Poezie vindecarea (2)

VINDECAREA



Dionisie Giuchici

vol. 1 - "Domnul, nu eu!"



Şi pe când stătea la "Poarta

Cea Frumoasă" din pridvor,

Un olog plângându-şi soarta,

Aştepta vre-un ajutor.



"Poate că aicea fraţii

Pentru Domnul vor fi gata,

Şi-şi vor aminti că mila

Biruieşte judecata."



Căci e scris: cine ajută

Pe-un sărman, pe-un obidit,

El pe Domnul împrumută,

Domnu-i va da însutit.



Şi privind pe fiecare

Cum veneau să se închine,

Cu arginţi în buzunare

Şi cu hainele lor fine,



Fariseii, cărturarii

Şi preoţii cei de seamă,

Dar şi vameşii, pescarii

Care-aveau de Domnul teamă.



La altar veneau cu darul

Şi cu jertfe pregătite,

Făcând ca să ardă jarul

Flăcărilor mistuite.



Cei bogaţi dădeau prisosul

Aurului adunat,

Înălţînd spre cer mirosul

Neplăcut şi întinat.



Fiindcă nu jertfeau din milă

Ci din duhul de zgârcire,

Din mândrie şi de silă

Ei făceau milostivire.



Vameşii cu umilinţă

Se rugau şi ei cu foc,

Iar pentru a lor căinţă,

Domnul îi ierta pe loc.



Spre olog, nici o privire,

Nici un ochi îndurător,

Toţi aleargă cu grăbire

Pentru scopurile lor.



Să-şi achite o datorie

Şi-apoi să se-ntoarcă iară,

'N casa lor, gospodărie...

Cei sărmani să stea afară!



Dar între mulţimea mare,

Printre miile de fraţi,

Dumnezeu să ştiţi că are

Credincioşi adevăraţi.



El prin ei se dovedeşte

Ca să deie ajutor,

Şi prin ei se proslăveşte,

Că e bun şi-ndurător.



Eşti tu oare din aceia?

Din iubire, nu de silă,

Ai tu oare-n piept scânteia?

Care strigă-n tine: "MILĂ!"



Milă de acel ce piere

Chiar dacă-ţi este duşman,

Milă de acel ce-ţi cere

Şi îl ştii că e sărman.



Milă dă la fiecare

Domnul, dar să învăţăm,

Ca din mila Lui cea mare,

Noi şi altora să dăm.



Înspre "Poarta cea Frumoasă"

Doi bărbaţi mergeau voioşi,

Având inimă miloasă,

Ei erau doi credincioşi.



N-aveau aur în rucsace

Nici arginţi în buzunar,

Dar aveau în inimi pace.

Şi al Duhului Sfânt dar.



N-aveau haină preoţească,

Nici vre-o jertfă de adus,

Dar ce-avea să-i însoţească,

Era Numele I S U S.



Căci în Numele cel mare

Al Acelui înviat,

Cel olog drept în picioare

A sărit, fiind vindecat.



"În zadar aştepţi argintii,

Sau vre-un galben aurit,

Căci n-avem!" -îi zise sfinţii

Cerşetorului smerit.



"Dar avem o bogăţie

Şi un aur sfânt de sus.

Ce avem îţi dăm şi ţie:

Deci, ridică-te şi umblă

În Numele Lui ISUS!"



Şi făcând un salt, deodată,

Mai presus de raţiune,

Dumnezeu la toţi le-arată,

Prin credinţă, o minune.



Căci ologul în pridvoare

A lăsat pe vatră somnul,

Şi striga cu voce tare

Binecuvântând pe Domnul.



Şi le-a spus la fiecare

Cum apostolii i-au spus,

Căci această vindecare

E-n Numele ISUS.



Fariseii cu zălogul,

Şi mulţimea curioasă,

Întrebară: "Nu-i ologul

De la "Poarta cea Frumoasă?"



"Este el, dar vindecarea

Să ştiţi, ei i-o acordară!

Ei făcură tulburarea,

Ei să ştiţi, îl vindecară."



Ei sunt vinovaţi de faptul

Că ologul cerşetor,

Încheie cu Domnul actul

Ca să-i fie slujitor.



"Ei sunt vinovaţi!" - Soborul

Pronunţă iarăşi sentinţa,

Însă ceilalţi, poporul,

Nu şi-au lepădat credinţa.



Căci ologu-i mărturie

Faptului îndeplinit,

Şi-acum toţi ar vrea să ştie

Cine l-a tămăduit?



"Fraţilor de ce privirea

V-o-ndreptaţi ca un şuvoi?

Ca şi când tămăduirea

S-ar fi săvârşit prin noi?"



Petru lămuri problema

Cu privire la pământ,

Dovedindu-le prin schema

Vechiului Aşezământ.



Căci Isus este Hristosul,

Şi că El tămăduieşte,

Dacă omul, păcătosul,

Se predă, se pocăieşte.



Despre El e scris în Carte,

Dar preoţii L-au trădat,

Ei L-au condamnat la moarte,

Însă Tatăl L-a înviat.



Căci El a venit în lume

Să ne fie Salvatorul,

Mântuind în al Său Nume,

Tot norodul, tot poporul.



El ne cheamă prin credinţă

Ca să facem sfântul salt,

Să trăim prin pocăinţă

Pentru veacul celălalt.



Căci în El ne sunt păstrate

Vremuri de înviorare,

Taine binecuvântate,

Harul de răscumpărare.



El e restatornicirea

Lucrurilor dărâmate,

El va înoi zidirea

Curăţind-o de păcate.



Şi va fi un tron şi-un Tată

Cum a fost la început,

Căci mulţimea răsculată

Va pieri cu Belzebut.



Despre aceste vremi vorbiră

Toţi profeţii din trecut,

Ei prin Duh descoperiră

Tainele ce le-au văzut.



Avraam, făgăduinţa

O primi cu bucurie,

Şi-i ardea în piept dorinţa

După sfânta seminţie.



În El, neamurile toate,

-Era marele secret-

Vor fi binecuvântate

În Isus din Nazaret.



Şi pe când mergea poporul

După stâlpul cel de foc,

Moise vestea viitorul

Şi pe Marele Prooroc.



Samuel şi toată floarea

Norului de văzători,

Au cântat la fel cântarea

Cu aceiaşi calzi fiori.



Ei Îl aşteptau să vină,

Dar voi, nu L-aţi cunoscut.

El din slavă şi lumină,

Într-o iesle s-a născut.



Şi pe când ţinea prologul,

Petru le-arătă să ştie,

Că Isus sculă ologul

Pentru ei, ca mărturie.



Şi-au primit atunci salvare

Prin Isus din veşnicii,

O mulţime foarte mare,

La aproape de cinci mii.



Atunci Ana şi Caiafa

Şi tot neamul preoţesc,

Iarăşi împietriră ceafa,

Iarăşi se împotrivesc.



Şi punându-i la-nchisoare

Pe apostoli, ei le-au spus

Cu a lor ameninţare

"Terminaţi-o cu Isus!"



Căci văzând cum creşte rodul

Sângelui neprihănit,

I-a înspăimântat norodul

Care-n Domnul s-a unit.



Atunci ei, necărturării,

L-au chemat la judecată,

Petru şi loan, pescarii,

Saducheilor le-arată;



"Iată omul care-n ceaţă

Patruzeci de ani a stat,

Dumnezeu i-a dat viaţă

Prin Isus l-a vindecat.



Şi-acum, pentru ce mânia

V-a umplut pân' la cerbice?

El să ştiţi este Mesia

Cum Scriptura veche zice.



Piatra care-aţi lepădat-o,

Nu e altul, este El,

Cerşetorii au aflat-o,

Au găsit-o la Betel.



Dumnezeu ne porunceşte

Să vestim tot ce-am văzut,

Iar Soborul ne opreşte,

Spuneţi dar, ce-i de făcut?



S-ascultăm mai mult de omul

Care-i păcătos şi rău?

Sau să ascultăm de Domnul

Care este Dumnezeu?



Atunci i-a lăsat să plece

Pe apostoli de pe vatră,

Saduchei cu suflet rece

Şi cu inima de piatră.



Şi intrând în adunare,

Ioan şi Petru la ai lor,

Le-au vorbit despre-întâmplarea

Petrecută în pridvor.



Cum s-au răsculat preoţii

Vrând ca să ne dea exemplu,

Cum s-au adunat cu toţii,

Mii de oameni de la templu.



Ca să facă cercetarea

Cerşetorului distrus,

Ce-şi primise vindecarea

În Numele lui Isus.



Atunci toată adunarea

S-a umplut de Duhul Sfânt,

Când au auzit lucrarea

Petrecută prin Cuvânt.



Şi-au strigat cu toţi "Mărire

Dumnezeului slăvit!"

Atunci întreaga clădire

S-a mişcat, s-a zguduit.



Şi-au cerut să-i însoţească

Dumnezeu în rugăciuni,

Cu puterea Lui cerească,

Cu semne şi cu minuni.



Şi-au trăit momente pline

Sub acelaşi cald fior,

Bucuriile divine

Erau pe deasupra lor.



Ei n-aveau de nimeni frică,

Căci Isus era cu ei,

Nu te teme turmă mică

De furia celor răi!



Dumnezeul mângâierii

Zi de zi i-a însoţit,

Iar mesajul învierii

Peste tot s-a răspândit.



Căci venind cu mâini de rugă

Aşezate pe-ntristaţi,

Au pus duhurile pe fugă

Fiind autorizaţi.



Şi veneau din depărtare,

Mulţi bolnavi şi chinuiţi,

Să-şi primească vindecare

Între fraţii pocăiţi.



Căci pescarul de altă dată

A primit un mare dar,

Să-i ridice de pe vatră

Pe bolnavi, prin sfântul har.



Prin atingerea de mână,

Sau când umbra lui trecea,

Pe bolnavii din ţărână

Dumnezeu îi vindeca.



Asta-i Evanghelia pură,

Nu doar teorii, păreri,

Cine crede în Scriptură,

Crede şi în vindecări!



Cine crede în mesajul

Care-a fost la început,

Va avea şi el curajul

Ca apostolii-n trecut.



Nu doar despoind subiectul

Cu al firii noastre jar,

Să lăsăm ca intelectul

Să ne fie plin de har.



Căci orchestre şi fanfare

Au şi cei din Babilon,

Darul cel de vindecare

Vrem să fie din Sion!



Oratori de-naltă clasă

Are lumea câţi voieşti,

Dar la "Poarta cea Frumoasă"

Pe aceştia nu-i găseşti.



Mulţi creştini ce dau îndemne

Şi-au făcut a lor porunci,

Şi ne spun c-acele semne.

S-au făcut numai atunci.



Apoi mai există o clasă

Tot ca cea de mai-nainte,

Despre "Poarta cea Frumoasă"

Ei vorbesc doar în cuvinte.



Căci de nu ar fi "soborul"

Ar lăsa şi ei lucrarea,

Ar lăsa şi ei fiorul

Să ridice adunarea.



Şi de nu ar fi "Caiafa"

Cu nuiaua să-i lovească,

Ar lăsa şi ei mulţimea

Sincer să se pocăiască.



Dar aşa vedeţi, amvonul,

Şi mândria, şi salarul,

Pustiesc mereu Sionul

Şi îndepărtează harul.



Doamne, fă să se ridice

Iarăşi ucenicii Tăi,

Dă-le Tu a Tale bice

Să-i alunge pe cei răi!



Curăţeşte-ţi Tu grădina

De mândrie, de păcat,

Căci în holda Ta, neghina

Foarte mult s-a înălţat.



Fă să fie-n adunare

Duhul Sfânt, Mângâietorul,



Să cunoască fiecare

Căci Tu cercetezi poporul.



Fă să se ridice iară

Slăbănogii din pridvor,

Ca şi cei de odinioară

Înaintea tuturor!



Fă-ne Tu desţelenirea

Lutului ce-i plin de spini,

Ca să nu mai crească firea

Printre fraţii cei creştini!



Întăreşte mărturia

Iar cu semne şi minuni,

Înverzeşte Tu pustia

Peste tot, cu oameni buni!



Ca să spunem fără frică

Despre Noul Testament,

Căci Hristos şi azi ridică,

Ca şi ieri, şi în prezent.



Fraţii mei, Isus trăieşte!

Spuneţi tuturor să ştie,

Că El ne tămăduieşte,

Şi din moarte ne învie!



Glasul care azi răsună

Pân' la margini de zenit,

E aceeaşi veste bună,

Căci Hristos a biruit!



El nu e doar amintirea

Lucrurilor din trecut,

El e Domnul, mântuirea,

Pentru cei care-au crezut.



Tu bolnav, ce-aştepţi alinul

Sufletului păcătos,

Vino la Hristos, Divinul,

Să te facă sănătos.



Să te-ntorci de-aici acasă

Plin de pace, fericit,

Căci la "Poarta cea Frumoasă",

Cu Isus te-ai întâlnit.



AMIN