-au aruncat pe-acei legaţi.

Dar iată, focul se destramă,

Iar tinerii fără de teamă

Stau în picioare dezlegaţi.



Căci DUMNEZEUL lor trăieşte!

Şi le-a trimis în ajutor

Un înger, care-i sprijineşte,

În clipa grea îi întăreşte,

Ca să reziste în cuptor.



Atunci monarhul vru să vadă

Ca răzbunare, doar cenuşa.

Lăsând întreaga lui paradă,

Dar Doamne! nu putu să creadă

Când la cuptor deschise uşa.



Un Fiu de DUMNEZEU veghează

Asupra celor trei eroi!

Căci ei pe Domnul îl urmează,

Iar focul numai le botează

Credinţa ce-o avem şi noi.



Nu-l lasă Domnul niciodată

Pe credinciosul slujitor!

"Voi robii Lui fără de pată

Îi cheamă împăratu-ndată-

Veniţi afară din cuptor!



Căci DUMNEZEUL vostru mare

E-Atotputernic, El e sfânt!

El e stăpân peste cuptoare,

Şi peste cer şi peste soare,

Şi peste ape şi pământ.



Spre slava lui dumnezeiască

Eu dau poruncă tuturor!

Mulţimea toată să-l cinstească!

Căci strălucirea Lui cerească

A fost văzută în cuptor."



Şi biruinţa prin credinţă

Schimbă al ţării-ntregi credeu.

Căci toţi luară cunoştinţă

Că mai presus de-orice fiinţă

E DOMNUL, veşnic, DUMNEZEU.



De-atunci pe-al vremii calendar

Trecut-au mii de ani în zbor,

Şi alţi păgâni cu gând murdar

La fel ca Nebucadneţar

Trecut-au sfinţii prin cuptor.



Dar Vegheatorul n-a lipsit.

A fost cu-ai Săi în orice loc.

Căci DUMNEZEU i-a sprijinit

Pe sfinţii care i-au slujit,

Trecând prin ape şi prin foc.



Când sângele curgea puhoi,

Când fiarele i-au sfîşiat,

Ei s-au luptat, n-au dat 'napoi,

HRISTOS la robii Lui eroi,

Cununi de slavă le-a păstrat.



Că-n suferinţele de-acum

E cântărit orice suspin,

Iar când sfârşim al căii drum

Şi vom lăsa tot ce-i acum,

Ne-aşteaptă slava fără chin.



De-aceea, nu vă-nspăimîntaţi!

Voi, preaiubiţii Lui eroi,

Atunci când sunteţi încercaţi

Priviţi la vechii voştri fraţi

Căci iată, DOMNUL e cu noi!



Căci nu suntem ai nimănui,

Avem un DUMNEZEU slăvit!

Ce dă viaţă orişicui

Căci toţi depind de mâna Lui,

Căci El pe toate le-a-ntocmit.



Voi tineri, floare de argint,

Luaţi exemplul celor trei,

Cu-acelaşi zel, cu-acelaşi sprint,

Căci flăcările de iacint

Vă dau curaj, vă dau temei.



Cuptorul nu e un blestem,

Pentru aleşii DOMNULUI.

El e cântarul cel suprem

De care cei fricoşi se tem,

Dar în credinţă frică nu-i!



Căci prin credinţă au trecut

Pe mare, ca şi pe uscat,

Şi zidurile au căzut

Când s-au rugat cei ce-au crezut

Urgiile au încetat.



Căci prin credinţă biruieşti

Oricât de încercat ai fi.

Chiar dacă-n valuri te găseşti

Când la ISUS HRISTOS priveşti

Furtuna se va potoli.



Şi chiar de-ar fi ca să ne ceară

Ca lui Daniel, ca celor trei,

Să ne-nchinăm şi noi la fiară,

Vom spune NU! şi-a zecea oară,

Oricât de mare-i semnul ei.



Noi ne-nchinăm lui DUMNEZEU

Aşa ca tinerii iudei.

Şi nu ne-nfrică chinul greu,

Nici Nebucadneţar cel rău,

Nici slujitorii lui mişei.



Căci dincolo de-acest cuptor,

De-acest babilonian furnal,

E-al fericirii viitor,

E cerul slavei, fără nor,

E râul vieţii de cristal.



Şi vom vedea precum e scris

Ierusalimul nou gătit,

Cerescul loc, ţara de vis,

Cu temelie de iaspis,

Ca o mireasă-mpodobit.



Şi-acolo-n slava fără nor

Le-om strânge mâna fericiţi,

La tinerii ce în cuptor

Au vrut să-şi dea viaţa lor

Numai să fie mîntuiţi.



Şi împreună vom cânta

Un imn, spre slava Celui Sfânt,

Şi lângă DOMNUL toţi vom sta

Căci El prin rai ne va purta,

Pe-aripi cereşti, pe-aripi de vânt.



De-aceea să priviţi în sus

Voi fraţi, în fiecare zi!

Căci nu mai este mult de dus

Şi în curând HRISTOS ISUS

Cu răsplătirea va veni!



AMIN