Poezie Via lui Nabot

VIA LUI NABOT



Dionisie Giuchici

vol. 1 - "Domnul, nu eu!"



Şi privind cu lăcomie

În grădina pitorească,

El văzu frumoasa vie

Lângă casa-mpărătească.



Nu era un oarecare,

Este vorba de Ahab,

El e împărat, e tare,

Nu-i un luptător mai slab.



Via care-l ispiteşte

Lui Nabot îi aparţine,

Omul care-o îngrijeşte

Şi-o păstrează pentru sine.



El ar vrea ca să i-o strice,

Ca să pună-n locu-i straturi,

Dar Nabot nu se dezice

N-o dă pentru zarzavaturi.



"Uite, ţi-o plătesc! sau poate

Vrei o alta-n locul ei!"

Dar Nabot refuză toate

Nu se vinde la mişei.



"Ţine-ţi împărate-arginţii!

Nici pe-o mie, nici pe-o sută!

Via mi-au dat-o părinţii

Şi nu poate fi vândută!



Şi nu poate fi schimbată

Cu-n alt loc, c-o altă vie!

Căci prin lege-i sigilată

Şi îmi aparţine mie!



Şi nu-mi poate fi răpită

Căci îi sunt moştenitorul!

Via mea va fi păzită

Domnul este păzitorul!



Şi voi ţine piept furtunii

Orcine ar îndrăzni

Să-mi ia ce mi-au dat străbunii

Numi-o vor desţeleni!"



Nu se vinde moştenirea,

Nu se vinde ce e sfânt!

Nu se schimbă mântuirea

Cu nimic de pe pământ!



Însă orişicât ar ţine

El să-şi apere parcela,

Iată că păgâna vine

Cu furie, - Izabela.



"Eu îţi dau Ahabe via!

Nu eşti tu conducătorul?"

-Îl încuraja soţia-

"Ce-i Nabot? e slujitorul!"



Şi pornind ca o furtună

Cea stăpână peste tot,

Construise o minciună

Împotriva lui Nabot.



"Voi bătrâni ce ţineţi sfatul

Legii cu adevărat,

Iată, astăzi împăratul

Vă trimite-un vinovat!



Fapta care-l osândeşte

E grozavă, a hulit!

Legea deci îl pedepseşte

Ca să fie nimicit!



Ştiţi, cunoaşteţi rânduiala,

N-avem martori, însă voi

Nu încape îndoiala,

Veţi găsi acolo doi!



Doi bărbaţi pe care frica

Să nu-i sperie, nici biciu'!

Ştiţi, doi oameni de nimica,

Gata pentru sacrificiu.



Ei să meargă împreună

Şi să-şi dea acelaşi vot,

Proclamând a lor minciună

Împotriva lui Nabot.



Nu oricum, ci după lege!

Postul să topească gheaţa,

Iar la urmă, se-nţelege,

Pietrele să-i curme viaţa!"



Martorii cu sobrietate

Să-şi anunţe mărturia,

Ca mulţimea din cetate

Să-i ştie vinovăţia."



Şi ieşiră de la pândă

Cei ascunşi, numit Soborul,

Ca să-l ducă la osândă

Pe Nabot pe, "hulitorul."



Doamne, nici o apărare?

Omul e nevinovat!

Uite ce mulţime mare

Pe Nabot la-nconjurat!



Toţi cu pietrele în mână

Au ieşit ca să-l lovească,

Iar doi martori cu minciună,

Au ieşit ca să-l smerească.



"Noi, da, noi fără-ndoială

Pe-acest om l-am auzit,

Plin de-o mare îndrăzneală,

Cum pe Domnul L-a hulit."



"Atunci trebuie să moară

Ca şi viermele pe vatră!"

Toţi priviră cu ocară

Şi-l izbi întâia piatră.



Iar sărmanul se îndoaie

Şi se prăbuşi uşor;

Căci căzură ca o ploaie

Pietrele din mâna lor.



Şi se revărsă potirul

Peste el şi-a lui grădină,

Căci Nabot a fost martirul

Osândit fără de vină.



Şi se-ntunecă cetatea

De pornirea lor turbată;

Şi-atunci Cel ce e Dreptatea

Îi chemă la judecată.



I-a chemat ca să plătească

Sângele nevinovat,

Şi să nu mai făptuiască

Nimeni un aşa păcat.



Iată-l pe Ahab în vie;

Se crezu biruitor,

A crezut că nu se ştie

Care este vina lor.



Însă Domnul cântăreşte

Fapta celui vinovat,

Iar la urmă răsplăteşte

Fiecărui ce-a lucrat.



"Nu vei coborî în pace

În ţărână, liniştit!

Ce-ai făcut, ţi se va face!

Omule nelegiuit!



Eşti în rând cu ucigaşii!

Vei fi aruncat afară!

Te vor nimici vrăjmaşii

Pentru fapta ta murdară!



Ai frânt cumpăna dreptăţii

Şi cu falşii te-ai unit!

Căci prin oamenii cetăţii

Pe Nabot l-ai nimicit!"



Şi lovindu-l drept săgeata

Trasă de păgâne mâini,

Ahab îşi primi răsplata,

Sângele-i fu lins de câni.



Izabela cea vopsită

A căzut lângă palat,

Iat-o, şi ea-i pedepsită

Pentru sângele vărsat.



"Eu îţi dau Ahabe via!

Dacă tu te uiţi spre cer

Şi nu-ţi ţii împărăţia

Sub toiagul tău de fier!"



"Eu!" - a îndrăznit păgâna,

Iar Ahab căzu înfrânt,

O lăsă să-ntindă mâna

Şi să verse sânge sfânt.



"Eu!" se-amestecă soţia

Fratelui conducător,

"Lasă-mă să tai eu via

Ca să-ţi fie mai uşor!"



Dar Nabot te întristează,

El nu-ţi dă ce-au dat părinţii,

El e tare, nu cedează,

El e cum au fost şi sfinţii.



Banii nu îi schimbă firea,

Când l-auzi, te-apucă ciuda:

"Eu rămân cu moştenirea!

Daţi argintii toţi lui Iuda!"



Nu-l atrage înălţarea,

El mai bine vrea smerit,

Să rămână cu lucrarea

Darului făgăduit.



El mai bine vrea să moară

Ca să-şi apere ogorul,

Via lui, frumoasa ţară

Dată de Mântuitorul.



Nu e om să n-aibă vină,

Martori sunt şi azi destui,

"Dacă nu la prânz, la cină,

I-o vom face noi şi lui!



Dacă nu se va supune

S-o ia mai încet cu harul,

Vina-aceasta i-o vom pune,

C-a hulit şi el Cezarul.



Nu se poate să nu pice

Când îl vor lovi bătrânii!

Sau cu vorbe, sau cu bice,

Sau cu spusa lor păgânii."



După cum e scris în Carte,

Fără frică şi ruşine,

Fraţi pe fraţi s-or da la moarte

Crezând că vor face bine.



Pe Isus Mântuitorul,

Răii L-au dispreţuit,

Preoţimea şi soborul,

L-au strigat că a hulit.



Şi L-au dus să-l răstignească

Ca să le rămână via,

Moştenirea Lui cerească

Cei aleşi, împărăţia.



Cum au procedat străbunii

Cu Nabot, cu cel răpus,

Tot aşa tatăl minciunii

Procedă şi cu Isus.



Dar în orice disperare

Se aude în pustiu

Glasul de îmbărbătare:

"Dumnezeul meu e viu!"



Ca să ştie lumea toată

Prin al Domnului Cuvânt,

Că există-o judecată

Mai la urmă pe pământ.



Când Hristos la toţi urmaşii

Le va da împărăţia,

Atunci vor vedea vrăjmaşii

Căci a sfinţilor e via.



Atunci orişice femeie

Ce la idoli s-a-nchinat,

Trebuie-napoi să deie

Sângele ce l-a vărsat.



Fiii lui Ahab, mişeii

Cu-a lor false mărturii,

Colo în cuptorul văii

Vor fi aruncaţi de vii.



Voi Naboţi, ce ţineţi via

Prin credinţa celor sfinţi,

Nu vă vindeţi veşnicia

Oamenilor, pe arginţi!



Nu lăsaţi să pună straturi

În a voastre piepturi firea!

Nu se dă pe zarzavaturi

Roadă Duhului, iubirea.



Via voastră sufletească

Nu se poate-nlocui!

Că-i de-origine cerească,

E de sus din veşnicii.



Este marea moştenire

Sus, acolo-n partea dreaptă,

Locul de neprihănire,

Locul care vă aşteaptă.



De aceea nu vă-nfrice

Izabela cea păgână!

Domnul poate să ridice

Trupurile din ţărână!



Ţineţi numai cu tărie

Adevărul şi credinţa!

Fiindcă Dumnezeu vă ştie

Şi necazul, şi dorinţa.



Dumnezeul sfânt v-aşteaptă

Să vă dea cununa vieţii!

Pentru lupta voastră dreaptă,

În grădina frumuseţii.



Atunci veţi uita ocara

Chinuirilor cumplite,

Căci a voastră va fi ţara

Visurilor împlinite.



Veşnicia fericirii

În dumnezeiescul crâng,

Va fi locul odihnirii

Pentru fraţii care plâng.



Nu se poate-aici descrie

Slava celui credincios,

Doamne, dă-ne Tu tărie

Să fim ca Isus Hristos!



Să păzim a noastră vie

Ca Isus, să fim la fel!

Până când în veşnicie

Ne vom duce sus la El.



AMIN