Poezie În Eden

ÎN EDEN



Dionisie Giuchici

vol. 1 - "Domnul, nu eu!"



Iată-l pe Adam în rai

Copleşit de şoapte:

"În lumină nu mai stai!

Fugi de-acum în noapte!



Şi-apoi cum să stau? mă-ntreb-

Gol în Faţa-i sfântă?...

Mă cutremur, mă-ngrozesc!"

-Omul se-nspăimîntă-



Şi prin codrul înverzit

S-a ascuns de teamă;

Însă glasul Celui Sfânt

Pe Adam îl cheamă.



Însă el pe după pomi

Faţa şi-o ascunde;

Domnul strigă: "Unde eşti?"

Iar Adam răspunde:



"M-am ascuns de Faţa Ta,

Fiindcă mi-e ruşine!

Căci sunt gol, sunt dezbrăcat,

N-am nimic pe mine!



Eu din frunze de smochin

Mi-am cusut veşminte,

Dar cu-acestea cum să-ţi stau

Doamne, înainte?



Când în faţa Ta am stat

Îmbrăcat în raze,

În lumini de curcubeu

Veşnice topaze.



Îmbrăcat cu Duhul Tău,

Sfânta confidenţă,

Iar acuma sunt lipsit

De a Ta prezenţă.



Când cu flaute şi timpane

Mii de păsărele,

Răsunau în zori de zi

Printre rămurele,



Printre frunze de palmier

Ţi-auzeam cuvântul;

Căci aşa venea de sus

Glasul Tău, ca vântul...



Doamne Tu mi-ai dezlegat

Taină după taină...

Iar acuma eu sunt gol,

Sunt lipsit de haină!"



"Omule cine ţi-a spus

Taina suferinţei?

Nu cumva ai rupt din pom?

Pomul cunoştinţei?"



"Da, femeia m-a-nşelat!

Ea e vinovată!"

Iată cel dintâi proces,

Prima judecată.



Ca să-şi scape vina lui

Acuză soţia;

Dar judecătorul drept

Cere mărturia.



Atunci Eva a răspuns

Ocolind păcatul:

"Şarpele m-a amăgit!

El e vinovatul!



Doamne, dacă nu puneai

Şarpele-n grădină,

Noi am fi trăit în veci

Fără nici o vină!"



Dar să zică el sau ea:

"Eu sunt vinovatul!

Pofta mea m-a amăgit!

Iartă-mi deci păcatul!



Iartă-mă, sunt vinovat!

Eu, şi nu soţia!"

Dumnezeu le-ar fi iertat

Lor, vinovăţia.



"Iartă-mă, căci numai eu

Sunt cea vinovată!

Căci am rupt şi am gustat

Roadă blestemată!"



Eu, nu el! sau eu, nu ea!

Fără acuzare!

Dac-aşa te rogi, să ştii,

Vei primi iertare!



Însă dacă spui şi tu:

"Ea e vinovată!"

Nu vei fi iertat să ştii

Frate, niciodată.



Omul şi soţia lui

Au trăit pe-afară;

Până n-au păcătuit

Nu se acuzară.



Ochii lor erau închişi;

N-au văzut păcatul;

Până când nu au primit

De la şarpe sfatul.



Atunci ochii s-au deschis

Şi au văzut solul

Moartea care le-a săpat

În fiinţă golul.



Şi-au fugit pe după pomi

Să-şi ascundă vina,

Căci într-adevăr, cei doi

Şi-au pierdut lumina.



Omul şi soţia lui

Iată-i în ocară;

Căci din raiul sfânt, cei doi

Au fost daţi afară.



Cu nădejdea că-ntr-o zi,

Domnul mântuirii,

Le va dărui din nou

Raiul fericirii.



Şi Adam s-a chinuit

Să-şi atingă visul,

Dar degeaba, că-ntr-o

L-a-nghiţit abisul...



Trupul în pământ s-a dus;

Morţii împreună;

Dar Hristos a înviat!

Iată vestea bună!



Iată porţile de fier,

Drugii de aramă,

Cum se-ndoaie, cum se rup

Căci Isus îi cheamă.



De la Noe la Adam,

Cine vrea să vină,

Dumnezeu în adâncimi

V-a trimis lumină!



Şi-au zburat cu toţi cântând

Morţii din prinsoare;

Căci Mântuitorul sfânt

Le-a adus iertare.



Din Adam la Noe, toţi,

O mulţime mare,

Din acele adâncimi

Au zburat în zare.



Tot mai sus şi tot mai sus

Depărtaţi de tină;

Căci Hristos i-a strămutat

În a Lui grădină.



În ţinutul celălalt

Unde nu-i duhoare,

Să-i slujească, căci i-a smuls

De la închisoare.



Ei sunt duhuri, dar în trup

Vor veni odată

Ca să stea în Faţa Lui,

Toţi la judecată.



Domnul va-nvia atunci

Trupuri umilite,

Care-au fost prin har, prin Duh,

Albe şi sfinţite.



Ei în trupul păcătos

N-au primit iertare;

Numa-n duh au fost scăpaţi

De la închisoare.



De aceea vor veni

Ei la judecată,

Ca să fie întregiţi,

Fără nici o pată.



Când Hristos la ucenici

Le-a vorbit de nuntă,

Era vorba despre noi,

Naţiunea sfântă.



Fraţilor, aş vrea acum,

Să vă spun o taină:

Ştiţi că unul din nuntaşi

Era fără haină.



Ştiţi că Domnul l-a oprit

Şi l-a dat afară;

Unii-s goi, iar alţii au

Haina lor murdară.



Iată fiii lui Adam,

Credincioşii clerici,

Cum se-ascund în noul rai

Astăzi, prin Biserici.



Uite-i colo după stuf,

Sau pe-aici prin faţă,

Ei se mişcă, ei vorbesc,

Însă n-au viaţă.



Ei au rupt din ce-i oprit,

Şi-au gustat amarul,

De aceea Dumnezeu

Le-a luat tot harul.



Ei sunt goi de tot ce-i sfânt,

Dar nu fug, ci iată,

Vor să pară credincioşi

Fără nici o pată.



Când Hristos cu glas ceresc

Strigă de pe munte:

"Unde eşti?" -ei dau răspuns-

"Uite-aici, în frunte!"



Eşti în frunte şi eşti gol,

Şi tu dai solia,

Şi nu laşi pe cei trimişi

Să lucreze via.



Dumnezeu a pedepsit

Îngerii măririi,

Tu sărmane vrei să-ncurci

Calea mântuirii?



Cazul nu e general,

Nu sunt toţi dar unii,

Sunt mai răi decât Adam,

Decât ei străbunii...



Ei cu frunze de smochin

Vor să-nlocuiască,

Haina albă, Duhul Sfânt,

Haina părintească.



Poate ziceţi: "Stai pe loc!

Nu mai da ocară!"

Dacă nu-i adevărat,

Daţi-mă afară!



Însă dacă e mai rău,

Haideţi cu căinţă,

Sa ne-ntoarcem toţi smeriţi

Azi la pocăinţă.



Dacă ai păcătuit,

Ţi-ai pierdut cununa;

O, dacă te-ai pocăi

Şi să plângi într-una!



Şi să nu mai duci război,

Luptă necurmată,

Cu Isus, cu Duhul Sfânt,

Cu Cerescul Tată.



Înţelege că eşti gol

Cu împotrivirea,

Ai schimbat lucrarea Lui,

Duhul Sfânt, cu firea.



Dacă te-ai unit cu ei,

Ai oprit lucrarea,

Nu poţi şi cu Belzebut

Şi cu adunarea.



Semnul de la Cincizecimi

Ziua de Rusale,

A rămas doar melodii,

Imnuri şi chimvale.



Unde-s fraţii ce-au strigat:

"Aleluia! Ava!"

Voi, copii ai lui Adam

Unde vă e slava?



Unde-s hainele de in

Albe, cum sunt crinii?

Căci în frunze de smochin

S-au ascuns creştinii.



Astăzi nu-i mai deosebeşti

Numai după nume,

Căci atâţia dintre noi

S-au pierdut prin lume.



S-au pierdut, dar totuşi vin

Ca să-şi cânte oda,

Şi s-arate celorlalţi,

Chipul lumii, moda.



Ca să râdă de cei blânzi

Clasa împietrită;

De creştinii care au

Înima smerită.



Glasul care i-a vorbit

Evei în grădină,

"Nu-i păcat! nu veţi muri!

N-aveţi nici o vină!"



A rămas prin secole

Să ne ispitească,

Dar aleşii Lui Hristos

Pot să-l biruiască.



Fraţii mei, să nu mai stăm

Goi în pribegie,

Dumnezeul nostru vrea

Să ne dea tărie.



Să ne dea echipament,

Arme şi veşminte,

Să luptăm şi să privim

Numai înainte.



Să putem atunci zbura

În cereasca zare,

Unde nu va mai intra

Şarpele cel mare.



Doamne, dă-ne Tu la toţi

Hainele de nuntă!

Ne îmbracă în Hristos

Pentru slava sfântă!



AMIN