Poezie Estera (2)

ESTERA (2)



Dionisie Giuchici

vol. 1 - "Domnul, nu eu!"



În plină noapte lină,

Sub raza argintie,

La Susa în grădină

E multă veselie.



Serbare-mpărătească

Cu multă strălucire,

Ca lumea să privească,

Şi lumea să admire.



Covoare felurite,

În stiluri colorate,

Şi paturi aurite

Şi pietre pavazate.



Pe-alei imaculate

De-un lux superior,

Se-adună din cetate,

Mulţime de popor.



Căci graţia-i nespusă

Iar mesele sunt pline.

Bucatele sunt puse,

Ca să ia orişicine.



Ca omul cu plăcere

Să-şi stâmpere dorinţa,

Dar Dumnezeu ne cere

La toţi, -recunoştinţa-



Dar oamenii uitară

S-aducă mulţumire,

În sunet de fanfară

Şi-n cântec de iubire...



Şi-n curtea-mpărătească,

Şi-n parcul din grădină,

Petrecerea-i lumească

Paharele se-nchină.



Căci împăratul mare

Cu slava-i se mândreşte,

Să-l vadă fiecare

Ce tare străluceşte.



Şi le-arătă tot raiul

Din parc şi din palate,

Şi s-a întins alaiul

Şi-afară din cetate.



Iar culmea sărbătorii

Era planificată;

Împărăteasa ţării

De toţi e aşteptată.



Să vină dar afară

Cununa-mpărătească,

Ca frumuseţea-i rară,

Mulţimea s-o privească.



Dar fiinţa feminină

E plină de mândrie;

El o chemă să vină,

Ea nici nu vrea să ştie.



Căci frumuseţea rară

La marele ospeţe,

Te face de ocară,

Te umple de tristeţe.



Ruşine şi mânie

Pe faţă la-mpărat;

El o chemă să vie,

Dar ea l-a refuzat...



"Cum să te-asculte-o ţară

Când chiar a ta soţie,

Când ai chemat-o afară

A refuzat să vie!?



Iar vestea neascultării

O vei vedea cum creşte;

Pe tot cuprinsul ţării

De azi se răspândeşte.



Şi n-o să-i mai asculte

Nicicând pe soţii lor,

Femeile mai culte

Nici cele din popor.



De-aici multă ocară

În fiecare casă;

Femeile din ţară,

Privesc la-mpărăteasă.



Ascultă împărate,

Există o scăpare!

De vrei să faci dreptate,

Ea cere răzbunare!



Să-i iei destoinicia

Şi titlul de soţie!

Şi toată-mpărăţia,

Supusă-ţi va fi ţie.



Şi-n locul ei să fie

O tânără mai bună.

Cu dreptul de soţie,

Şi dreptul la cunună.



Căci fete sunt mulţime,

Alege-ţi împărate,

Şi lasă-le să cadă

Pe cele îngâmfate."



Şi sfatu-nţelepciunii

A fost îmbrăţişat;

Ce hotărâră unii,

Plăcu la împărat.



...Şi la palat pe trepte

Se urcă şi coboară,

Fecioare înţelepte

De-o frumuseţe rară.



Din marea-mpărăţie

S-a adunat esenţa;

La tronul de domnie,

E mare, concurenţa.



Căci zarul se aruncă,

Dar sorţul hotărăşte;

Că unul dă poruncă,

Iar altul împlineşte.



C-aşa le-a fost sorocul

În numărul de zile;

Dar una-i cu norocul

Din multele copile.



Şi-n camere alese

Şi bine îngrijite,

Frumoasele crăiese

De fameni stau păzite.



Dar iată şi-o copilă

Din prinşii de război,

Se urca... mai în silă...

Pe trepte... mai 'napoi...



Estera... ce plăcută!

Ce zâmbet prietenesc!

Ea parc-a fost născută

Din neamu-mpărătesc...



Şi fata nici nu ştie

C-a fost planificată

De CEL din veşnicie,

Să fie-ncoronată.



Căci Diavolul orbise

Întreaga omenire;

În noapte îi închise

Şi-n oarbă rătăcire.



De-aceea eşti chemată

Estero să te sui,

La-mpărăţia toată

De Dumnezeu să spui.



Estera e frumoasă,

Iar neamul ei e sfânt;

"Să fie-mpărăteasă!"

-E ultimul cuvînt-



Dar oare vrea să steie,

Duşmanul de Satan?

Căci iată-a doua cheie,

E-n mâna lui Haman.



Estera e soţie

Aleasă de-mpărat;

Haman la-mpărăţie,

E-ntâiul magistrat.



Afară, la intrare,

Iudeul Mardoheu,

Stătea la poarta mare

Şi urmărea mereu,



Cum sfetnicii coboară

Şi suie la palat,

Cu treburi de prin ţară,

Şi treburi din regat...



Iar marea bătălie,

La poartă are loc;

Căci duhul de mândrie,

Se-aprinse ca un foc,



Că marele ministru

Nu-i salutat ca zeu...

Şi s-a mâniat sinistru

Haman pe Mardoheu...



Şi-n lupta pentru sfeşnic,

E-un prinţ şi-un cerşetor;

Dar mâna CELUI Veşnic,

La sfinţi dă ajutor....



Şi prinţul chibzuieşte

O tristă răzbunare;

Căci cine îl opreşte?

Doar împăratul mare...



Să piară toţi iudeii

Poporul CELUI SFÂNT,

Că nu respectă "zeii"

Ce umblă pe pământ.



Iată-ncuviinţarea

E-n mână la-mpărat.

Haman cu aprobarea

Coboară din palat...



Porunca-i sigilată,

Trecută prin inel,

Să afle-ntreaga gloată

De marele măcel.



Şi jalea se întinde

Iudeii vor muri;

Haman pe-argint îi vinde,

Să piară într-o zi.



Dar ce redeşteptare!...

Iudeii s-au trezit,

Şi-n bocet fiecare

Au plâns şi s-au căit...



Căci Doamne, cum să piară

Poporul lui Hadasa?

De jalea de afară

Află şi-mpărăteasa.



Şi-n post şi rugăciune,

Trei zile-a stăruit

Ştiind că-l va răpune

Pe cel nelegiuit.



Şi clipa-i potrivită,

Vrăjmaşul e bătut;

Estera îl invită

Să-i deie de băut...



Şi-atunci e întrebată

De marele-mpărat;

De ce e supărată?

Şi ce i s-a-ntâmplat?



Estera e oprită

Să-i spună ce o doare;

Şi-atuncea îi invită

Şi-n ziua următoare.



Haman s-a-ntors acasă.

E plin de bucurie,

Că-i invitat la masă

Şi-a doua zi să vie...



"Dar ce folos de soartă,

De tot ce am şi sunt,

Când Mardoheu la poartă

Sfidează al meu cuvânt.



Când robii mi se-nchină,

El stă nepăsător;

Şi-aceasta mă-nvenină

În faţa tuturor."



"Alungă-ţi întristarea,

Un rob e-n faţa ta;

Adu-ne aprobarea

Şi îl vom spânzura."



Şi răii se-adunară

Şi-un lemn au ridicat,

Ca Mardoheu să piară

Pe-acesta, spânzurat....



Dar ce e la cazarmă?

Şi ce e la palat?

De nu mai vrea să doarmă

Nici marele-mpărat...



Prin cronici răsfoieşte

Să-şi biruie coşmarul;

Şi-ascultă cum citeşte

Din suluri cronicarul.



Şi iată o lucrare

De care-şi aminteşte,

Şi-această întîmplare

De Mardoheu vorbeşte...



Cum omul de la poartă

De moarte l-a scăpat;

Dar fapta era moartă,

Uitată de-mpărat.



De oameni e uiatată,

Dar DOMNUL DUMNEZEU,

Nu uită niciodată

Pe-un credincios al Său!



Şi fapta era mare,

Dar n-a fost răsplătită;

Ce tainică lucrare

În clipa potrivită!



De-aceea-ţi pieri somnul,

De-aceea, împărate,

Căci Mardoheu la Domnul,

A plâns şi astă noapte.



Şi iată răsplătirea

E-n mână la-mpărat;

Haman cu uneltirea

Şi el s-a prezentat.



Şi clipa se perindă

În clipa următoare;

Că unu-i vrea osândă,

Iar celălat onoare.



Dar cine ştie gândul?

Căci gândul e ascuns...

Şi iată veni rândul

Haman să dea răspuns;



"Haman, te-ntreb pe tine

Şi spune-mi ce gândeşti?

Când vrei să faci un bine,

Pe-un rob ca să-l cinsteşti,



Cum e mai onorabil,

Şi cum e mai frumos?

Haman era amabil

Şi foarte bucuros,



Crezând că împăratul

Pe el îl are-n plan;

De-aceea-i ceru sfatul,

Părerea lui Haman.



"Răsplata-mpărătească

E drept, se deosebeşte,

Că lumea-o să privească,

Şi lumea te vorbeşte.



Răsplata-i ideală

Ar fi, de vrei s-o faci,

În haina ta de gală

Pe-acela să-l îmbraci!



Şi calul tău, şi toate

Cum ţi se face ţie;

Să meargă prin cetate

Condus de o solie,



Ca lumea să-l privească

Pe noul împărat;

Iar solul să rostească

Un scurt mesaj de stat."



"Încântător, e bine,

Pe Mardoheu ia-l sus,

Hamane, pentru mine,

Şi fă-i tot ce mi-ai spus."



...Şi iată-i la paradă

Un prinţ şi-un cerşetor;

Ca lumea să îl vadă

Pe cel biruitor.



Haman deveni slugă,

Iudeul, împărat;

Şi chiar de-ar vrea să fugă,

Nu-i cale de scăpat...



Şi ce-a ajuns rivalul!

Vai, Doamne, ce-ntâmplare!

Haman conduce calul,

Iar Mardoheu, călare...



Şi lumea se adună

La Susa pe alei,

S-asculte ce-o să spună

Haman, despre iudei....



Deasupra era cerul

Şi tuturor li-e frică;

Haman e mesagerul

Ce taina le-o explică;



"C-aşa i se cuvine

Să fie răsplătit,

Acel ce face bine,

Cu bine e primit!"



Iar când s-a-ntors acasă

Bătută rău himera,

L-au şi chemat la masă,

La-ospăţul lui Estera.



Ca prada s-o răpească

Din ghiară de la leu,

Şi-asfel să-şi izbăvească

Tot neamul ei iudeu.



"Dar cine-i vinovatul?

Şi cine-i trădătorul?

-Îi zise împăratul-

Ce ţi-a vândut poporul...



Şi îngerii grămadă

Se-adună din Seol,

Să ia a morţii pradă;

Haman e dat de gol...



Porunca-i anulată,

Iudeii-s graţiaţi;

Haman şi casa-i toată,

La moarte-s condamnaţi.



Căci dinte-i pentru dinte,

Dar noi prin har trăim.

Cum ei loveau 'nainte,

În duhuri noi lovim.



Şi prin Estera, iată,

Şi-umilul Mardoheu,

Află întreaga gloată,

Că este Dumnezeu.



De-atunci trecură anii

Şi lupta-i tot mai mare

Căci iarăşi vin hamanii

Să ceară închinare.



Dar Domnul umileşte

Pe-acei ce se mândresc,

Şi-n luptă-i sprijineşte

Pe-acei care-L iubesc.



Tu frate Mardohee

Fii tare în credinţă!

Căci Domnul o să-ţi deie

În luptă biruinţă.



Iar voi să fiţi Estere

În post şi rugăciune;

Căci Dumnezeu ne cere

La toţi, -înţelepciune-.



Iar culmea sărbătorii

Va fi în ceruri sus,

Când toţi biruitorii

Vor sta lângă Isus!



AMIN