Poezie Scăldătoarea

SCĂLDĂTOAREA



Dionisie Giuchici

vol. 1 - "Domnul, nu eu!"



Era un loc de taină plin,

Un loc ales de vindecare,

Pentru bolnavi de orice chin;

Era o veche scăldătoare.



Un loc în care zeci de inşi

Stăteau pe paturi în pridvoare,

Căci toţi erau de boli atinşi

La mâini, la ochi sau la picioare.



Şi toţi stăteau cu doru-aprins

Ca îngerul din nou să vină,

Din universul necuprins,

Din veşnicia de lumină.



Să intre-n apă rând pe rând

Bolnavii pentru vindecare,

Căci îngerul din când în când

Punea bazinul în mişcare.



Iar apa când se tulbura

De-a lui prezenţă colosală,

Acel dintâi care intra

Se vindeca de orice boală.



Aşa de fiecare dată

Pleca acasă câte-un ins,

Scăpând de boala lui ciudată

Ce l-a ţinut pe pat întins.



Dar şi aicea, -răutate-

Bolnavul care-i însoţit

De-ai lui, avea întâietate

Chiar dacă-n urmă a venit.



Acei mai tari dădeau năvală;

Iar cei lipsiţi de ajutoare,

Stăteau pe pat striviţi de boală

Ce-i apăsa atât de tare.



Căci fiecare-ar vrea acasă

Să plece cu al lui salvat;

De altul prea puţin îi pasă,

"Al meu să fie vindecat!"



Acestea-s simţurile firii,

Izvor din duhul celui rău;

Ah, unde-i flacăra iubirii?!

Să zică: "Tu întâi, nu eu!"



Iubirea şi la scăldătoare

Lipsea; şi flăcări şi scântei.

De aceea plin de îndurare

Hristos apare între ei.



Ah, dar Isus era străinul

Ce-i tot privea cu ochi duioşi;

Nu ştiau că El ridică chinul

Bolnavilor neputincioşi.



Hristos se-opreşte lângă patul

Acelui fără ajutor,

În care sta culcat bărbatul

Din mijlocul bolnavilor.





Un slăbănog fără putere

Pe care boala l-a strivit,

Privea la Domnul în tăcere

Neştiind că ceasul a sosit.



Să-i fie boala depărtată,

Să plece acasă vindecat,

Căci prea i-a fost viaţa toată

Un chin şi-un zbucium necurmat.



Să nu mai stea în disperare,

Să nu mai fie chinuit,

Hristos îi pune o-ntrebare:

"N-ai vrea să fii tămăduit?



N-ai vrea să ţi se facă bine?

Să pleci de-aicea din pridvor?"

"O, Doamne, uite n-are cine

Să-mi dea şi mie ajutor!



Când îngerul ceresc se-arată

Trimis de veşnicul Părinte,

Aş vrea şi eu, dar niciodată

Nu pot, căci alţii merg-nainte.



Şi uite-aşa de-atâta vreme,

De-atâţia ani în aşteptare,

Că nu e nimeni să mă cheme

Să merg şi eu în scăldătoare.



Zadamic i-aş chema pe nume

Să vină să m-ajute ei,

Eu n-am pe nimenea pe lume,

Sunt părăsit de toţi ai mei.





Sunt singur eu! pe nimeni n-am!"

Striga într-una disperatul-

Hristos, dumnezeiesc balsam,

I-a zis: "Atunci ridică-ţi patul!"



Şi-ndată omul a sărit

Din patul lui, drept în picioare,

Căci Domnul l-a tămăduit

Acolo lângă scăldătoare.



"O, slavă Doamne! Slavă ţie!"

Bolnavul strigă, e voios,

El umblă plin de bucurie

L-a vindecat Isus Hristos.



Hristos, dumnezeiescul grai,

El caută oile pierdute,

Atunci când tu pe nimeni n-ai,

Atunci El vrea să te ajute.



Atunci când toţi te-au părăsit

Şi stai pe pat în aşteptare,

El vine blând şi liniştit

Să-ţi dea şi ţie vindecare.



Atunci când altul înainte

Te dă-ntr-o parte şi se duce,

Tu stai smerit la cele sfinte,

Plecat sub jertfa de pe cruce.



Chiar dacă eşti cel mai din urmă,

Şi stai pe scaunul mai jos,

Isus îl caută prin turmă

Pe robul cel mai credincios.





Căci mulţi erau la scăldătoare,

Dar numai unul a crezut,

În Dumnezeu, în vindecare,

Isus pe-acesta l-a văzut.



Căci mulţi şi-aicea dau ocol,

Dar câţi doresc să fie sfinţi?

Să-şi umple sufletul cel gol

Cu a Lui cereşti făgăduinţi.



Iar de te rezemi pe grumazul

Şi braţul celui ce te-a dus,

Să nu aştepţi să-ţi i-a necazul

Şi boala ta, Hristos Isus.



Nu poţi cu banii, cu averea,

Nu poţi, oricât ai vrea să dai,

Nu poţi să dobândeşti puterea

Nici dreptul să ajungi în rai.



Hristos doreşte prin credinţă

Să vii la El aşa cum eşti,

Căci Duhul Sfânt prin pocăinţă

Şi vindecarea o primeşti.



Aceasta-i calea salvatoare,

Acesta-i drumul Lui Isus,

Aşa primi-vei vindecare,

Aşa sfârşi-vei calea sus.



Aşa să faci: ridică-ţi patul

Chiar dacă fariseii zic

Să stai pe loc, că strici Sabatul,

Nu-ţi fie frică de nimic.





Isus te-a ridicat, vorbeşte!

Şi spune tuturor să ştie,

Căci El şi azi tămăduieşte

Şi dă cerească apă vie.



Fii plin de bucurie frate,

Căci uite, Domnul în pridvor,

Ţi-a şters mulţimea de păcate

Să poţi zbura şi tu spre nor.



Când fraţii noştri din morminte

Se vor trezi la glasul sfânt,

Atunci în haine albe, sfinte,

Pleca-vei sus de pe pământ.



Atunci lăsa-vei scăldătoarea

Şi patul care te-a ţinut,

Când plină fi-va toată zarea

Cu sfinţii care au crezut.



Când îngerii cu mii de cete

Din case, din mormânt, din mări,

Spre slava slăvilor secrete

Zbura-vor peste nori şi zări.



Ah, ce măreaţă fi-va clipa

Când vom pleca cu toţi în zbor!

Când Porumbelul cu aripa

Ne va-nălţa în sus, pe nor...



Ce sfântă fi-va întâlnirea

Acolo în mărire, sus!

În ziua când va fi răpirea,

Când va veni Hristos Isus.





Când coruri multe şi fanfare,

Când milioane, mii de mii,

Veni-vor ca să-I dea onoare

La Cel ce-I sfânt din veşnicii.



Când va suna în cer chemarea:

"Veniţi la nunta Mielului!"

Când va începe sărbătoarea

Cu toţi aleşii Domnului.



Găsi-vom oare noi cuvinte?

Să spunem celor păcătoşi,

Ce strălucire, ce veşminte

Purta-vor fraţii credincioşi!



Găsi-vom oare comparaţii

În flori, în stele, sau în lut?

Să oglindească-acele spaţii

Pe care slava le-a umplut!



Pe care Domnul din iubire

Ne-a pregătit cerescul plai,

Desăvârşita strălucire

Şi gloria de sus din rai.



Dar pân-atunci veniţi la luptă!

Să facem tot ce El ne-a spus!

Căci fericirea neîntreruptă

Fiţi siguri, ne-o va da Isus!



AMIN