Poezie În grădină (1)

ÎN GRĂDINĂ



Dionisie Giuchici

vol. 1 - "Domnul, nu eu!"



Doamne, ce-mpletiri ciudate

În alcătuirea firii!

Ce minuni în lut plantate

Sub a ochilor privire

Ce verdeaţă, ce rodire!

Pentru hrana omenirii.



Din aceeaşi plămădeală

Şi ţărână negricioasă,

Să priveşti aşa petală

Parfumată,

Colorată,

Şi atâta de frumoasă.



Din acelaşi lut să crească

Diferitele culori,

Ce grădină pitorească!

Aurie, străvezie,

Cine poate să descrie

A pământului splendori?



Pe aceeaşi vatră sacră

Ce deosebire clară!

Roadă din lămâi e acră

Deşi-i lângă ea vecină

Se-ntâlnesc la rădăcină,

Grefa e foarte amară.



Din ţărâna cea murdară

Negricioasă şi sărată,

Creşte crinul alb afară

Trandafirul roşu-aprins,

Dovlecelul ce-s-a-ntins

Printre castraveţi pe vatră.



Uite cum se înălţară

Boabele de grâu în spic.

Ele se dezvoltă-afară,

Iar cartofii din ţărână

Trebuie să-i iei în mână

Să te murdăreşti un pic.



Apoi când priveşti spre ele,

Vinete ce strălucesc,

Apoi roşii, gogonele,

Apoi cele pipărate

Ce dau gustul în bucate

Din ţărână toate cresc.



Cine le-a adus în lume

Prima dată, prima dată?

Noi le-am dat la toate nume

Şi din ele ne hrănim

Şi probabil nici nu ştim

Taina cea adevărată.



Cum pe rouă dimineţii

Şi pe raza de căldură,

Creşte sâmburul vieţii

Înălţându-se frumos

Spicul sus, iar paiul jos

Fiecare pe măsură.



Două lumi îl răscoleşte

Pomul cel căzut în groapă.

Moartea, care-l putrezeşte,

Iar viaţa de afară

Îi dă chip de primăvară

Din lumină şi din apă.



Mii de ani de-atunci trecură

De când a-nverzit ogorul.

Cea dintâi semănătură

Cea dintâi de pe pămînt

A fost de la Duhul Sfânt

El a fost Semănătorul.



El a poruncit să crească

După soiuri fiecare,

În grădina strămoşească

Le-a sădit pe toate-n legi

Omule, ca să-ţi alegi

Pentru tine de mâncare.



Portocala răcoreşte

Iar ardeiul te aprinde,

Pâinea în covată creşte

Apoi frate dacă vrei,

Mămăligă-n locul ei

Făină de mălai se vinde.



Sparge dacă vrei o nucă

Şi priveşte ce lucrare!

Apoi spune să-ţi aducă

Prăjiturile cu mac

Şi-ţi alege după plac

Cât doreşti de fiecare.



Căci legumele sunt bune

Pentru prânz şi pentru cină.

Ia şi câteva alune

Ca să guşti din fiecare

Că sunt bune de mâncare

Şi conţin şi vitamină.



Apoi dacă vi se pare

Că pireu-i fără saţ,

Pregătiţi-l cu grătare,

Cu fripturi de porc, de miel,

Sau cu carne de viţel,

Până când vă săturaţi.



Dar înainte de cină

Hai să facem o plimbare

Pe aleea din grădină

Să asculţi cum cântă corul

Lăudând pe Creatorul

Păsările zburătoare.



Ele-i mulţumesc fierbinte

Pentru pâinea pământească

Prea Înaltului Părinte

Mulţumeşte-i şi tu frate

Pentru roadele bogate

Căci El le-a făcut să crească.



N-au crescut la întâmplare

Armonia are cod,

Întâmplarea viaţă n-are

Nici izvor de-nţelepciune

Să creeze-aşa minune

Binecuvântatul rod.



Un copac să se ascundă

Într-un sâmbure, priveşte

Cine poate să pătrundă,

Sâ-nţeleagă, să descrie,

O întreagă galaxie

Într-un arbore ce creşte.



Câte zeci de miliarde

Vor cădea din ramuri pale

Frunze care se vor arde

De a timpului măsură

Şi de frig şi de căldură

Prăvălindu-se la vale.



Câte frunze, câte roade

Se vor naşte la lumină

Dintr-un sâmbure ce cade

Hai să zicem la-ntâmplare,

Vezi ce-nţelepciune mare

Şi ce tainică uzină!



Fiecare rădăcină

Poartă-n ea cereşti sigile

Înelare în tulpină

Iar coroana-mpărătească

Dumnezeu a zis să crească

Şi frumoasele zambile.



Iată nava spaţială

Oamenii şi-o construiră

Dar o fructă naturală?

Este cineva în stare

Să creeze doar o floare?

Oamenii doar le admiră.



Fiindcă degetul iubirii

Din iubire le-a creat,

De aceea trandafirii

Şi narcisa şi bujorii,

Farmecă toţi trecătorii

Cu parfumul lor bogat.



Toate-acestea-s mărturie

Că există Creator.

Care poate, care ştie

Să dea firului verdeaţă

Şi bucatelor dulceaţă,

El e viaţa tuturor.



Dar mai este o petală

Şi-un altoi superior

Pâinea cea spirituală

Care dă lumii viaţă

Şi e plină de dulceaţă

Că-i din grâu nemuritor.



Căci adevărata hrană

Este adevărul sfânt.

Pentru suflet el e mană,

Pentru corp, e vindecare,

Pentru duh, -înviorare-

Şi viaţă pe pământ.



Vinul care-nveseleşte

Pe sărmaul obosit,

În Scriptură se găseşte

Bucuria mântuirii

Din roadă neprihănirii

Gustul cel desăvârşit.



Căci adevărata miere

E Cuvântul hrănitor

Care umple de putere

Şi de suc şi de verdeaţă

dumnezeiasca dulceaţă

Pentru omul muritor.



Floarea care răspândeşte

Cel mai minunat parfum,

Este dragostea ce creşte

Într-o inima smerită

Care e mereu lovită

De acei ce trec pe drum.



Suferinţa e amară

Rodul ei nu e plăcut,

Să primeşti mereu ocară.

Dar cereasca biruinţă

Creşte chiar în suferinţă

Şi acum, ca la-nceput.



După cum se leagă via

De ţăruşul cel uscat,

Tot aşa şi bucuria

De-ncercări e atârnată,

Şi de lovituri săpată

Ca să deie rod bogat.



Boaba care putrezeşte

Dă viaţă altui fir,

Dar când omul vechi trăieşte

Înverzeşte iarăşi firea

Nu se naşte mântuirea

Al măririi trandafir.



Dacă inima e tare

Ca o piatră de granit,

Nu-i speranţă de salvare

Când credinţa e uscată

Roadă nu-i mai niciodată

Omul nu-i mai mântuit.



Dar aleşii, ucenicii,

Care-n luptă biruiesc,

Înverzesc ca şi finicii,

Ei se-nalţă, nu se-ndoaie

Dumnezeu trimite ploaie

Din izvorul Lui ceresc.



Căci a noastră-mpărăţie

Are altă calitate

Nu-i mâncare nu-i beţie

Nu e goană după vânt

Bucuria-n Duhul Sfânt

Trebuie căutată frate.



Roadă care înfloreşte

În grădina sufletească

Asta-i pâinea ce hrăneşte

Pomul vieţii cel frumos

Mântuirea prin Hristos

În noi trebuie să crească.



Căci El e Semănătorul

Şi puterea de rodire

Hai să-i pregătim ogorul,

Înima să fie plină

De iubirea Lui divină

Aşteptând a Lui venire.



AMIN