Poezie Prigonitorul

PRIGONITORUL



Dionisie Giuchici

vol. 1 - "Domnul, nu eu!"



Era atunci un tânăr fariseu

De-o duritate ca şi canibalii,

Cu mare râvnă pentru Dumnezeu,

Stătea la pândă noaptea ca şacalii.



Să-i prindă pe urmaşii lui Hristos

Şi să îi ducă-n temniţa obscură,

Acest prelat, ales, dar furios,

Pe sfinţi i-a prigonit fără măsură



Prin casele creştine a intrat

Să prindă fraţii strânşi la rugăciune,

Şi după legea lor i-a judecat,

Şi el credea că face fapte bune.



Autorizat ca prim executor,

De-aprozii de la templu însoţit,

Vestitul Saul, ca prigonitor

Cu mare vervă s-a dezlănţuit.



Ca membru plin, în cea mai-naltă gală

Era din Tars, dar de la Gămaliel,

El a-nvăţat din legea lor morală

Să fie fariseu în Israel.



Căci fariseii cred în înviere

Şi-n existenţa îngerilor sfinţi,

Dar nu ştia de unde au putere

Mulţimile cu-acelaşi năzuinţi.



De-aceea el a vrut să-i desfiinţeze

Pe-aceşti închinători lui Dumnezeu,

Pe luptătorii de pe metereze,

Acel vestit şi sever fariseu.



Ierusalimu-ntreg e iscodit,

Iar fraţii prin cetăţi s-au depărtat,

Şi pe Isus mulţimii L-au vestit,

Ei au fugit, dar nu s-au lepădat.



Prigonitorii de la antipod

Au vrut să-i stingă, însă Dumnezeu,

De prin cetăţi a strâns mai mult norod,

Căci Duhul Sfânt i-a însoţit mereu.



La predica lui Filip au venit

Samaritenii şi s-au botezat,

Şi-n Capodocia mulţi s-au pocăit,

Şi-n Siria sunt mulţi ce s-au predat.



Căci focul care ei l-au răspândit,

Şi-n continentul negru a pătruns,

Şi famenul, şi el s-a pocăit,

Şi-n Roma fraţii aşteptau răspuns.



Dar Saul încă nu e pregătit,

Din ochii lui mai picură mânie,

Căci prin Damasc cu ciudă a pornit,

Pe credincioşi să-i ducă în robie.



Având cu el decretul arestării

De la preoţii marelui sobor,

Să nu se pună semnul întrebării

Şi să-l respingă fariseii lor.



Să se întoarcă-n faţa lui legaţi

Cutezătorii, la Ierusalim

De farisei să fie judecaţi

Şi condamnat, acel popor sublim.



Să nu se mai vorbească de Isus

Prin sinagogi sau temple, sau moschei,

De-aceea Saul la Damasc s-a dus

Înconjurat şi de câţiva iudei.



Ah, dar pe drum, o mare strălucire

Din nesfârşita zare a venit,

Şi l-a lovit pe Saul cu orbire

Şi la pământ cu faţa l-a trântit.



Iar vocea din lumina orbitoare

L-a întrebat: "De ce Mă prigoneşti?"

Atunci uimit de strălucirea mare

El a răspuns: "O, Doamne, cine Eşti?"



"Eu sunt Isus!" -i-a zis Mântuitorul

Pe care tu nu-nceţi să-L prigoneşti!

Căci spre Damasc ţi-ai îndreptat piciorul,

Cu gândul ca în Mine să loveşti.



Şi-ar fi prea greu cu-ntreaga ta furie,

Piciorul tău într-un ţepuş să-l dai!

Să-ţi răstigneşti aleasa ta mândrie,

Şi-n împietrirea grea să nu mai stai.



Şi fariseul orb se pocăieşte;

"O, Doamne, spune-mi, ce voieşti să fac?"

Mândria lui cea multă se topeşte,

Iar el în duh a devenit sărac.



"Mergi la Damasc, şi-acolo vei primi

Răspuns la întrebarea ce mi-o pui!"

Şi-nspre Damasc sărmanul orb porni,

Înconjurat de-nsoţitorii lui...



Dar nu cu capul către nori şi stele

Ci cu privirea aplecată-n jos,

Căci îl mustrau păcatele lui grele

Tot ce-a făcut în contra lui Hristos.



"Când pe Ştefan cu pietre l-au lovit,

Am fost şi eu duşman acuzator!

Pe credincioşi cu pumnul i-am lovit,

Cu pumnul meu de împotrivitor."



Şi orbul spre Damasc înainta,

Călăuzit de-ai lui însoţitori,

Să i se spună ca să nu mai stea

Cu fariseii cei prigonitori.



Trei zile şi trei nopţi înspăimântat,

În casa unui frate găzduit,

El n-a băut şi nici nu a mâncat,

Ci se ruga să fie izbăvit.



Atunci Isus un frate a trimis,

Pe Anania, om evlavios,

Ca să deschidă ce era închis,

Şi să-l ajute pe neputincios.



Dar Anania s-a cam îndoit:

"În braţele lui Saul mă trimiţi?

Căci de la alţii eu am auzit,

Că noi de-acesta suntem urmăriţi.



Pe fraţii noştri din Ierusalim

I-a prigonit, şi-acum el a venit

Ca să ne lege după câte ştim

Acest prigonitor nelegiuit."



"Nu te-ngrozi de omul îndrăzneţ

Căci l-am chemat să ducă vestea bună,

Să fie vas de aur şi de preţ,

La neamuri despre Mine să le spună.



Să fie solul propovăduirii,

'Naintea împăraţilor să stea,

Ca să le spună taina mântuirii,

Lumină din lumină să le dea.



Ca să-i întoarcă pe nelegiuiţi

Din noaptea grea, din noaptea celui rău,

De-al lor păcat să fie mântuiţi,

Şi să-i slujească toţi Lui Dumnezeu."



Şi-n timp ce Saul sta la rugăciune,

În faţa lui se-arată un bărbat,

Ce mâinile pe frunte i le pune,

Să vadă iar, să fie vindecat.



Şi-ntr-adevăr, precum i se arată,

Nu trece multă vreme de-aşteptat,

Căci Anania apăru îndată,

Şi mâinile pe el şi-a aşezat.



"Fii vindecat de greaua ta orbire!

În Numele Acelui ce pe drum,

Pe nume te-a chemat din strălucire,

Ca să primeşti botezul chiar acum!!



Şi-ndată s-a umplut de Duhul Sfânt,

Iar solzii de pe ochi au dispărut,

Şi-a început cu fraţii din Cuvânt,

Să stea de vorbă de la început.



"Profeţii noştri frate, au vestit,

Isaia, Ieremia, Ezechiel,

Că va veni Acel Neprihănit,

Şi-acesta e Isus Emanuel.



E fiul lui David, al lui Adam,

E seminţia care Dumenzeu,

I-o arătase-n taină lui Avraam,

E Mesia, Mântuitorul tău!



E împăratul cel izbăvitor!

El e Hristosul cel adevărat!

Pe care ei, Aleşii din Sobor,

L-au omorât, dar Tatăl l-a-nviat!"



Şi-ndată Saul împuternicit,

De Dumnezeu, prin solul vestitor,

În sulul cărţii el s-a adâncit,

Şi-a început să fie lucrător.



Să se numească Pavel "prigonit",

Aceasta-nseamnă numele cel nou,

Pe care Domnul i l-a dăruit,

Căci el a fost ales de Dumnezeu.



Şi-atunci prin harul care l-a primit,

Apostolul cel binecuvântat,

Prin sinagogi s-a dus şi a vestit

Dar fariseii lui s-au răsculat.



Dar fără frică, omul credincios

Şi-n Siria, şi-n ţară la iudei,

El predica cu râvnă pe Hristos,

Înduplecându-i şi pe farisei.



Căci hotărât să ţină steagul sus,

Pe marea cu furtună a plecat,

Spre Roma şi Atena el s-a dus,

Căci Dumnezeul slavei l-a chemat.



Să biruie imperiul colosal,

Şi să răstoarne idolii ciopliţi,

Concepţia şi crezul ireal

În zeii cei de piatră construiţi.



Dar oamenii cu lanţuri l-au legat

Şi cu nuiele groase l-au lovit,

Cu fiarele în Efes s-a luptat,

Şi cu iudeii care l-au hulit.



Ameninţat pe râuri de tâlhari,

Ameninţat de-apostoli mincinoşi,

Ameninţat de oamenii cei mari,

Ameninţat de oameni furioşi.



Ameninţat, dar niciodată el

Nu s-a lăsat de oameni biruit,

N-a dat din mână veşnicul drapel,

Pe care Domnul i l-a dăruit.



N-a dat din mână ceea ce-a primit

Adevăratul har îndurător,

Prin care el la oameni le-a vestit

Pe-Acel slăvit şi sfânt Mântuitor.



Căci Dumnezeu prin darul vindecării

A însoţit mesajul lui divin,

Ce-l răspândea în largul depărtării

În tot imperiul neamului latin.



Şi s-au născut biserici în Hristos.

Pe care Duhul Sfânt le-a botezat,

Căci Pavel, vestitorul curajos,

La mic şi mare el a predicat.



Căci el avea de sus echipament,

Şi arme de lovit şi apărat,

Cu Duhul Sfânt şi Vechiul Testament

În mijlocul mulţimii a intrat.



Într-adevăr, o pildă de urmat,

Un lucrător prin har desăvârşit,

Pe urma lui Hristos el a călcat,

Şi Evanghelia slavei a vestit.



Cu sine însuşi Pavel s-a luptat,

Cu eul cărnii, cel îngrozitor,

Ca să învingă orişice păcat,

El l-a chemat pe Domnu-n ajutor.



Cu cele nouă daruri îmbrăcat,

Pe care Dumnezeu le-a dăruit,

Pe fraţii din Biserici i-a-nvăţat,

Să ceară Duhul Sfânt făgăduit.



Să stăruie în rugăciuni mereu,

Căci : "MARANATA!" Domnul va veni!

Cu armătura de la Dumnezeu

Luptaţi-vă! şi-asftel veţi birui!



Şi mai zicea: "Căci eu v-am logodit

Cu un bărbat ales din mii de mii,

Cu Fiul Celui care ne-a iubit,.

Cu Mirele Cel Sfânt din veşnicii!"



La judecata care va veni,

La judecata zilei de apoi,

Din Evanghelia Lui se va citi,

Ca mărturie pentru mulţi din noi.



Vă spun o taină: toţi vom fi răpiţi

Spre-ntâmpinarea Celui de pe nor,

Şi noi cei vii, şi fraţii adormiţi,

Când Domnul vine ca Judecător.



De-aceea el le-a socotit gunoi

Şi rang, şi titluri, care vestejesc,

Dar după care mulţi chiar dintre noi,

Mai mult ca după Domnul se trudesc.



Trecut prin valuri, foamete şi frig,

Spre-mbărbătare pentru noi a scris,

"Căci pentru mine moartea-i un câştig,

Şi împlinirea ultimului vis!"



Îmbătrânit pe-al Domnului ogor

Lui Timotei i-a scris: "Eu m-am luptat

Şi mi-am sfârşit chemarea de păstor

Şi de apostol binecuvântat!"



"Iar pentru toate ştiu că voi primi

Cununa vieţii veşnice de-apoi,

Pe care Domnul o va dărui

La toţi aceia care sunt eroi!"



De-aceea el nu s-a lăsat bătut,

Căci raiul fericirii de nespus

În cerurile-nalte l-a văzut,

Când l-a răpit prin Duhul Sfânt, Isus.



El a zburat mai sus de sateliţi,

Mai sus de lună şi de Jupiter,

Mai sus de stele şi de meteoriţi,

Până la Domnul, în al treilea cer.



Acolo-i raiul binecuvântat,

Cu mii de mii şi zeci de mii de sfinţi,

Ierusalimul nou şi adorat,

Slăvită ţară fără suferinţi.



Acolo, fraţi să aţintim mereu

Trecând prin noapte şi prin mari furtuni,

Iar după ce vom trece orice greu,

Pe fruntea noastră vom purta cununi.



Cununi de slavă şi de frumuseţi

Ce n-au văzut priviri de muritori,

În Patria eternei dimineţi,

În universul altor aurori.



Departe de durere şi de foc,

Departe de-ntuneric şi abis,

Unde Hristos ne-a pregătit un loc,

Acolo lângă el în Paradis.



AMIN