Poezie Păstorul

PĂSTORUL



Dionisie Giuchici

vol. 1 - "Domnul, nu eu!"



Lăsându-şi nouăzeci şi nouă,

Căci una-i mai lipsea din sută,

El a plecat pe cer cu rouă

Să afle oaia cea pierdută.



Să caute oaia rătăcită

Pe dealuri, pe câmpii, prin spini,

Căci poate zace adormită

Sau e prin turme la străini.



S-o caute până o găseşte

Şi s-o aducă la izvor;

Căci oaia aceasta îi lipseşte

Din turma Bunului Păstor.



S-o caute colo după dealuri,

S-o caute-n munţii depărtaţi,

S-o caute poate e pe maluri

Departe de surori şi fraţi.



S-o caute-n mlaştini sau în rână,

În vizuinile cu lei,

Lipsită de ajutor, de lână,

Departe de păstorul ei.



S-o caute-n valea cea adâncă,

S-o caute-n beznele pustii,

S-o caute-n crăpături de stâncă,

S-o caute oriunde-ar fi!



"Voi, păzitorii de la turme

Ce daţi pustiului ocol!

Nu aţi văzut a oii urme,

Pe cel pierdut, cu suflet gol?



Nu cumva plânsul, behăitul,

Strigă într-una "Ajutor!"?

Nu l-aţi văzut pe rătăcitul

Din turma Bunului Păstor?



Nu aţi văzut venind tâlharii

Ca să-l dezbrace de veşmânt?

Plăcerile şi lăutarii

Să-i ieie tot ce-i bun şi sfânt...



Nu a-ţi văzut-o-nmiresmată?

Sau hărţuită de mişei?

De lâna albă dezbrăcată,

Departe de păstorul ei...."



"Ce Te-a legat atât de-o oaie?

Când nouăzeci şi nouă ai...

Păstorule ce-o cauţi prin ploaie

Şi-ai vrea chiar viaţa să ţi-o dai!



Ce Te-a legat atât de urma

Ce duce-n codrii cei pustii?

Când uite-aici în staul turma

Te-aşteaptă să te-ntorci, să vii...



Ce Te-a legat atât de tare

De oaia care s-a pierdut?

Când uite ce mulţime mare

Se duc pe dealuri la păscut!



Ce Te-a legat atât de una?

Când nouăzeci şi nouă ai...

Tu laşi şi stelele şi luna,

Şi îngerii cei sfinţi din rai.



Tu laşi întreaga veşnicie

Şi universul înstelat,

Şi vii aicea în pustie

Să cauţi pierduţii în păcat!"



"Voi nu-Mi cunoaşteţi încă dorul,

Căci Eu de-aceea am venit

S-o caut, căci vreau să-I fiu Păstorul,

La oaia ce s-a rătăcit...



Voi nu-Mi cunoaşteţi încă mila

Şi dorul dragostei de sus,

Căci vreau s-o caut, s-o scot cu sila,

Din lumea unde ea s-a dus...



Eu vreau s-o spăl de murdăria,

Să-i vindec ranele ce-o dor,

Căci vreau să-i dăruiesc câmpia

Şi apa vie din izvor.



Eu vreau să-i pun ulei pe rană

De cumva s-a îmbolnăvit,

Să-i dau dumnezeiască mană

La oaia ce s-a rătăcit...



Eu vreau s-o scot, s-o iau în spate

Să nu mai steie în noroi,

Să-i şterg mulţimea de păcate,

Să fie ca a Mele oi!



Să n-o mai necăjească furii,

Să nu mai stea pe câmp străin,

Eu vreau din mijlocul pădurii

S-o duc la Tatăl Meu divin.



Căci sunt Păstorul care strânge

Pierduţii care se găsesc,

Căci vreau să-i spăl de răni cu sânge,

Să-i vindec, să-i tămăduiesc."



"O, Tu Păstor ce-n căutare

Prin codri, după aceste oi,

Iubirea Ta nespus de mare

Ţi-ai arătat-o pentru noi.



Isuse, bunul nostru Frate!

Păstorule din veşnicii!

Tu ai venit să-i duci în spate

Pe-atâţi rătăcitori copii...



Tu ai venit să-nlături ceaţa,

Să mori în locul tuturor!

Ca oile să aibă viaţa

În Tine, Bunule Păstor!



Tu ai lăsat în ceruri sfinţii,

Acele zeci şi mii de mii,

Aprins de flacăra dorinţei

Să cauţi pierduţii prin pustii...



Să cauţi şi oile şi mieii,

Să fie-o turmă şi-un Păstor!

Tu-i chemi din dud pe toţi Zacheii

Căci vrei să fii al tuturor.



Îi cauţi prin mlaştina din vale,

Căci vrei pe toţi să-i mântuieşti

Să-i duci în cerurile Tale,

Cu marea turmă să-i uneşti.



Hristos te caută, te cheamă,

Căci vrea să fii şi tu al Lui!

O, prieten drag, nu-ţi fie teamă

La alţii despre El să spui!



Căci toată lumea-i în orbire!

Căci toţi în necredinţă mor!

De-aceea Domnul cu iubire

Ar vrea să-ţi deie ajutor!



Tu care-n braţele plăcerii

Ai fost de spini încolăcit!

Lipsit de harul mângâierii

Păstorul astăzi te-a găsit!



El vrea să te ridice-n spate

Din mlaştina în care-ai stat!

Să-ţi şteargă norul de păcate!

Să fii şi tu răscumpărat!



El a lăsat oştiri de stele

Şi galaxiile în zbor,

Ca să-l ridice printre ele

Pământul cel rătăcitor.



El a lăsat şi sfinţi şi Tată,

Şi-un tron de slavă şi de vis,

Ca să-l ridice încă odată

Întâiul nostru Paradis...



Să fie locul fericirii,

Să fie numărul deplin,

În care Regele măririi,

Va sta cu-ai Săi salvaţi de chin.



Să fie steaua dimineţii,

Luceafărul din veşnicii,

Ierusalimul frumuseţii,

Zidit prin har din pietre vii.



Să fie Cortul întâlnirii

Şi casa celor adoraţi,

Din strălucirea strălucirii

Cu-acele zeci şi mii de fraţi.



Să fie Patria Cerească

Ce-o aşteptăm cu-atâta dor,

Să fie Casa Părintească,

Să fie o turmă şi-un Păstor.



Să fie staulul cel mare

Cu miliardele de oi,

Fă Doamne-n noaptea de salvare

Să fim acolo sus şi noi!



AMIN