Poezie Iluminare

Iluminare



Când iubirea-ţi luminează

Inima, urcând spre înnoire,

Un curent atunci pulsează,

Născând clipe de fericire.



Ea-nlocuie starea firească

Din omul vechi, către Isus,

Care în firea pământească

S-a smerit si-a fost supus.



Când iubirea-ţi cârmuieşte

Pe valuri mari, barca vieţii,

Atunci dorinţele împleteşte

Speranţe, în zorii dimineţii.



Dacă în noaptea cu furtună

Te-ai zbătut să nu te-afunzi,

De nu erai cu ea împreună

Puteai sub val să te cufunzi.



Când iubirea influienţează

Mersul vieţii spre mai bine,

Ea paşii tăi ţi-i îndreptează

Să umbli pe cărări divine...



Atunci, vei fi chiar alinare

Pentru dureri şi suferinţe,

Un balsam spre vindecare

Adus din dulci făgăduinţe.



Când iubirea-ţi călăuzeşte

Intenţiile, ca tot să împaci,

Atunci pe sine se jertfeşte

În toate câte-n juru-ţi faci.



Nu vei mai fi ca şi-o aramă

Sau un chimval zăngănitor,

Care prin sunete el cheamă

Să-şi spună laudele în cor.



Când iubirea-n tot primează

Şi îi dai locul cel din frunte,

Atunci fiinţa-ţi guvernează

Principiu-n trebile mărunte...



Puterea-i sfântă, jertfitoare,

S-o arăta în rodul credinţei,

Căci prin măreaţa iluminare

Păşeşti pe drumul biruinţei.



Flavius Laurian Duverna

21 mai 2008