Poezie Pavel la Atena

PAVEL LA ATENA



Dionisie Giuchici

vol. 1 - "Domnul, nu eu!"



Şi Grecia miraculoasă

Cu falnicele ei morminte,

Ne pare astăzi curioasă,

Cu-a ei străvechi învăţăminte.



Spre răsărit, pe malul mării,

Se mai zăresc de mii de ani,

Figuri din artele mirării,

A zeilor vechi din Balcani.



Acolo-şi petrecură timpul

Aristrocraţii din vechime,

În faţa lor era Olimpul,

Cea mai superbă înălţime.



Cuprinşi de-a poftelor reacţii,

Mulţimea plină de mândrie,

Aveau tot felul de distracţii

Şi sporturi şi mitologie.



Spartanii, la fel ca troienii,

Atleţi şi mari navigatori,

La fel ca şi atenienii,

Erau puternici luptători.



Pe vremea lor trăia poezia

Ca primă artă-ntre curente,

La fel ca şi filozofia

Păstrate pe-a lor pergamente.



Ei în război ţineau credinţa

Zeificându-i pe" herculi",

Şi ei se lăudau cu ştiinţa,

Cu filozofii lor fuduli.



Aveau atâtea prometee

Şi-altare cu jăratec sacru,

Încât abia puteau să beie

Vinul lui Dionisios acru.



Şi-atâtea forme şi idile

Şi farmece de odisei,

Cu năzdrăvanul lor Ahile

Şi-atâţia alţii semizei...



Pe-atunci era considerată

A înţelepţilor cetate,

Atena recapitulată

Cu-a ei culturi îndepărtate.



Având Areopagul bază

Şi centru de învăţătură,

Cu filozofii lor de bază

După-a elenilor cultură.



Acolo veneau înţelepţii,

Profesori de astronomie,

Să-şi demonstreze-a lor concepţii

Cu-nalta lor filozofie.



În Areopag ţineau ei sfatul

Şi conferinţe la nivel,

Acolo se-ntrunea senatul,

Elevi de-ai lui Aristotel.



Purtând pe faţa lor bărbie,

Pe spate părul prelungit,

Simbolul celui care ştie

Secretele din infinit...



Şi-n fiecare zi bătrânii,

Căutau tot lucruri noi s-adune,

Să poată admira păgânii,

Aleasa lor înţelepciune.



Cu-a lor înalte matematici,

Cu demonstrări de geometrie,

De la bătrânii asiatici

Măsurători de-astronomie.



Şi-aproape-n orice colţ de stradă

Aveau altare pentru zei,

Adevărata marşeradă

Cu străluciri de prometei.



Figuri de-argint, figuri de-aramă,

Înfăţişând oameni şi fiare,

Având expresii de reclamă

A fiinţelor nemuritoare.



Şi zeul mării şi-al furtunii,

Şi zeul care făcea vin,

Şi-Atlasul-zeu-nţelepciunii,

Dar aveau şi-un altar străin...



Era altarul pus deoparte

Al unui zeu necunoscut;

De greci era privit departe,

În vremuri care-ar fi trecut...



Era simbolul nemuririi

Zidit Stăpânului vieţii,

Al Dumnezeului iubirii

Aşa cum L-au descris poeţii.



Dar cine ar putea să ştie

Secretul fără dezlegare?

Căci grecii prin filozofie

N-au reuşit, n-au fost în stare!!



N-au cunoscut cine-i Destinul

Şi Creatorul omenirii,

Ei i-au pus numele "Străinul"

Părintelui Neprihănirii.



N-au cunoscut făgăduinţa

Din cartea cu şapte peceţi;

Harul ce dăruie credinţa

Puterea veşnicei vieţi.



Dar iată într-o zi cu soare,

Un călător cu plete-alese,

Privi Atena cu mirare

Şi-altarele lor foarte dese.



Părea după îmbrăcăminte,

După mantie, după brâu,

Un sol din locurile sfinte,

De la Iordan de peste râu...



Părea un filozof de seamă

Dar nu, că el era iudeu.

Apostolul Pavel îl cheamă

Ales direct de Dumnezeu.



Să ducă vestea împăcării

La neamuri, la barbari, la sciţi,

Şi grecilor din ţărmul mării,

De iad să fie mântuiţi.



Şi la Atena în piaţă

Apostolul mărturiseşte,

Din zori de zi de dimineaţă .

Mulţimea mirată-l priveşte,



Cum el cu privirea în zare

Mărturisea sfânta credinţă,

Chemând cu voce tot mai tare

Mulţimile la pocăinţă,



Şi s-au format Biserici minunate

Din Corint şi până-n malul mării,

Cu Duhul Sfânt şi-n apă botezate,

Având cu ei şi darul vindecării.



Având cu ei cerească-nţelepciune,

Şi cunoştinţă mai presus de fire,

Aşa cum Pavel scrie şi ne spune,

Că Dumnezeu lucrează prin iubire.



Având cu ei secretul fericirii,

Adevăratul elexir al vieţii,

Din piatra albă, piatra nemuririi,

Ce străluceşte-n zarea dimineţii.



Căci Dumnezeu e binecuvântarea

Şi ocrotirea cea adevărata;

În El avem fiinţa şi mişcarea,

Şi mântuirea sigur câştigată.



Prin El avem cerească libertate,

În veşnicie sigură intrare,

Prin Fiul Lui, iertarea de păcate

Şi moştenirea vieţii viitoare.



Căci Dumnezeu e Soarele dreptăţii

Ce-a hotărât a timpului măsură,

Cum L-au descris şi-n Grecia poeţii,

Că noi suntem a Domnului făptură.



În faţa Lui, locuitorii lumii,

Vor tremura în ziua judecăţii;

Căci El va fi judecătorul lumii

Şi Dumnezeul veşnic al dreptăţii.



Şi-altarele şi marea-olimpiadă.

Se vor topi ca ceara de căldură;

Când pe Stăpânu-n Faţă o să-L vadă,

Şi Cartea Vieţii-Veşnica Scriptură.



Se va topi şi-Atena, şi Atlasul,

Şi zeul mării, şi al vinului,

Când judecata va aduce ceasul

Şi ziua mare, ziua chinului...



Atunci şi piatra cea filozofală

Se va aprinde-n flăcări ca un sfeşnic,

Când filozofii plini de îndoială,

Vor tremura în Faţa CELUI VEŞNIC!



Şi toţi preoţii marilor altare,

Ce l-au cinstit pe vechiul Prometeu,

Se vor uimi de slava Lui cea mare,

Când vor vedea pe Domnul Dumnezeu.



Şi toţi savanţii marilor concepţii

Ce-au vieţuit, dar fără de credinţă,

Vor fi şi ei, vor fi şi înţelepţii

Din Grecia, toţi oamenii de ştiinţă.



Căci vor ieşi cu toţii din ţărână

De la Adam, la cel din urmă frate,

Căci iată, Cartea Vieţii e în mână,

La Cel ce face tuturor dreptate.



Iar Damaris rămâne mărturie

Şi Dionisie zis "Areopagitul",

La toţi acei ce fac filozofie

Şi cercetează astăzi infinitul.



Căci mântuirea ce-a adevărată

E-n Dumnezeu, nu e-n Olimpul sacru;

Şi apa vie, dulce, minunată

Nu e în vinul zeilor cel acru.



Şi-aceasta vine numai prin credinţă

Şi înţeleptul şi măturătorul,

Şi cel de rând, şi omul de ştiinţă,

Prin Cel ce e Hristos Mântuitorul.



Prin pocăinţă poţi primi iertarea

Tu, frate grec, ce cauţi înţelepciune

Deci nu respinge binecuvântarea,

Şi vei vedea a Domnului minune.



AMIN