Poezie SUNT CĂLĂTOR

Călătorind pe-acest pământ, bătrân,

De când am apărut din ifinit!

Mă zbat s-ajung din nou pe-acel tărâm,

Şi să trăiesc acolo fericit.



Căci lumea care astăzi mă-nconjoară

Nu îmi oferă ceva glorios,

Decât amărăciune şi ocară,

Se varsă peste omul credincios.



Dar nu mă sperie purtarea lumii,

Căci şi Cristos a fost la fel primit.

Cu-atât mai mult, eu o fiinţă-a humii,

De ce-i din jur ades, sunt umilit.



Dar umilinţa pentru Dumnezeu

Îmi dă imbold să urc spre nemurire,

Acolo voi ajunge-odată eu

Când Domnul va veni pentru răpire.



Atunci voi părăsi de tot pământul,

Luându-mi zborul înspre infinit.

Când Cel din cer va proclama verdictul,

Întregul univers va fi oprit.



Mai ştiu că nu e mult şi voi vedea

Lucrarea ce-i descrisă în Scriptură,

Cuprinşi de spaimă mulţi vor alerga!

Să scape de a cerului Făptură.



Dar prea târziu va fi atunci, amice,

O viaţă-ntreagă Te-a rugat Isus

Să te întorci, privind mereu la cruce,

Ca să primeşti o graţie de sus.



Şi L-ai respins de fiecare dată,

Fără să te gândeşti la viitor!

Nu te-ai gândit la ţara minunată

Şi-ai renunţat l-al Domnului popor.



Ai vrut ca să trăieşti pe pământ bine ,

Deşi-ai trecut şi tu prin suferinţi!

Uitând căci în curând Cristos revine

Să-i ducă-acasă pe acei ce-s sfinţi!



Ascultă, dar, a Domnului chemare

Căci poate va fi ultima, amice,

Întoarce-te din starea vieţi tale,

Ca să trăieşti şi tu, cu noi ferice.



Iar eu ca muritor la fel ca voi

Mă lupt cu mine-n fiecare zi...

Dorind să mă înalţ înspre lumi noi

În ziua când Stăpânul va veni.



Veniţi dar azi mai mult ca orişicând

Să ne întoarcem către Dumnezeu

Căci se aude glasul Celui sfânt,

Care doreşte să ne ia din greu.



19.05.2008gl