Poezie CREDINTA LUI AVRAAM (2)

CREDINŢA LUI AVRAAM



Dionisie Giuchici

vol. 1 - "Domnul, nu eu!"



Dumnezeul minunat

Pe Avraam şi-a lui soţie,

El i-a binecuvântat

Cu nespusă bogăţie.



Domnul l-a chemat să vină

Din Haldeea, din Haran.

La o naţie străină

Ca străin în Canaan.



Şi i-a arătat hotarul

Ţării binecuvântate,

Unde vor zidi altarul

Fiii erei depărtate.



Şi pornind in cercetare

Din Herşeba la Betel,

În aceea ţară mare

Dumnezeu a fost cu el.



Şi mergând mereu-nainte

Spre acelaşi răsărit,

Domnul cu a Lui cuvinte

L-a strigat şi i-a vorbit.



"Nu te teme de popoare

Avraame, căci Eu sunt

Răsplătirea ta cea mare!"

I-a zis Dumnezeul sfânt.



"Uite ţara aceasta lată

Cu întinsele-i câmpii,

Ţi-o voi da-o ţie toată!

Ţie şi la ai tăi copii.



Îţi voi da un nume mare,

Te voi binecuvânta!

Neamuri multe şi popoare

Vor fi seminţia ta.



Avraame! -zise Domnul-

Lasă-ţi gândurile grele,

Lasă-ţi pentru o clipă somnul

Şi te uită sus la stele!



Şi te uită la ţărâna

Care s-a topit din munte!

Numără de poţi cu mâna

Toate boabele mărunte!"



Şi privind Avraam spre zarea

Depărtării, pe-nserate,

L-a cuprins profund mirarea

Văzând oşti nenumărate.



Uriaşele castele

Şi palate transversale,

Omul se uita la stele

Ca la crinii cu petale.



Orionul, Ursa Mare,

Zodiacul, Carul Mic,

Sori gigantici, plutitoare,

Atârnate pe nimic.



Şi atâtea constelaţii

În imense galaxii,

În nemărginite spaţii,

Stele mii şi zeci de mii.



Domnu-a zis: "Dacă se poate,

Dacă e vre-un om în stare

Să le numere pe toate,

Atunci fără ezitare.



Vor fi număraţi şi fii

Lui Avraam cel credincios;

Toţi urmaşii seminţiei

Sfinţii lui Isus Hristos."



"Doamne, cum să poţi să numeri

Pulberea strălucitoare?"

Avraam dădu din umeri:

Nu se poate, nu-i în stare!



Numai Unul singur ştie

Numărul şi dimensiunea

Dumnezeu din veşnicie

Căci El e Înţelepciunea!



El le-a calculat distanţa

Spaţială dintre ele,

Şi le-a întărit substanţa,

Şi-a creat mulţimi de stele.



Avraam, cu toată fiinţa

A crezut Cuvântul Sfânt.

A crezut făgăduinţa

Veşnicului Legământ.



Şi pornind pe-aceleaşi urme

Ca şi Abel în trecut,

Se făcu păstor de turme

Omul care a crezut.



Şi i se-nmulţiră mieii

Şi crescură neîncetat,

Şi cămile, şi viţeii,

Avraam deveni bogat.



Avea slugi şi slujitoare

Angajaţi cu drepturi sfinte,

Bogăţie foarte mare

În talanţi şi în veşminte.



Dar nimica nu-l încântă,

Nici talanţii nici cioporul,

Cauza care-l frământă

Este-acum: -moştenitorul-



Peste-ntreaga lui oştire

După legea din trecut,

Avea drept de moştenire

Robul cel întâi născut.



Toate turmele grămadă

Care umblă, care pasc,

Toate îi căzură pradă

La străinul din Damasc.



Sara vru să le-mpletească

Însă fiul lui Agar,

N-avea drept să moştenească

Ţara cea primită-n dar.



Şi pe când se frământară

Fără nici o floare-n ram,

Domnul se arată iară

Ş-ii vorbeşte lui Avraam:



"Nu te teme! iată planul

Se-mplineşte, nu-i târziu!

Când voi trece pe la anul,

Sara va avea un fiu!



Din el se vor naşte fii

Şi sămânţa cea aleasă,

Pe întinderea câmpiei

Foarte mare, foarte deasă!"



Şi minunea se-mplinise:

Naşterea lui Isaac-

Deşi Sara-mbătrânise,

Dumnezeu rămâne-n veac.



Flori şi zâmbete şi soare,

Şi toţi robii au venit;

Toţi priveau cu mic cu mare

Fiul cel făgăduit.



Şi pe când a dat să crească

Tot mai mare, tot mai mare,

Inima cea părintească

Îl cuprinse tot mai tare.



Şi l-a învăţat să ştie

Ce e bine, ce e rău,

Încă din copilărie

I-a spus despre Dumnezeu.



I-a spus despre Legământul

Care Domnul i l-a dat,

Când făcuse jurământul,

Când l-a binecuvântat.



Şi i-a arătat oştirea

Stelelor nenumărate,

Şi pământul, moştenirea

Ţârii binecuvâtate.



Şi mulţimi de robi şi roabe,

Păzitorii de la vite,

Şi veşminte şi podoabe

Felurite, felurite.



"Domnul mi le-a dat pe toate!

Tot ce vezi şi tot ce am,

Pentru tine sunt păstrate!"

I-a zis lui Isaac, Avraam.



Dar trecură anii-n valma,

Şi Isaac crescu mai mare;

Iar Avraam cu starea-i calmă,

Este pus la încercare.



Căci de sus, Cerescul Tată,

Îl strigă cu duioşie:

"Ia-l pe fiul tău îndată

Şi adumi-l jertfă Mie!



Ia şi lemnele şi focul,

Şi Isaac să fie darul!

Şi-ţi voi arăta Eu locul

Unde vei zidi altarul!



Unde-ţi vei topi iubirea

Pe jăraticul aprins,

Ca să ştie omenirea

Căci pe tine te-ai învins.



Ca să ştie, mic şi mare,

Credincioşii altor ere,

Căci Avraam prin ascultare,

A trecut peste durere.



Căci mai sus decât odorul

Care-ţi încălzeşte sânul,

Este Domnul Ziditorul,

Dumnezeul Sfânt, Stăpânul.



El şi din cenuşă poate

Să dea viaţă, să învie,

El e mai presus de toate!

Dumnezeu din veşnicie!"



Şi încălecând, porniră

Către locul tăinuit;

Slugile îl însoţiră

Pe Avraam şi-al lui iubit.



Şi trecând prin văi şi creste

Pân' la muntele cel mare,

Domnu-a zis: "Acesta este

Locul pentru închinare!"



Şi lăsând în vale slugii,

Au plecat cei doi încet,

Să-nplinească taina rugii

Sus pe munte, în secret.



Avraam simţea cum bate

Înima cu-a ei simţire,

Căci Isaac ducea în spate

Lemnele pentru jertfire.



Şi îl strigă băieţelul:

"Tată, am uitat de-acasă

Să luăm cu noi şi mielul

Pentru jertfa cea aleasă!"



Şi simţind în piept sub haină

Vorba aceasta ca o schijă:

"Fiul meu, de-această taină

Domnul va purta de grijă!"



Şi privindu-l cu durere

Avraam pe-al lui iubit,

I-a zis: "Dumnezeu te cere

Fiule să fii jertfit!"



"Bine tată, dar credinţa

Că eu sunt moştenitorul!

Unde e făgăduinţa

Ce ţi-a dat-o Ziditorul?!



Unde-i numărul cel mare

Visul fericirii mele?

Neamuri multe şi popoare

Ca şi numărul de stele!?"



"Uite, Domnul stă la uşă

Sus la veşnicele porţi!

După ce vei fi cenuşă,

El te va-nvia din morţi!



Şi vom merge împreună

Jos la robii ce ne-aşteaptă,

Căci dumnezeiasca mână

E puternică şi dreaptă!"



Peste lemnele uscate

A fost jertfa aşezată,

Pe la mâini şi pe la spate

Cu o funie legată.



Şi luând în mână fierul

Să-l străpungă fără grai,

Dar un glas străbate cerul

Şi strigă: "Avraame, stai!



Domnul ţi-a văzut credinţa!

Nu te-atinge de băiat!

Lasă-l: nu-i curma viaţa!

Că e binecuvântat!



Iată oastea îngerească

Şi-a-ndreptat spre văi privirea,

Toţi doresc ca să privească

Marea taină, mântuirea.



Începând cu prima viţă,

Cu Avraam cel credincios,

Şi suind din spiţă-n spiţă

Până la Isus Hristos.



Până va suna trompeta

Deşteptarea din morminte,

Când cei sfinţi lăsând planeta

Vor zbura spre locuri sfinte.



Iată mii de ani vor trece

Pe al vremilor suiş,

Uite Avraame un berbece

Lângă tine, în tufiş.



Ia-l pe-acesta deocamdată,

Căci asemeni lui se frânge

Mielul Jertfei fără pată,

Domnul, care moartea-nvinge!"



Şi se înălţă mirosul

De pe munte tot mai sus,

Căci Avraam e credinciosul

Care-l vede pe Isus.



Cum evanghelistul scrie

Căci Avraam s-a bucurat

Văzând că Isus învie

După ce L-au îngropat.



Şi s-au dus 'napoi la turme

Şi la cortul din stejari,

Şi-a lăsat aceste urme:

În credinţă să fim tari!



Să nu poată nici iubirea

Şi nici ura celui rău,

Să producă despărţirea

Între noi şi Dumnezeu.



Prin credinţă şi prin fapte

Avraam a reuşit,

Să învingă neagra noapte

Şi să fie mântuit.



El privea spre-o altă ţară,

Prin credinţă alţii zori,

Vârful celălalt de scară

Ce-i acoperit cu nori.



Şi zburând în marea navă

Prin credinţa fericirii,

Iată-l dincolo, în slavă,

Lângă sânul mântuirii.



Că nu-s mai frumoase arii

Pentru Domnul, închinarea,

Decât fără comentarii

Să-i aducem ascultarea.



Să-i aducem pe altarul

Veşnic de statornicie,

Ca o mulţumire, -darul-

Trupul nostru, -jertfă vie-



Iar în ziua cea slăvită

Vom privi cu toţi limanul,

Ţara noastră mult dorită,

Cerul slavei, -Canaanul-



Atunci Dumnezeul mare

Le va spune tuturor:

"Iată locul de-nchinare

Pentru-ntregul Meu popor!"



Cu Avraam, Isaac şi Iacov

Vom sta toţi la sfânta masă,

Iar Isus va zice: Tată,

Uite-aici a Mea Mireasă!"



AMIN