Poezie NU VREAU SA UIT

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 73
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/16156-nu-vreau-sa-uit]NU VREAU SA UIT[/url]

NU VREAU SA UIT



Evrei 12:2

„Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre,

adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte,

a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea,

şi stă la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu."

*****

Nu vreau să-mi amintesc de vremea...,

De zile când de păcat eram înlănţuită.

Când lumea îmi ţinuse-n somn vrerea

Şi nu vedeam cum pot fi izbăvită.



Şi cugetul şi mintea erau înceţoşate,

Eram făptură cu pasuri disperate.

Până-ntr-o zi când zori îmbrăţişate

Cu dragostea, mi-au dat libertate.



Nu vreau să uit acea zi minunată...,

Când s-au clătinat stâlpii nelegiuirii,

Şi-n cer era sărbătoare, c-o păcătoasă

Prin credinţă făcea legământ mântuirii.



Şi-un nou veşmânt ţesut din îndurare,

Primit-am spre înălţimi ca să m-avânt.

Fereastră mi-a deschis peste hotare,

S-ajung la uşa umilinţei unui Sfânt.



Cuvântul cald şi dulce pentru suflet,

Mi-a arătat că drumu-i ascultare.

Să stau în veghere la al meu umblet,

Pe drumul pe care a scris Isus, iertare.



Nu vreau să uit că Isus a suferit crucea,

Ca eu să am parte de-a mântuirii bucurie.

A suferit pentru mine dispreţul şi ruşinea,

Cu o iubire divină, ce stă veşnic mărturie.

Amin!

SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie NU VREAU SA UIT | Salvatorul.ro
meniu prim
" DE VREI SĂ FII IUBIT, FII VREDNIC DE IUBIRE! "