Poezie Iefta

IEFTA



Dionisie Giuchici

vol. 1 - "Domnul, nu eu!"



În cronicile sfinte

Citim de-atâtea ori

Spre-aducerea aminte

De vechii luptători;



"De Moise, de Ilie,

De David cel înfipt,

De mica-mpărăţie

Adusă din Egipt.



Trecuţi prin focul lavei,

Prin gropile cu lei,

Căci Dumnezeul slavei

A fost mereu cu ei.



Prin ape, prin pustie,

Prin foame, prin război,

În Cartea Sfântă scrie

Ca pildă pentru noi.



Aş vrea din toate cele

Din ape, din talaz,

Din miile de stele

Să vă prezint un caz.



Un caz oricum aparte,

Ce se-ntâmplă odată,

Cum scrie-n Vechea Carte

De-o fiică şi-al ei tată.



Nu-i mică întâmplarea,

E ceva mai duios,

Căci ştiţi că încercarea

E pentru credincios.



Şi poate câteodată

Mai zicem: "E prea greu!"

Dar cel ce dă răsplată

La urmă-i Dumnezeu.



Când ne păzim credinţa

Şi nu ne dăm-napoi,

Chiar dacă juruinţa

Loveşte drept în noi.



"O, fiica mea, mă doare!

Cum m-ai lovit de greu!

Chiar tu, spre-ntâmpinare

Să vii? copilul meu!



Nu se putea un altul?

O alta? sau un miel?"

Nu! fiindcă Prea Înaltul

S-a înţeles cu el.



Cu Iefta, ştiţi cu cine,

Cu cel ce s-ajurat:

"Dacă vei fi cu mine

Şi mă ajuţi să-l bat,



Pe-Amon şi-a lui putere,

Armata ce-o conduce,

Atunci la-napoiere

O jertfă-Ţi voi aduce!



Îţi jur Ceresc Părinte

Că orişicine-ar fi

Ce-mi va ieşi-nainte

Pe-altar Ţi-l voi jertfi!"



Şi se roşise vadul

Şi apa din Arnon,

Căci Iefta şi Galaadul

L-învinse pe Amon.



L-a-nvins, că-n bătălie,

În marele măcel,

Acel din veşnicie

A fost cu Israel.



Că nu-i pe lume-armată

Să poată trece pragul,

Când Domnul se arată,

Când El ridică steagul.



Viteazul cu putere

Spre casă-apoi se-ndreaptă,

Dar Doamne! ce durere

La poartă îl aşteaptă!



Chiar fata lui frumoasă

Spre-a lui întâmpinare,

Aleargă, e voioasă,

Şi-i cântă o cântare:



"Ce zi frumoasă, tată!

Au dispărut şi norii!

Trăiască a ta armată!

Şi toţi biruitorii!"



Ea-i cântă cu timpana,

E veselă, voioasă,

Că-l aştepta sărmana

Pe tatăl ei acasă.



"Nu eşti rănit, o tată,

La mâini sau la picioare?"

"Nu sunt rănit, dar iată

Că sufletul mă doare!



Tu mi-ai lovit fiinţa

Şi inima zdrobită!

Căci iată juruinţa

Nu poate fi ştirbită!



Mă doare şi mi-e milă,

Şi nu-mi găsesc cuvinte,

Căci tocmai tu copilă

Tu mi-ai ieşit-nainte!



Există vre-o scăpare?

Mă-ntreb, dar nu găsesc,

Păcatu-ar fi prea mare

Pe Domnul să-L minţesc!"



"O, tată, cum se poate

Să-ţi pierzi acum credinţa?

Tu fă-le-aşa pe toate

Precum ţi-e juruinţa!"



"Dar cum să-ţi spun? mă doare!

Căci norul care vine,

Această încercare

Loveşte chiar în tine!



Copilă neînvinsă,

Să te mai scap, nu pot!

Căci vei muri aprinsă

Ca ardere de tot!"



"Nu te-ntrista, sunt gata!

Cu toată bucuria!

Să mor! -îi zise fata-

Să mor, dar fecioria,



Dă-mi două luni de nuntă

Să plâng, să mă gătesc,

Pentru cetatea sfântă

Şi Mirele Ceresc!



Să-L pot privi în faţă

În haina fără pată,

Pe-Acel ce-mi dă viaţa

Şi-n veci îmi va fi Tată!



Să-mi poată-ntinde mâna,

Să mă aştepte-n prag,

Acel ce-mi dă cununa

Şi mi-e nespus de drag!"



Şi munţii răsunară

De plânsul copleşirii,

Căci tânăra fecioară

E-n pragul pregătirii.



Cum se topise lutul

Nu scrie-n Testament,

Dar ştim că tot trecutul

Va fi un nou prezent.



Fecioară chibzuită,

Biserică aleasă,

Eşti oare pregătită

Să fii a Lui Mireasă?



În munţi şi vizuine

Se face pregătirea,

Cu lacrimi şi suspine

Să poţi să prinzi răpirea.



Priviţi la vechea fată

Surori din adunare,

Ce sfântă, ce predată,

Supusă-n ascultare!



Putea cu-mpotrivire

Să zică: "Tată, nu!

Pe-altarul de jertfire,

Pe-aceşta du-te tu!



Tu ţine-ţi pocăinţa

Aşa cum ai simţit,

Eu n-am cu juruinţa

Nimica de-mpărţit!"



Şi partea cea mai multă

Din cei ce-ar vrea răpirea,

Părinţii nu-şi ascultă,

Ei vin cu-mpotrivirea.



Nu dragul meu, cu sila

Tu jertfa să nu dai!

Priveşte la copila

Ce-i gata pentru rai!



"Fă tată tot ce-ţi pare

Că-i sfânt, că nu-i prea mult!

Căci eu şi-n adunare

Şi-acasă te ascult!"



O, Doamne, fă copiii

S-asculte iar părinţii!

În urma poeziei

Să fie-aşa ca sfinţii.



Părinţilor le pune

În inimă dorinţa,

Ca-n post şi rugăciune

Să-şi ţină juruinţa.



Să-şi ţină legământul

Chiar viaţa de s-ar cere,

Căci Domnul e Cuvântul,

Viaţă şi-nviere.



AMIN