Poezie Fenomenul Luciferic

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 57
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/16211-fenomenul-luciferic]Fenomenul Luciferic[/url]

Fenomenul Luciferic



În vremi de-naltă măreţie

Ale creaţiei lui Dumnezeu,

Prea Sfânta Sa Împărăţie

Îşi eterniza vastu-i traseu.



Perpetuând sfânta menire

În ani şi vremuri nedatate,

Ea-şi parcurgea în fericire

Fluida-n veci prosperitate.



Căci marea binecuvântare

A celor ce au fost create,

Se-afla în grija-I iubitoare

Completă, in suveranitate.



Şi-n orice nouă dezvăluire

A Forţei Lui cea creatoare,

Venind din veşnica zidire,

Se arăta dragostea mare.



În Univers, fiind revărsată

Spre bună starea lumilor,

Stătea în glorie, admirată,

Ca sursă a vieţii, a tuturor.



Nemărginita Înţelepciune

Era-n-ntregime apreciată,

Ca singura în lucruri bune

Prin veşnicia prea curată.



Doar fenomenul Luciferic

Ce-a apărut ca din neant,

A-ntins o pată de-ntuneric

Peste-al iubirei sfânt liant.



Şi-n lumea îngerilor sfinţi

S-a-nfiripat cu precădere,

Originea unei vagi dorinţi:

De a conduce prin putere.



,,Să-nalţ scaunul mai sus

De stelele lui Dumnezeu!’’

Vocifera, unde-a fost pus

În slujba sa, din empireu.



Voia pe muntele-adunării

În capul de miază-noapte,

Pe vârful norilor, umblării,

S-arate că în ceruri poate.



Şi că acolo, sus pe munte

S-arate că-ntre Dumnezei,

Întemeiază o nouă punte

Şi-o nouă ordine,-ntre Ei.



Să fie chiar ca Dumnezeu,

Să aibă slava şi-nchinarea,

Şi Îngerii cei sfinţi, mereu

Să dovedească ascultarea.



Atunci în scumpa veşnicie

El s-a încuibat tulburător,

Prin elementul de-anarhie

Tot mai pregnant acuzator.



Şi-a-nceput ca să susţină

Că în măreaţa guvernare

Şi-n Legea sfântă, divină,

Se poate face schimbare.



S-a angajat de bună voie

Prin logica-i, de-a dovedi,

Că îngerii nu simt nevoie

De Lege, pentru-a o păzi.



Că Lege-ar pune-ngrădiri

La fiinţe ce-s neprihănite,

Ce în scopuri şi-n gândiri

Sunt complet desăvârşite.



Astfel ’n-ascuns s-a erijat

C-apărător fiind din oficiu,

Al îngerilor, ce i-a înşelat

Întroducându-i în supliciu.



N-au priceput, că în final

Vor fi priviţi ca răsculaţi,

Şi că-n momentul crucial

Puteau să fie îndepărtaţi.



Urmând calea cea aleasă

De Lucifer spre-nfăptuire,

Deşi nu-n totul, înţeleasă

L-au sprijnit în răzvrătire.



Şi-apreciindu-şi măiestria

În luptă cu Dumnezeirea,

Şi-a materialzat filozofia:

"Că Legea strică fericirea.



Că ordinea şi guvernarea

Trebuie-a fi reanalizate,

Şi-nlocuite cu schimbarea

Fără restricţii proclamate.



Şi, să se conducă fiecare

Prin propria înţelepciune,

Ce o posedă, prin creare

Fără cerinţă-a se supune!"



Şi răspândindu-şi teoria

Spre fericirea existenţei,

Şi-a declamat toată tăria

În spiritul independenţei.



Prin amăgire, fiind prinsă

Şi-oştirea cea neprihănită,

N-a declarat ca respinsă

Noua gândire răspândită.



După îndelungi orientări

În multe Sfaturi adunate,

S-a decis prin consultări

De a-l întoarce la dreptate.



Şi s-a-ncercat, şi străduit

Aşa cum Dragostea o ştie,

Să recunoască că-i greşit

Şi să-l convingă să revie.



Demersuri au fost făcute

Şi a avut timp de gândire,

Ca-n acţiuni deja-ncepute

Să vadă falsa îndreptăţire.



Trufia însa a fost mai mare

Şi ea l-a-mpiedicat să facă

Mărturisiri, cerând iertare,

În revenire, sa se-ntoarcă.



Dar când au fost epuizate,

Orice sforţări, s-a declarat

Verdictul Dragostei curate,

Răspunsul de-a fi-nlăturat.



Nemaifiind nici-un mijloc,

Şi nici altă cale de urmare,

Cerul n-avea să fie-un loc

Pentru păcatu-n avansare.



Nu se-admitea ca Lucifer,

Cu îngerii săi, ce-l urmau,

Să locuiască-n sfântul cer

În dezbinarea ce-o făceau.



S-a hotărât de-a fi excluşi

Din cerul sfânt şi ordonat,

Şi nici odată din nou puşi

În locul sfânt ce-au ocupat.



Şi-apoi a fost razboi în cer,

Ce-a mai teribilă-ncleştare,

În frunte-având pe Lucifer,

Ce s-a luptat cu disperare.



Şi Mihail, Marele Voievod,

A purtat lupta-ntru salvare

A ordinei, ce cap de pod,

Cerul era, spre răsturnare.



Dar îngerii cei buni şi sfinţi

I-au biruit, şi i-au alungat,

Pe-acei ce multe suferinţi

În cerul sfânt au provocat.



Cu Lucifer pentru anarhie,

Toţi îngerii ce l-au urmat,

Îndepărtaţi pentru vecie

Au fost, din cerul ordonat.



Şi ceilalţi au slăvit în toate

În mod solemn şi adorare,

Pe Creator, ce în dreptate

El i-a salvat de la pierzare.



Şi nici-o pată, a răzvrătirii

Nu a rămas în cerul sfânt,

Căci spiritul nemulţumirii

A fost îndepărtat şi-nfrânt.



Şi-astfel, liniştea şi iubirea,

Şi pacea sfântă-au revenit,

Căci printre îngeri fericirea

Mai mult din nou s-a-ntărit.



Aşa trecând de-ncercarea

Prin fenomenul Luciferic,

Şi-au încheiat examinarea

Prin proba cadrului eteric.



Dumnezeu, nu va admite

A doua oară, o încercare,

Pentru-acele fiinţe ispitite,

Ce au trecut învingătoare.



Când ordinea bulversată

A fost din nou restabilită,

Şi când Legea nemutată,

A fost slăvită, preasfinţită...



Atunci a început Cuvântul

Ca să-Şi exprime Raţiunea,

Şi cer şi stele, şi pământul,

Toate-au mărit Creaţiunea.



În dragostea nemărginită

El teritoriul Său Şi-a-ntins,

Prin ordinea ce-a stabilită

Ce şi pământul l-a cuprins.



Căci o familie,...mai mare,

O altă lume cu inteligenţă,

S-a hotărât ca prin creare

Să fie-adusă la existenţă.



Şi-astfel a fost continuată

În planul Lui vasta lucrare,

Cu-o altă lume-ntemeiată,

După sfânta-I asemănare.



Flavius Laurian Duverna

19 mai 2008
SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Fenomenul Luciferic | Salvatorul.ro
meniu prim
Rugăciunea făcută cu credință va mântui pe cel bolnav, și Domnul îl va însănătoși; și dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate. ( Iacov 5:15 )